Interviu cu Victor Ciobanu (PPCD)
Europa Liberă: Care vor fi primele trei priorităţi ale Partidului Popular Creştin Democrat, dacă vine la guvernare?
Victor Ciobanu: Crearea unui cadru de stabilitate în politica ţării, cât şi în rândul cetăţenilor; în al doilea rând - crearea locurilor de muncă atât de lipsite în momentul dat şi oferirea unor salarii bune pentru acestea. De asemenea, un obiectiv al nostru este asigurarea tuturor familiilor cu spaţii locative.
Europa Liberă: Cum aveţi de gând să le puneţi în aplicare?
Victor Ciobanu: Dacă ne referim la crearea locurilor de muncă noi, acest lucru ne propunem să-l realizăm prin parteneriat public privat. Noi avem foarte mulţi agenţi privaţi care construiesc spaţiu locativ în Chişinău şi ei au avut de suferit din cauza crizei. Parteneriat public privat ar însemna sprijinirea lor de către stat. În plus, stabilitatea politică va crea şi stabilitate economică. Agenţii economici vor putea investi în Republica Moldova fără frica că ar putea pierde banii din cauza instabilităţii politice.
Europa Liberă: Formaţiunea pe care o reprezentaţi s-a aflat în vechiul parlament în coaliţie cu partidul comuniştilor, chiar dacă nu s-a recunoscut oficial acest lucru. Cu cine aţi putea crea de această dată o coaliţie?
Victor Ciobanu: Colaborarea în vechiul parlament a fost una reuşită, din punctul nostru de vedere. Pentru că s-a reuşit să se aprobe mai multe proiecte de finanţate a administraţiilor publice locale şi de dezvoltatere a satelor. Acest lucru trebuie să continue, chiar şi în coaliţie cu partidele liberale, dacă vitizunile noastre vor coincide.
Europa Liberă: Noua generaţie în PPCD înseamnă şi o nouă viziune asupra relaţiilor cu PCRM?
Victor Ciobanu: Relaţiile cu PCRM nu trebuie neglijate, pentru că, dacă ne aducem aminte, la alegerile din 5 aprilie pentru comunişti au votat 50 la sută din cetăţeni. Când ajung în parlament, forţele politice trebuie să se gândească că ele reprezintă interesele tuturor cetățenilor. Acest lucru se poate face doar prin găsirea unui consens. Şi aici avem exemplul şi Germaniei şi al României, unde oponenţii cei mai înverşunaţi au creat guvernări reuşite pentru a scoate ţărilor lor din criză.
Europa Liberă: Aţi pomenit scorul atins de PCRM la alegerile trecute, scor care însă este contestat de forţele politice parlamentare de orientare liberal. Cine în opinia PPCD trebuie să stabilească adevărul despre 5 aprilie şi ceea ce a urmat ?
Victor Ciobanu: Din punct de vedere juridic, forţele de drept, justiţia ar trebui să stabilească cine a fost vinovatul şi cine a cauzat prejudicial ce se ridică, cu tot cu alegeri, la 700 mln. de lei. Şi dacă ne gândim că poliţia a maltratat personae arestate după 7 aprilie, atunci să fie găsiţi poliţiştii cu pricina şi pedepsiţi. Dacă există, desigur.
Europa Liberă: Până acum, se pare că nu s-au făcut paşi prea mari spre aflarea adevărului…
Victor Ciobanu: Sperăm că o dată cu numirea lui Iurie Roşca în funcţia de vice-premier responsabil de domeniul forţelor de ordine, ancheta în cazurile respective să se mişte mult mai repede.