Pensiile între necesitate de trai și factor propagandistic

Tatiana Lariușin, expert IDIS

Interviu cu experta Tatiana Lariușin (IDIS)
Ultimele date ale Biroului Naţional de Statistică arată că pensia medie în Republica Moldova acoperă doar puţin peste jumătate din minimul calculat pentru această categorie de cetăţeni. Pensia este de 647 de lei, în timp ce minimul de existență, stabilit pentru bătrîni – de 1137 şi asta în condiţiile în care, la începutul lunii aprilie, autorităţile au indexat pensile cu peste 17 la sută.

Vom adăuga că minimul de existenţă lunar calculat pentru populaţia aptă de muncă constituie 1 mie 410, iar pentru copii de 1 mie 258, cu diferenţe în funcţie de vîrsta copilului. Ca să fie mai clar, minimul de existenţă nu este altceva decît valoarea produselor absolut necesare pentru coşul alimentar şi cel nealimentar, adică e vorba de servicii, plăţi comunale, îmbrăcăminte, încălţăminte şi asistenţă medicală. Cel mai bine asiguraţi din acest punct de vedere sunt astăzi salariaţii din sectorul financiar, iar cel mai rău o duc, arată statisticile, angajaţii din agricultură, silvicultură şi pensionarii.

Invitata emisiunii este Tatiana Lariuşin, expert la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”.


Elena Cioina
: D-na Lariușin, unul din principalele merite pe care si le atribuie comunistii in aceasta campanie electorala este faptul ca au reusit sa asigure plata la timp a pensiilor si altor indemnizatii sociale. De ce are atata priza la public acest fapt daca si statisticile oficiale arata ca pensiile sunt insuficiente?

Tatiana Lariușin
: Pare-mi-se ca la noi in Republica fiecare stie ca la noi pensiile in fiecare an se indexeaza, iar data este prevazuta de legislatie – este 1 aprilie. Posibil ca si data alegerilor a fost cumva orientata mai aproape de data indexarii. Asta este – pensionarii constituie o parte importanta din electoratul partidelor comuniste in aproape toate tarile post-sevietic, cu atat mai mult in Republica Moldova. Suntem, volens-nolens martorii acestui factor electoral care predomina in adoptarea deciziilor, inclusiv economice. Nu este un mare merit sa realizezi ceea ce este prevazut obligatoriu pentru a gestiona tara, dar factorul propagandistic, care este evident astazi pentru toata lumea, duce doar la mobilizarea electoratului partidului de guvernamant.

Valeriu Cater
: Deci autoritatile, oricare ar ele – comuniste sau de alta factura ideologica, sunt obligate in fond sa asigure cu pensii persoanele in varsta?

Tatiana Lariușin: Exact. Cu atat mai mult cu cat focusul trebuia sa fie nu doar in indeplinirea obligatorie, dar ceea ce este cu adevarat foarte trist in Moldova – pensiile sunt foarte mici si nu indeplinesc o alta obligatiune pe care si-a asumat-o partidul de guvernamant, inclusiv ratificand acordurile prin care se obliga sa ofere cetatenilor conditii de munca nobila si un trai nobil. Nicidecum nu poti sa traiesti din acest minimum de existenta, cu atat mai mult din pensiile care fac mai putin jumatatea lui daca luam in consideratie nu minimumul calculat acum pentru pensionare, dar minimumul pentru tara. Cifra este de aproximativ 30 la suta din minimumul de existenta.

Elena Cioina
: D-na Lariușin, dar de ce se prind pensionarii la aceste trucuri, sa le zicem asa, chiar daca au pensii foarte mici care nu ele ajung pentru a supravietui?

Tatiana Lariușin: Raspunsul este foarte scurt: de aceea ca noi traim intr-o tara foarte saraca, cu o crestere economica bazata nu pe exporturi de exemplu, dar pe cresterea consumului. Asta duce la aceea ca pensiile in Republica Moldova, inclusiv indexarea aceasta care este legata de cresterea salariului mediu si al doilea factor este inflatia, reflecta sistemul care s-a format si care nu este perfect.

Valeriu Cater
: D-na Lariușin, de altfel, cum se calculeaza aceste pensii, ca sunt atat de mici? Cum se intampla ca oamenii, muncind o viata, ajung la batranete sa trebuiasca sa lucreze din nou ca sa-si asigure un trai sub limita decentei cateodata?

Tatiana Lariușin: Formulele sunt complicate si nu sunt perfecte, asta o recunoaste si Ministerul Protectiei Sociale. S-a vorbit mult despre necesitatea reformei si trecerea la un alt model, dar, iarasi, trebuie sa luam in consideratie si un sir de factori obiectivi. Unul dintre acestia este facorul demografic. Suntem o tara care imbatraneste foarte repede si exista riscul ca in viitorul apropiat sa ne pomenim intr-o situatie mult mai dramatica. Al doilea factor este cresterea economica, care nu este una calitativa. Este o crestere bazata pe consumul gospodariilor casnice, consumul famiilor in mare parte stimulat de transferurile din strainatate. Politica de crestere economica, care nu duce la o crestere in sectorul real, acolo unde salariile medii sunt mult mai mari. Deci, daca ar fi Moldova cu adevarat o tara care tinde spre liberalizarea sectorului privat, cresterea competitivitatii companiilor nationonale, in primul rand pe pietele internationale, atunci asta ar fi dus la o dinamica mult mai ridicata, o crestere a salariilor minime si celor medii pe tara. Atunci si pensiile, care sunt legate de nivelul mediu de salarizare, ar creste mult mai repede.

Elena Cioina: D-na Lariușin, in presa s-au strecurat deja unele informatii cat priveste dificultati la plata indemnizatiilor sociale. Judecand dupa indicii bugetari, cata vreme va mai fi Guvernul capabil sa asigure plata pensiilor, in conditiile in care traim si o criza economica evidenta?

Tatiana Lariușin: Eu cred ca este unul din cele mai mari secrete de stat, din pacate. Este foarte interesant calculul Guvernului, prognozele, si ce masuri mai au ei in rezerva pentru a aduce in buget banii necesari ca sa realizeze ceea ce este foarte si foarte important pentru existenta tarii. Aici iarasi vreau sa spun – companiile sunt intr-o situatie foarte complicata. Restrictiile care le-au fost impuse sunt foarte dure. Este foarte greu sa achiti indemnizatiile acestea fara un suport din afara tarii. Deci fara banii gastarbaiterilor, care stimuleaza consumul si aduc niste bani in buget, inclusiv in cel al asigurarilor sociale, pentru ca Guevernul sa-si poate indeplini obligatiile. Cu atat mai mult Guvernul are nevoie de credite pentru a putea face injectii in economia tarii si a realiza masurile pe care toate tarile din jurul Moldovei le-au si realizat. Absenta banilor din fara guvernul Moldovei se afla intr-o situatie foarte, foarte complicata.