Multiculturalism avant la lettre
Expozitia "BESSARABIA MOIA" / "Basarabia Mea" care a fost deschisa in perioada 24 iunie-2 iulie, 2009 la galeria ARTMARKT din Bucuresti a avut un larg răsunet întrucît a fost cea mai amplă expoziţie de artă moldovenească (August Baillayre, Alexandru Plamadeala, Anatol Vulpe, Milita Petrascu, Nina Arbore, Dimitrie Sevastian, Moisei Gamburd, Mihail Grecu, Pavel Codita, Ion Grigore Popovici, Pavel Silingovski, Ada Zevin, Valentina Rusu-Ciobanu, Theodor Kiriakoff s.a.) ce a fost organizată în România în ultima sută de ani. Cu această ocazie, Dumitru Crudu i-a luat un interviu criticului de arta Vladimir Bulat, tot el si unul dintre cei doi curatori ai manifestarii.
Dumitru Crudu: Aceasta a fost cea mai amplă expoziţie de artă moldovenească organizată la Bucureşti?
Vladimir Bulat: Într-adevăr, o selecţie mai amplă şi mai numeroasă chiar, pentru că sînt peste 120 de lucrări - de pictură, de grafică, de sculptură - de o aşa amploare nu s-a mai făcut în Bucureşti din 1922. În expoziţie e prezent cu lucrări şi pictorul Anatol Vulpe care reprezintă un caz foarte şi foarte interesant despre care chiar ar trebui să se ştie mai multe. Împuşcat de nkvd-işti în 1946 cu cincisprezece gloanţe într-un parc bucureştean, a murit foarte tînăr, la doar 39 de ani. A fost o revelaţie să-l descoperim. E un pictor absolut extraordinar despre care nu se ştie absolut nimic la Chişinău. Chiar am vorbit cu domnul Tudor Zbîrnea ( directorul Muzeului Naţional de Artă din Republica Moldova) să încercăm să facem o achiziţie din lucrările acestuia care au rămas foarte puţine şi care printr-un miracol s-au păstrat în jur de cîteva zeci într-o colecţie particulară.
În curtea galeriei am plasat o lucrare a lui Ion Grigore Popovici, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Anatol Vulpe, "Victoria" care, de fapt, reprezintă un cap pus în iarbă care aminteşte mai degrabă de decapitarea lui Ioan Botezătorul. Da, e victorie, dar e cumva o victorie frîntă, o victorie neîmplinită.
Dumitru Crudu: În afara caracterului recuperator, ce alte trăsături a mai avut expoziţia?
Vladimir Bulat: Singura diferenţă pe care pun accent foarte mult şi din păcate îmi atrag destule critici e că pun accent pe multiculturalitatea Basarabiei pentru că, dacă ne uităm după numele celor 22 de expozanţi de la Bucureşti ne vom da seama că printre ei avem şi moldoveni, avem şi ruşi, avem şi ucraineni, avem şi evrei, avem şi polonezi, avem şi nemţi, cum e bunăoară cazul lui Schneir Kogan, neamţ născut la Orhei, şi devenit unul dintre mentorii şcolii de artă de la Chişinău. Or, toate lucrurile astea trebuie spuse şi analizate ca atare, căci chiar aşa erau: multiculturale.
Dumitru Crudu: Aceasta a fost cea mai amplă expoziţie de artă moldovenească organizată la Bucureşti?
Vladimir Bulat: Într-adevăr, o selecţie mai amplă şi mai numeroasă chiar, pentru că sînt peste 120 de lucrări - de pictură, de grafică, de sculptură - de o aşa amploare nu s-a mai făcut în Bucureşti din 1922. În expoziţie e prezent cu lucrări şi pictorul Anatol Vulpe care reprezintă un caz foarte şi foarte interesant despre care chiar ar trebui să se ştie mai multe. Împuşcat de nkvd-işti în 1946 cu cincisprezece gloanţe într-un parc bucureştean, a murit foarte tînăr, la doar 39 de ani. A fost o revelaţie să-l descoperim. E un pictor absolut extraordinar despre care nu se ştie absolut nimic la Chişinău. Chiar am vorbit cu domnul Tudor Zbîrnea ( directorul Muzeului Naţional de Artă din Republica Moldova) să încercăm să facem o achiziţie din lucrările acestuia care au rămas foarte puţine şi care printr-un miracol s-au păstrat în jur de cîteva zeci într-o colecţie particulară.
În curtea galeriei am plasat o lucrare a lui Ion Grigore Popovici, unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui Anatol Vulpe, "Victoria" care, de fapt, reprezintă un cap pus în iarbă care aminteşte mai degrabă de decapitarea lui Ioan Botezătorul. Da, e victorie, dar e cumva o victorie frîntă, o victorie neîmplinită.
Dumitru Crudu: În afara caracterului recuperator, ce alte trăsături a mai avut expoziţia?
Vladimir Bulat: Singura diferenţă pe care pun accent foarte mult şi din păcate îmi atrag destule critici e că pun accent pe multiculturalitatea Basarabiei pentru că, dacă ne uităm după numele celor 22 de expozanţi de la Bucureşti ne vom da seama că printre ei avem şi moldoveni, avem şi ruşi, avem şi ucraineni, avem şi evrei, avem şi polonezi, avem şi nemţi, cum e bunăoară cazul lui Schneir Kogan, neamţ născut la Orhei, şi devenit unul dintre mentorii şcolii de artă de la Chişinău. Or, toate lucrurile astea trebuie spuse şi analizate ca atare, căci chiar aşa erau: multiculturale.