Ankara: acord pentalateral pentru construirea gazoductului Nabucco

Patru ţări ale Uniunii Europene şi Turcia au semnat azi la Ankara o înţelegere îndelung aşteptată pentru construirea conductei de gaze Nabucco. Proiectul sprijinit de Uniunea Europeană şi Statele Unite are scopul să transporte gaze din Marea Caspică şi Orientul Mijlociu în Europa începînd cu anul 2014 şi să reducă dependenţa europenilor de gazele ruseşti. Chiar dacă oficialii europeni insistă că nu urmăresc să sancţioneze Rusia cu ajutorul noii conducte, Uniunea Europeană nu ascunde că este în căutarea surselor alternative de gaze. Căutările s-au intensificat mai ales după întreruperea livrărilor ruseşti anul acesta din cauza disputelor ruso-ucrainene.