Interviu cu Mihai Ghimpu (PL)
Europa Liberă: Cum vede formaţiunea dumneavoastră ieşirea din criza economică?
Mihai Ghimpu: Republica Moldopva şi aşa era de opt ani în criză. Odată cu venirea crizei mondiale, ne-am pomenit într-o situaţie şi mai dificilă. Guvernul actual, în loc să pregătească un program anti-criză, a venit în Parlement cu un program mai mult electoral. În plus, guvernul trebuia să elaboreze programul anticriză încă din toamnă, împreună cu FMI, aşa cum au procedat majoritatea statelor. Pentru că în situaţie de criză şi cu un buget auster, cât de genial n-ai fi, nu poţi depăşi situaţia fără susţinere internaţională. Guvernul lucrul acesta nu l-a făcut atunci - mai mult decât atât nu l-a făcut nici după alegeri. Aşa că aceasta rămâne problema cheie a viitoarei guvernări – să facă totul că să nu ne trezim cu un stat falimentar.
Guvernarea comunistă vede salvarea noastră în milioanele pe care le împrumută de la Federaţia Rusă. Este cea mai mare greseală. Federaţia Rusă, dacă chiar o să acorde aceşti bani, o să procedeze ca şi în cazul reţelelor de gazificare. Ne-a impus să le cedăm contra datoriilor şi acum noi nu avem nici o pârghie atunci când negociem preţul gazelor naturale, chiar dacă avem tranzit pe teritoriul nostru. Toate acestea demonstrează că Guvernul comunist conştient a lăsat să se aprofundeze această criză. Ieşirea o vedem doar în sprijinul FMI. Suntem cel mai sărac stat din Europa şi cum vrem noi să ieşim din criză cu forţe proprii? Aşa cum a spus Voronin? “Ei şi ce dacă au plecat, lasă-i să plece”. Noi suntem ca un sărac care, dacă nu-l ajută cineva, moare. Şi al doilea – implementarea valorilor europene, ca să avem un sprijin din partea UE. Pentru că UE este, dacă pot aşa să mă exprim, semaforul politic pentru R. Moldova.
Europa Liberă: Ce resurse interne am avea totuşi la îndemână. Spre exemplu, PCRM a propus nişte măsuri fiscale?...
Mihai Ghimpu: Sunt nişte prostii, nişte aberaţii. Să majorezi TVA-ul de la 20 la 22 procente, asta nu-i ieşire din criză, ci, dimpotrivă, sărăceşti mai mult populaţia. Pentru că majorarea va fi introdusă în costul produsului. Noi din contra am considerat că criza statului este urmare a crizei agenţilor economici. Trebuie să le oferim posibilitatea să se dezvolte. Şi de aceea PL a propus, dincontra, să reducem accizele de la 20 la 18 la sută.
Europa Liberă: Guvernele lumii au tăiat din cheltuieli. Dacă aţi ajunge la guvernare, de unde aţi tăia?
Mihai Ghimpu: Am tăia cheltuielile de la poliţie. Pentru că guvernarea actuală, în ultima perioadă, vede dezvoltarea statului doar în dezvoltarea poliţiei, crearea unui stat poliţienesc. Am tăia şi din cheltuielile pe care le are administraţia publică centrală - guvernul, parlamentul, preşedinţia - unde se duc sute de milioane. Am găsi bani şi în urma verificării actelor de vânzare-cumpărare a întreprinderilor de stat. Noi ştim că au fost vândute la preţ de nimic. Trebuie anulate prin judecată şi supuse lichitaţiei. Pentru că, de exemplu, în Chişinău, unde un ha. de pământ costă câteva miliaone de euro, comuniştii din Consiliul municipal în frunte cu Eduard Muşuc şi-au permis să vândă un ha. cu 5 mln. Aşa că bani sunt, dar este vorba despre o gestionare corectă.