Dacă alegerile programate la 29 iulie în Moldova nu vor fi libere şi democratice, relaţia acestei ţări cu Uniunea Europeană va avea de suferit, a declarat Hans Van Baalen, viitorul preşedinte al Internaţionalei Liberale în cadrul unei dezbateri cu titlul "Democraţia în Moldova, a doua şansă", care a avut loc luni seară în Parlamentul European. Pe de altă parte, Iulian Groza, consilier în cadrul Misiunii Permanente a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a criticat faptul că dezbaterea a avut loc în timp ce în Moldova se derulează campania electorală şi a spus că e important ca relaţia ţării sale cu Uniunea Europeană să fie aprofundată.