Reportaj electoral în orașul Cantemir
785 de candidaţi, din opt partide, râvnesc la unul din cele 101 mandate de deputat în parlament. Fiecare formatiune îşi laudă "marfa" ca fiind cea mai bună, cea mai profesionistă, tânără, competentă, chibzuită... şi lista adjectivelor poate continua. Corespondenta EL, Elena Moldoveanu a cautat sa afle pentru ce isi dau votul alegatorii - pentru lider, pentru echipa, pentru partid sau pentru promisiunile acestuia?
La Cantemir, la fel ca în oricare alt orăşel de provincie, dimineaţa oamenii se adună ciucure la magazinele de produse alimentare. Mai nou şi la sucursalele băncilor comerciale unde intră în polemici pe subiectele zilei. În grupul de oameni îmi atrage atenţia un om mai în vîrstă care se plînge că dis-de-dimineaţă a bătut zadarnic pragul mai multor bănci ca să ridice cîteva sute de Euro trimişi de la fiicele care muncesc în Italia.
Văzandu-mă înarmată cu microfonul, bărbatul nu ezită să faca cu ou și cu oţet toate partidele laolaltă pentru că au pe listele de candidaţi o mulţime de politicieni necunoscuţi: „eu aşi vrea să aleg omul dar pentru că aşa e regula, să alegi partidul şi se vine cu „spisokurile”, atunci votez de nevoie cu un partid. Îl votez pentru că îmi place programul lui. Pînă la urmă dacă votez partidul, echipa, atunci se primeşte că aleg un motan în sac.”
De acceaşi părere este şi profesoara de limbă română din Cantemir, Svetlana Curcenco: „ar fi bine să se aleagă omul, pentru că, bunăoară dacă se alege un primar, nu se alege echipa, ci omul şi se cere de la primar socoteală: „Uite, eu te-am ales, fă pentru mine ceea ce ai promis! Dacă alegi echipa atunci de la cine să ceri îndeplinirea promisiunilor?”
De la cîţiva oameni, care spun că abia au revenit din străinătate, aflu că nu au reuşit să afle mare lucru despre candidaţi, barem pe primii zece de la fiecare partid să îi fi cunoscut mai bine: „Nu mă interesează politica. Eu să am bani să îmi hrănesc familia şi atît”; „ Eu am fost peste hotare, în mai multe ţări şi am observat că acolo lumea de rînd cunoaşte mai mult, este mai informată. Bunăoară în SUA sau UE, alegătorii cunosc partidul, politica partidului, iar promisiunile au ceva în spate. S-ar putea spune că acolo lumea este mai patriotă. La noi însă, cînd mergi la votare poţi să auzi replici: „ţi-am spus pune aici cruciuliţa sau ştampila şi atît”; „eu îs obişnuită după învoielile care sunt acum”; „care şi cum e mai frumos: şi partidul şi omul cum se poarta”; „eu nu am încredere în mine, mite în partide”; „noi tot timpul numai despre politică discutăm şi s-au terminat alegerile”; „la noi lumea nu cunoaşte cine face parte din partid, ce aduce partidul şi ce vrea să facă. Ei cunosc două personalităţi care au figurat cîndva poate în politică. Lumea este dezorientată.”
Unii alegători recunosc totuşi că în cele din urmă e vina lor că îi lasă să treacă în parlament pe cei care nu fac treabă. Dar mai ales a celor care dau a lehamite din mînă şi nu merg la votare, îmi spune un barbat care pe cont propriu încearcă să îşi convingă prietenii să meargă neapărat la alegeri.
La Cantemir, la fel ca în oricare alt orăşel de provincie, dimineaţa oamenii se adună ciucure la magazinele de produse alimentare. Mai nou şi la sucursalele băncilor comerciale unde intră în polemici pe subiectele zilei. În grupul de oameni îmi atrage atenţia un om mai în vîrstă care se plînge că dis-de-dimineaţă a bătut zadarnic pragul mai multor bănci ca să ridice cîteva sute de Euro trimişi de la fiicele care muncesc în Italia.
Văzandu-mă înarmată cu microfonul, bărbatul nu ezită să faca cu ou și cu oţet toate partidele laolaltă pentru că au pe listele de candidaţi o mulţime de politicieni necunoscuţi: „eu aşi vrea să aleg omul dar pentru că aşa e regula, să alegi partidul şi se vine cu „spisokurile”, atunci votez de nevoie cu un partid. Îl votez pentru că îmi place programul lui. Pînă la urmă dacă votez partidul, echipa, atunci se primeşte că aleg un motan în sac.”
De acceaşi părere este şi profesoara de limbă română din Cantemir, Svetlana Curcenco: „ar fi bine să se aleagă omul, pentru că, bunăoară dacă se alege un primar, nu se alege echipa, ci omul şi se cere de la primar socoteală: „Uite, eu te-am ales, fă pentru mine ceea ce ai promis! Dacă alegi echipa atunci de la cine să ceri îndeplinirea promisiunilor?”
De la cîţiva oameni, care spun că abia au revenit din străinătate, aflu că nu au reuşit să afle mare lucru despre candidaţi, barem pe primii zece de la fiecare partid să îi fi cunoscut mai bine: „Nu mă interesează politica. Eu să am bani să îmi hrănesc familia şi atît”; „ Eu am fost peste hotare, în mai multe ţări şi am observat că acolo lumea de rînd cunoaşte mai mult, este mai informată. Bunăoară în SUA sau UE, alegătorii cunosc partidul, politica partidului, iar promisiunile au ceva în spate. S-ar putea spune că acolo lumea este mai patriotă. La noi însă, cînd mergi la votare poţi să auzi replici: „ţi-am spus pune aici cruciuliţa sau ştampila şi atît”; „eu îs obişnuită după învoielile care sunt acum”; „care şi cum e mai frumos: şi partidul şi omul cum se poarta”; „eu nu am încredere în mine, mite în partide”; „noi tot timpul numai despre politică discutăm şi s-au terminat alegerile”; „la noi lumea nu cunoaşte cine face parte din partid, ce aduce partidul şi ce vrea să facă. Ei cunosc două personalităţi care au figurat cîndva poate în politică. Lumea este dezorientată.”
Unii alegători recunosc totuşi că în cele din urmă e vina lor că îi lasă să treacă în parlament pe cei care nu fac treabă. Dar mai ales a celor care dau a lehamite din mînă şi nu merg la votare, îmi spune un barbat care pe cont propriu încearcă să îşi convingă prietenii să meargă neapărat la alegeri.
