Alegerile de azi au un puternic substrat simbolic
Azi în Republica Moldova se încheie un lung proces electoral ce scoate în evidenţă convulsiile acestui nefericit stat post-sovietic, rătăcit între doi poli geopolitici – Est şi Vest –, respectiv între două seturi de valori incompatibile: autoritarism şi democraţie. Fraudarea scrutinului din 5 aprilie, persecutarea sălbatică a tinerilor care au protestat paşnic în zilele următoare, refuzul arogant al comuniştilor de a dialoga cu Opoziţia – toate acestea au condus la alegeri anticipate. În intervalul dintre cele două scrutine, Moldova a revenit pe harta Europei cu un chip sluţit, desfigurat de dispreţul guvernanţilor faţă de propriul popor. Iar Occidentul a constatat, cu surprindere, că există un „caz moldovenesc” care nu mai poate fi ignorat.
Alegerile de azi au un puternic substrat simbolic. Valeriu Boboc şi ceilalţi 3 tineri morţi în condiţii suspecte, ca şi sutele de studenţi maltrataţi de poliţie după manifestaţiile din 6 şi 7 aprilie, au aşezat în faţa Opoziţiei basarabene o problemă de conştiinţă imposibil de evitat. Politicienii democraţi au susţinut examenul şi nu au livrat comuniştilor mult-râvnitul „vot de aur”. Tocmai de aceea tirul presei pro-guvernamentale la adresa partidelor liberale, în campania electorală ce a urmat, a semănat cu o aprigă dorinţă de răzbunare, a vizat nu combaterea, ci demolarea, desfiinţarea adversarului politic.
Am încercat să aflu, în cadrul unor întâlniri electorale, în ce măsură oamenii din provincie s-au lăsat contaminaţi de această atmosferă de beligeranţă surdă, şi am observat 3 modele de comportament: 1. Întâlnirea cu reprezentantul puterii. În sală – oameni placizi, „filtraţi” cu grijă la intrare, convocaţi prin circulare administrative. Concurentul electoral, înalt demnitar de stat, avea un discurs împănat cu clişee şi apeluri patriotice. Întrebări „cuminţi” şi puţine din sală, în rest – un lung monolog de la tribună; 2. Întâlnirea cu un fost „tovarăş de drum” al comuniştilor. Oamenii au venit în număr mare, atraşi de noutatea situaţiei şi de autoritatea personajului. Aura sa de persoană „oficială” şi intangibilă până de curând nu avea cum să dispară în doar câteva săptămâni. Răsună un discurs învăluitor, politicianul afişează o înţelepciune superioară şi un surâs încurajator. Întrebările nu lipsesc, dar mai toate se concentrează asupra acţiunilor post-electorale ale disidentului: încotro va înclina balanţa, spre Voronin sau spre Opoziţie, de a cărei apropiere depinde noua sa credibilitate democratică; 3. Întâlnirea cu unul dintre liderii partidelor anticomuniste din parlament. Sala casei de cultură – arhiplină, jumătate din asistenţă stă în picioare. Discursul candidatului este direct, angajant, atent la nuanţe, iar întrebările curg fără istov de la microfoanele instalate în sală şi prin bileţele scrise. Apar, numaidecât, şi vreo 3 provocatori, dar se exprimă confuz şi în mod gratuit agresiv: acuzaţiile lor la adresa liderului din Opoziţie sunt taxate cu huiduieli de majoritatea celor prezenţi.
Concluzia acestor întruniri e limpede: Moldova se mişcă, Moldova e în schimbare, şi singura nelinişte a scrutinului din 29 iulie se leagă de alte, posibile fraude – o nelinişte transformată în obsesie. Presa a semnalat în tot cursul zilei de azi diferite nereguli şi manipulări în secţiile de vot. Vor distorsiona oare aceste încălcări, câte vor fi fiind, sensul opţiunilor populare şi, pe cale de consecinţă, imaginea unei ţări ce aspiră la integrare europeană? Să sperăm că lecţia alegerilor din 5 aprilie a fost însuşită.
Alegerile de azi au un puternic substrat simbolic. Valeriu Boboc şi ceilalţi 3 tineri morţi în condiţii suspecte, ca şi sutele de studenţi maltrataţi de poliţie după manifestaţiile din 6 şi 7 aprilie, au aşezat în faţa Opoziţiei basarabene o problemă de conştiinţă imposibil de evitat. Politicienii democraţi au susţinut examenul şi nu au livrat comuniştilor mult-râvnitul „vot de aur”. Tocmai de aceea tirul presei pro-guvernamentale la adresa partidelor liberale, în campania electorală ce a urmat, a semănat cu o aprigă dorinţă de răzbunare, a vizat nu combaterea, ci demolarea, desfiinţarea adversarului politic.
Am încercat să aflu, în cadrul unor întâlniri electorale, în ce măsură oamenii din provincie s-au lăsat contaminaţi de această atmosferă de beligeranţă surdă, şi am observat 3 modele de comportament: 1. Întâlnirea cu reprezentantul puterii. În sală – oameni placizi, „filtraţi” cu grijă la intrare, convocaţi prin circulare administrative. Concurentul electoral, înalt demnitar de stat, avea un discurs împănat cu clişee şi apeluri patriotice. Întrebări „cuminţi” şi puţine din sală, în rest – un lung monolog de la tribună; 2. Întâlnirea cu un fost „tovarăş de drum” al comuniştilor. Oamenii au venit în număr mare, atraşi de noutatea situaţiei şi de autoritatea personajului. Aura sa de persoană „oficială” şi intangibilă până de curând nu avea cum să dispară în doar câteva săptămâni. Răsună un discurs învăluitor, politicianul afişează o înţelepciune superioară şi un surâs încurajator. Întrebările nu lipsesc, dar mai toate se concentrează asupra acţiunilor post-electorale ale disidentului: încotro va înclina balanţa, spre Voronin sau spre Opoziţie, de a cărei apropiere depinde noua sa credibilitate democratică; 3. Întâlnirea cu unul dintre liderii partidelor anticomuniste din parlament. Sala casei de cultură – arhiplină, jumătate din asistenţă stă în picioare. Discursul candidatului este direct, angajant, atent la nuanţe, iar întrebările curg fără istov de la microfoanele instalate în sală şi prin bileţele scrise. Apar, numaidecât, şi vreo 3 provocatori, dar se exprimă confuz şi în mod gratuit agresiv: acuzaţiile lor la adresa liderului din Opoziţie sunt taxate cu huiduieli de majoritatea celor prezenţi.
Concluzia acestor întruniri e limpede: Moldova se mişcă, Moldova e în schimbare, şi singura nelinişte a scrutinului din 29 iulie se leagă de alte, posibile fraude – o nelinişte transformată în obsesie. Presa a semnalat în tot cursul zilei de azi diferite nereguli şi manipulări în secţiile de vot. Vor distorsiona oare aceste încălcări, câte vor fi fiind, sensul opţiunilor populare şi, pe cale de consecinţă, imaginea unei ţări ce aspiră la integrare europeană? Să sperăm că lecţia alegerilor din 5 aprilie a fost însuşită.