Marian Lupu prezintă o grila de principii privind eventuala constituire a unei coaliţii de guvernare
In cadrul unei conferințe de presă desfășurate astăzi, Marian Lupu a declarat că Partidul Democrat, în formula sa „reînnoită”, va negocia de la egal la egal cu partidele liberale pentru a ajunge la un consens, după care vor fi necesare negocieri cu partidul comuniştilor.
Coaliţia democrată poate alege conducerea parlamentului, poate aproba guvernul, a explicat Marian Lupu la prima conferinta de presa după alegerile din 29 iulie, dar primul-ministru este propus de preşedinte. Aici intervine necesitatea dialogului cu partidul comuniştilor. Marian Lupu a precizat ca acest dialog poate fi cu tot partidul sau cu parlamentari individual, pentru că în partidul comunistilor „sunt destul de multe persoane care au viziuni social democrate”.
Referitor la prioritatile politicii externe ale Partidului Democrat, Marian Lupu a declarat că pledeaza pentru menţinerea neutralităţii Moldovei, pentru apropierea rapidă de Uniunea Europeană, pentru normalizarea relatiilor cu vecinii şi pentru continuarea parteneriatului traditional cu Rusia, respectiv continuarea colaborarii, economice, in cadrul CSI.
La conferința de presă a asistat Vasile Botnaru care relatează în direct.
Partidul Democrat si-a anuntat potentialii parteneri de coalitie democratica in viitorul legislativ ca va insista sa ii fie respectata identitatea de formatiunea de centru-stinga ceea ce ar insemna ca democratii nu vor renunta la orientarea sociala a economiei si la alte citeva optiuni vitale pentru acest partid care si-a recucerit dreptul de fi luat in sema dupa scrutinul din 29 iulie.
Liderul partidului Marian Lupu a prezentat in context o grila de principii cu care porneste dialogul privind eventuala sau foarte probabila constituirea a unei coalitii de guvernare: “Problemele noastre, problemele tarii, nu pot fi solutionate doar de o parte a societatii. Respectiv doar de unul sau doua partide politice. Noi toti acei care reprezentam echipa integra, echipa reinnnoita a Partidului Democrat, pentru coalitie democratica in numele dezvoltarii si progresului, care si este de fapt interesul national al Republicii Moldova”.
Democratii indeamna partenerii sa fie abandonat intii de toate limbajul virulent si discriminator, exact ca in dictonul neaos “ce tie nu iti place altuia nu-i face”, dupa care sa fie gindit un plan anticriza care sa ofere Moldovei o umbrela sigura de protectie impotriva crizei globale, iar cea de-a treia prioritate ar fi la parerea PD-ului constituirea unei comisii de ancheta depolitizata si calificata care sa spuna ce s-a intamplat in ziua de 7 aprilie.
O alta conditie greu de contestat ar fi buna functionare a spatiului public audiovizual: “aplicarea corecta a prevederilor Codului audiovizualului referitoare la activitatea tuturor posturilor radio si TV din Republica Moldova si in mod special a Companiei publice Teleradio-Moldova. Tot aici asigurarea reflectarii impartiale si pluraliste a evenimentelor si proceselor social politice din Republica Moldova”.
Cum ar trebui sa arate o eventuala foaie de parcurs pentru urmatoarele saptamini? Potrivit lui Marian Lupu democratii vor sa vada care sunt punctele de tangenta (si limitele de compatibilitate, adaug eu) cu cele trei formatiuni liberale asociate intr-o coalitie informala inca inainte de alegerile anticipate. Dupa care va fi elaborata o platforma unificata a celor patru formatiuni, apoi va urma inevitabilul, din punctul de vedere al democratilor, dialog cu Partidul comunistilor: “un dialog care se impune volens-nolens, ca cineva doreste sau nu doreste, un dialog larg cu Partidul comunistilor, pe motivul ca, vedeti foarte bine, o asemenea larga coalitie democratica are numarul necesar de voturi pentru alegerea conducerii parlamentului, pentru formarea structurilor functionale ale legislativului; concomitent este un numar necesar de voturi pentr aprobarea componentei guvernului, insa aici apare prima problema juridica – persoana care urmeaza a fi inaintata pentru functia de prim-ministru trebuie sa fie inaintata de seful statului. Iar pentru alegerea sefului statului mai e nevoie de 7-8 voturi. Pe care motiv un asemenea dialog se impune. Dar acest dialog trebuie sa fie nu unul de culoare, nu unul restrins, nu unul in taina”.
Marian Lupu a spus fara ocolisuri ca tinta dialogului cu comunistii este evitarea unor noi alegeri anticipate, numai ca acest obiectiv nu poate fi atins cu orice pret.

Your browser doesn’t support HTML5