Sagaidacul Nou după 8 ani de guvernare comunistă: "Nu aveam şcoală, nu avem grădiniţă, nu avem magazin."
Sagaidacul Nou e un sat în care accesul e posibil numai pe drum de ţară. Localitatea e aproape pustie, cei mai mulţi localnici fiind plecaţi în străinătate, unde îşi cîştigă existenţa, ne spune Stela Amanu, o tănără gospodină care zice că şi soţul ei ar fi plecat la muncă ilegală: “Pe unde e greu, pe unde e uşor, dar nu avem alternativă, decît să votăm cînd sunt alegeri. Vrem un trai mai bun.”
Casa Stelei e proaspăt construită în mijlocul unei curţi care e înconjurata de un gărducean din nuiele. Femeia zice că a votat la scrutinul de miercuri ca să scape de sărăcie: “Cu comuniştii tot nu s-a făcut nimic. Nu avem nici şcoală, nici grădiniţă. Nimic nu avem.” Pînă la urna de vot, povesteşte Stela, a făcut pe jos 6 km, dus întors, în vecinatate unde se află Primăria. Tot în localitatea megieşă sătenii sunt nevoiţi să meargă după o pîine, întrucît la Saigadaicul Nou nu exista un magazin: “Chiar ieri mi-au trebuit două kg. de sare şi am fost nevoită să mă duc tocmai la Porumbria. Aceeaşi problemă apare şi cînd avem nevoie de un săpun sau de alte lucruri necesare în gospodărie. Credem că am ajuns să trăim aşa pentru că satul nu are un conducător. Nici nu a avut vreodată un conducător".
Europa Liberă: “Cum ajunge informaţia înn satul dumneavoastră?”
Ţărani din Sagaidacul Nou: ”La noi ziare nu prea sunt. Doar ce aflăm de la televizor, Moldova 1. Da ce arată? Politică şi tot e întraiurea. Mulţi ani ne-a amăgit şi ne mai mint. La noi dacă să ne mai ducem din sat, rămîn numai doi oameni. În caz de vreun incediu în mahala, nu va avea cine stinge focul. Credem că partidele ar trebui să fie de treabă, să se înţeleagă, că altfel trage şi tineretul după ei. Tineretul face aşa cum procedează şi partidele cu lumea.”
O altă săteancă, Maria Oprea pe care o remarc spălînd rufe într-un lighean pe prispa casei, zice că aşteaptă ca viitorii guvernanţi să aducă schimbarea în bine şi la Sagaidacul Nou. În perioada sovietică, povesteşte ţăranca, satul era trecut în lista localităţilor zise fără perspectivă, iată de ce infrastructura a fost lăsată de izbelişte: ”Partidele promit dar nu se face nimic. În primul rînd am avea nevoie de un magazin.”
Pe o uliţă întîlnesc o femeie care se vaicără că de cîteva săptămîni aşteaptă specialişti care să ridice un pilon de curent electric care a căzut în grădina ei. Femeia zice că ar fi ajuns să trăiască cu opaiţul, aşa că nu a putut să asculte ultimele noutati despre alegeri, decît ceea ce ar fi auzit de la vecini: “E de dorit să se înţeleagă unul cu altul, să nu se bîrfească.”
Satenii din Sagaidacul Nou se arată totuşi nedumeriţi în ce localităţi ar fi ajuns banii din programele europene de asistenţă, despre care i-ar fi auzit pe actualii guvernanţi discutînd de atatea ori.
Casa Stelei e proaspăt construită în mijlocul unei curţi care e înconjurata de un gărducean din nuiele. Femeia zice că a votat la scrutinul de miercuri ca să scape de sărăcie: “Cu comuniştii tot nu s-a făcut nimic. Nu avem nici şcoală, nici grădiniţă. Nimic nu avem.” Pînă la urna de vot, povesteşte Stela, a făcut pe jos 6 km, dus întors, în vecinatate unde se află Primăria. Tot în localitatea megieşă sătenii sunt nevoiţi să meargă după o pîine, întrucît la Saigadaicul Nou nu exista un magazin: “Chiar ieri mi-au trebuit două kg. de sare şi am fost nevoită să mă duc tocmai la Porumbria. Aceeaşi problemă apare şi cînd avem nevoie de un săpun sau de alte lucruri necesare în gospodărie. Credem că am ajuns să trăim aşa pentru că satul nu are un conducător. Nici nu a avut vreodată un conducător".
Europa Liberă: “Cum ajunge informaţia înn satul dumneavoastră?”
Ţărani din Sagaidacul Nou: ”La noi ziare nu prea sunt. Doar ce aflăm de la televizor, Moldova 1. Da ce arată? Politică şi tot e întraiurea. Mulţi ani ne-a amăgit şi ne mai mint. La noi dacă să ne mai ducem din sat, rămîn numai doi oameni. În caz de vreun incediu în mahala, nu va avea cine stinge focul. Credem că partidele ar trebui să fie de treabă, să se înţeleagă, că altfel trage şi tineretul după ei. Tineretul face aşa cum procedează şi partidele cu lumea.”
O altă săteancă, Maria Oprea pe care o remarc spălînd rufe într-un lighean pe prispa casei, zice că aşteaptă ca viitorii guvernanţi să aducă schimbarea în bine şi la Sagaidacul Nou. În perioada sovietică, povesteşte ţăranca, satul era trecut în lista localităţilor zise fără perspectivă, iată de ce infrastructura a fost lăsată de izbelişte: ”Partidele promit dar nu se face nimic. În primul rînd am avea nevoie de un magazin.”
Pe o uliţă întîlnesc o femeie care se vaicără că de cîteva săptămîni aşteaptă specialişti care să ridice un pilon de curent electric care a căzut în grădina ei. Femeia zice că ar fi ajuns să trăiască cu opaiţul, aşa că nu a putut să asculte ultimele noutati despre alegeri, decît ceea ce ar fi auzit de la vecini: “E de dorit să se înţeleagă unul cu altul, să nu se bîrfească.”
Satenii din Sagaidacul Nou se arată totuşi nedumeriţi în ce localităţi ar fi ajuns banii din programele europene de asistenţă, despre care i-ar fi auzit pe actualii guvernanţi discutînd de atatea ori.