După ani de conducere autoritară,, prima confruntare cu o putere a statului în care preşedintele iese înfrânt
În ajun electoral, toţi vântură teatral săbii ca în filmele istorice, doar că săbiile nu sunt de lemn şi produc diverse victime colaterale. Sabia vânturată de sindicate s-a apropiat primejdios de mult de gâtul guvernului. Presiunea socială şi politică a determinat guvernul să amâne asumarea răspunderii pentru pachetele de legi ale educaţiei, salarizării şi reorganizării agenţiilor statului însă, de îndată ce s-a decis data finală, pe 15 septembrie, zi în care şi preşedintele şi-a anunţat prezenţa în parlament, pentru a rosti deja tradiţionalele critici de la început de sesiune, liderii confederaţiilor sindicale au decis că e momentul să iasă din incertitudine şi să organizeze greva generală pe 5 octombrie.
Nu sunt, însă, convinşi cu toţii că guvernul va fi îngenunchiat de grevă. Bogdan Hossu, lider al cartelului Alfa, crede chiar că greva ar fi o prostie pentru că, într-un mod subtil şi pervers, - executivul asta a şi plănuit - întreruperea lucrului pentru a face economii la buget. O zi de grevă ar însemna o zi mai puţin din cele 10 de concediu fără plată. Iar miracolul economic românesc face ca o zi de grevă să crească veniturile la buget.
Dar de grevă nu beneficiază doar guvernul, ci şi Partidul Naţional Liberal care, după săptămâni de expectativă, a scos capul la lumină pentru a critica vehement deciziile guvernului şi a întinde o mână sindicatelor. O mână care nu ajută pe nimeni pentru că nu are suficientă forţă să dea jos guvernul. Probabil că partidul lui Crin Antonescu şi-a ieşit din muţenie nu pentru că ar fi preocupat de perspectiva frământărilor sociale, ci pentru a-şi îmbunătăţi scorul preelectoral. Oricum, sunt singurii pe care o grevă generală aruncată în urnele de vot i-ar avantaja.
Între frământările din stradă şi jungla politică se află geamurile securizate ale limuzinelor şi termopanele sediilor de partid. Asta şi explică de ce preocupările politicienilor par desprinse din alt film. În goană după audienţă, preşedintele Băsescu a străbătut mii de kilometri folclorici, turistici şi politici de la Festivalul Rromilor, unde şi-a îmbrăcat soţia cu fustă ţigănească şi a dansat printre moguli cum numai el ştie, la întâlnirea cu revoluţionarii şi şedinţa Consiliului superior al Magistraturii. După ce a reuşit miercuri să o transforme pe procuroarea generală în covorul roşu pe care şi-a rostit, la oră de maximă audienţă, discursul patetic despre victimele revoluţiei, preşedintele credea, 24 de ore mai târziu, că-i va ţine la respect şi pe capii magistraţilor cu deja-obişnuitul discurs despre incompetenţa justiţiei. Numai că aici a fost transformat, la rândul său, în ţintă vie de preşedinta Asociaţiei Magistraţilor, Mona Pivniceru, cea care a declanşat răzmeriţa membrilor CSM. Preşedintele încerca să-i convingă pe magistraţi să nu intre în grevă însă a rămas fără replică după o şedinţă furtunoasă în care i-au fost reproşate violenţele domestice împotriva justiţiei şi faptul că a transformat relaţia formală şi decorativă pe care ar trebui s-o aibă cu magistraţii, într-un meci cu un singur învingător şi cu mulţi, foarte mulţi învinşi.
După ani de conducere autoritară, ţinând într-o singură mână frâiele guvernului, parlamentului şi justiţiei şi în cealaltă biciul, este prima confruntare cu o putere a statului în care preşedintele iese înfrânt. Pentru că, se pare, judecătorii au descoperit că e mai uşor să te pomeneşti cu capul retezat, dacă stai cu el aplecat.
Nu sunt, însă, convinşi cu toţii că guvernul va fi îngenunchiat de grevă. Bogdan Hossu, lider al cartelului Alfa, crede chiar că greva ar fi o prostie pentru că, într-un mod subtil şi pervers, - executivul asta a şi plănuit - întreruperea lucrului pentru a face economii la buget. O zi de grevă ar însemna o zi mai puţin din cele 10 de concediu fără plată. Iar miracolul economic românesc face ca o zi de grevă să crească veniturile la buget.
Dar de grevă nu beneficiază doar guvernul, ci şi Partidul Naţional Liberal care, după săptămâni de expectativă, a scos capul la lumină pentru a critica vehement deciziile guvernului şi a întinde o mână sindicatelor. O mână care nu ajută pe nimeni pentru că nu are suficientă forţă să dea jos guvernul. Probabil că partidul lui Crin Antonescu şi-a ieşit din muţenie nu pentru că ar fi preocupat de perspectiva frământărilor sociale, ci pentru a-şi îmbunătăţi scorul preelectoral. Oricum, sunt singurii pe care o grevă generală aruncată în urnele de vot i-ar avantaja.
Între frământările din stradă şi jungla politică se află geamurile securizate ale limuzinelor şi termopanele sediilor de partid. Asta şi explică de ce preocupările politicienilor par desprinse din alt film. În goană după audienţă, preşedintele Băsescu a străbătut mii de kilometri folclorici, turistici şi politici de la Festivalul Rromilor, unde şi-a îmbrăcat soţia cu fustă ţigănească şi a dansat printre moguli cum numai el ştie, la întâlnirea cu revoluţionarii şi şedinţa Consiliului superior al Magistraturii. După ce a reuşit miercuri să o transforme pe procuroarea generală în covorul roşu pe care şi-a rostit, la oră de maximă audienţă, discursul patetic despre victimele revoluţiei, preşedintele credea, 24 de ore mai târziu, că-i va ţine la respect şi pe capii magistraţilor cu deja-obişnuitul discurs despre incompetenţa justiţiei. Numai că aici a fost transformat, la rândul său, în ţintă vie de preşedinta Asociaţiei Magistraţilor, Mona Pivniceru, cea care a declanşat răzmeriţa membrilor CSM. Preşedintele încerca să-i convingă pe magistraţi să nu intre în grevă însă a rămas fără replică după o şedinţă furtunoasă în care i-au fost reproşate violenţele domestice împotriva justiţiei şi faptul că a transformat relaţia formală şi decorativă pe care ar trebui s-o aibă cu magistraţii, într-un meci cu un singur învingător şi cu mulţi, foarte mulţi învinşi.
După ani de conducere autoritară, ţinând într-o singură mână frâiele guvernului, parlamentului şi justiţiei şi în cealaltă biciul, este prima confruntare cu o putere a statului în care preşedintele iese înfrânt. Pentru că, se pare, judecătorii au descoperit că e mai uşor să te pomeneşti cu capul retezat, dacă stai cu el aplecat.