Nedumerire în legătură cu unele nume din lista cabinetului Filat

Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru este de părere că pe timp de criză creditul de încredere al populaţiei costă scump şi trebuie confirmat zi de zi
Valentina Ursu: Până la numirea în funcţie a noului guvern au rămas ore numărate. Deja e cunoscută structura noului executiv şi sunt cunoscute, în fond, şi persoanele propuse de partidele din Alianţa pentru Intregrare Europeană pentru cele 16 ministere, la care se adaogă şi un ministru de stat, şef al cancelariei Guvernului, şi pentru cele 4 funcţii de vice-prim-miniştri.

Maine guvernul va fi votat cu o majoritate in parlament, membrii cabinetului de ministri vor depune juramantul si tot maine va fi convocata si prima sedinta a noului executiv. Cum vi se pare, cum arată, ca şi structură, noul Guvern?

Gheorghe Cojocaru: Într-un fel, structura Guvernului reflectă schema după care au fost aleşi preşedintele Parlamentului şi cei trei vice-preşedinţi ai Legislativului din partea coaliţiei democratice de guvernare. Şi noul Guvern va avea 4 vice-prim-miniştri, câte unul din partea fiecărui partid, apoi, la distribuirea responsabilităţilor ministeriale s-a ţinut cont de ponderea parlamentară a fiecărei formaţiuni politice. 5 ministere pentru liberal-democraţi, câte 4 pentru liberali şi democraţi şi 3 pentru Alianţa Moldova Noastră. Respectarea acestui raport de forţe atât în cadrul Parlamentului, cât şi în cadrul Guvernului va trebui să consolideze Alianţa pentru Integrare Europeană şi să asigure buna funcţionalitate a noii guvernări.

Valentina Ursu: Competenta, profesionalismul, integritatea morala - sunt cateva din calitatile care li se atribuie noilor membri ai guvernului, cum comentaţi componenţa nominală a Guvernului în frunte cu liderul liberal-democrat Vlad Filat?

Gheorghe Cojocaru: În primul rând, în comparaţie cu fostul guvern comunist, în acest guvern se pare că vom avea doar o singură reprezentantă a genului frumos, acesta având o puternică dominantă masculină. Şi de asemenea, spre deosebire de fostul Guvern, în executivul care va fi votat mâine nu vor fi, probabil, persoane fără apartenenţă politică. Apoi, dintre cei propuşi la funcţiile de ministru doar 3-4, cel mult, au o experienţă de activitate în structurile guvernamentale, important fiind faptul că printre aceştia se numără şi premierul desemnat Vlad Filat. Alţii au în spate experienţa activităţii parlamentare sau o prodigioasă activitate într-un domeniu sau altul de sprecialitate care i-a consacrat. Este adevărat, însă, că pe lista viitorilor miniştri se regăsesc şi persoane incolore, numele cărora nu spune mai nimic. Şi în legătură cu aceasta, sigur, apare întrebarea care au fost, totuşi, criteriile care au stat la baza formării acestui Guvern, pentru că singur criteriul loialităţii politice nu va putea suplini o eventuală lipsă de competenţă.

Valentina Ursu: Este acest Guvern sau va fi Guvernul în frunte cu Vlad Filat în stare să facă faţă dificilei situaţii sociale şi economice moştenite de la guvernarea comunistă, în continuă agravare în această perioadă de criză?

Gheorghe Cojocaru: Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune toată lumea şi cred că acest Guvern care va fi supus votului în şedinţa de mâine a Parlamentului trebuie să păşească cu dreptul, trebuie să intre imediat în funcţiune, să prea rapid guvernarea şi să gestioneze cu maximă responsabilitate şi competenţă economia şi problemele sociale. Noul Guvern va fi creditat cu şanse şi multă înţelegere din partea celor care l-au votat. El va trebui să refacă într-un timp scurt statul de drept, distrus de comunişti, să canalizeze energiile sociale în direcţia normalităţii şi europenizării Republicii Moldova, după cum şi să ţină cont de faptul că pe timp de criză creditul de încredere socială costă scump şi el trebuie confirmat zi de zi.