Diplomatul american Peter Galbraith critică demiterea sa din misiunea ONU în Afganistan

Un fost emisar de rang înalt al Naţiunilor Unite în Afganistan a declarat că înlăturarea sa din funcţie din cauza unei dispute legate de corectitudinea recentelor alegeri prezidenţiale afgane poate dăuna reputaţiei ONU. Diplomatul american Peter Galbraith care a activat ca adjunct al emisarului special ONU în Afganistan, crede că a fost concediat din cauza divergenţelor cu fostul său şef pe tema acuzaţiilor de fraude în timpul scrutinului de pe 2 august. Citat de agenţia Associated Press, Galbraith găseşte „cât se poate de surprinzătoare înlăturarea unui oficial ONU îngrijorat de fraudarea unor alegeri care au fost sprijinite şi finanţate de ONU”.