Rasism, integrare socială şi o şcoală de box pentru copii romi la Praga
La 20 de ani de la căderea comunismului, Republica Cehă este considerată de mulţi un exemplu de tranziţie reuşită. Pentru câteva sute de mii de romi cehi, acest succes nu înseamnă mare lucru. Rasismul este în floare şi neonaziştii sunt tot mai violenţi. Veste bună este că sunt şi mulţi oameni, de ambele părţi ale barierei rasiale, care vor să schimbe situaţia. Mircea Ţicudean a stat de vorbă cu câţiva dintre ei.
„Dacă n-aş avea boxul, aş emigra şi eu”, spune Stanislav Tiser. La 52 de ani, fostul campion de box al Cehiei este o celebritate locală pe jumătate din cauza apartenenţei etnice, şi pe jumătate graţie trecutului sportiv. Are o mică şcoală de box destinată mai ales copiilor romi la Praga şi este solicitat de obicei în reportajele de televiziune despre problemele de convieţuire între cele câteva sute de mii romi din Cehia şi cele 10 milioane de albi.
Ultimul caz, cel mai dramatic, a fost al Nataliei, o fetiţă romă de doi ani arsă pe 80 la sută din corp de un atac cu cocktailuri Molotov pe care procuratura le-a pus pe seama neonaziştilor. De luni de zile, Natalia zace într-un spital din Ostrava, unde doctorii îi înlocuiesc treptat pielea arsă. Probabil ca să nu şocheze, televizunile n-au arătat niciodată imagini de prim-plan ale micului trup desfigurat. La începutul lunii octombrie, televiziunea publică a Cehiei s-a hotărât însă să filmeze de aproape.
Şeful redacţiei Reporteri CT, care a difuzat la 5 octombrie imaginile şocante ale fetiţei arse, este Marek Wollner. El spune că deşi a fost el însuşi şocat şi tulburat de imaginile din spital, s-a hotărât repede să le difuzeze. Pentru că oamenii trebuie să vadă cum arată adevărat faţa a rasismului, într-o ţară unde extrema dreaptă se prezintă ca înger salvator al majorităţii.
Rasiştii vechi şi noi
Boxerul rom pensionat Stanislav Tiser spune că rasismul nu este nou în Cehia. Pe vremea comuniştilor, în plină glorie sportivă, a stat la închisoare patru luni pentru că s-a bătut cu paznicul unei discoteci care nu lăsa să intre romi. Revoluţia de catifea din 1989 a schimbat multe lucruri, dar nu întotdeauna în bine. Deşi adoră fotbalul, Stanislav Tiser nu mai merge la stadion, fiindcă se teme de skinheads. Iar restaurantele trebuie să le aleagă cu grijă, că să nu dea peste rasişti.
Ziaristul Marek Wollner, ceh alb, spune că a te naşte rom înseamnă din start un handicap, care în cele mai tragice cazuri poate duce la suferinţă şi moarte, nu doar la „obişnuita izolare socială.
Integrarea socială este profesia lui Jan Cerny, de la organizaţia neguvernamentală „Clovek v Tisni” („Omul la strâmtoare”). Pe hârtie, munca sa nu are de-a face neapărat cu romii, ci cu toţi cei care nu se descurcă-n societate. În practică, însă, e vorba mai ales despre romi sau cum spune Jan Cerny, de „sărăcia definită etnic”. O sărăcie cu atât mai greu de eradicat, cu cât mulţi albi o percep, paradoxal ca privilegiată: anume, că romii nu muncesc şi trăiesc bine-mersi din ajutor de şomaj şi alte forme de asistenţă socială. „Când aud asemenea păreri - spune Cerny - ripostez întrebîndu-l pe cel care le emite dacă ar vrea să schimbe rolul, să se nască din nou, dar ca rom între albi.”
Metoda paşilor mărunţi
Munca lui Jan Cerny, de integrator social, nu este spectaculoasă, iar rezultatele ei sunt departe de lumina reflectoarelor. El şi colegii lui ajută romilor şi altor săraci să-şi găsească de lucru, să se educe sau să-şi apere drepturile când ajung la strâmtoare. De-a lungul anilor, Jan Cerny a învăţat că atunci când are de-a face cu funcţionari rasişti, înclinaţi să refuze să-i ajute pe romi, trebuie să dea cazului pe care-l apără o faţă umană şi o identitate concretă. Nu e vorba de toţi romii, ci de un rom anume, vecinul dumneavoastră, care nu are de lucru, sau vrea să-şi dea copilul la şcoală normală, nu la şcoala ajutătoare şi aşa mai departe.
Cerny spune că succesul cel mai mare al său şi al colegilor de la fundaţie şi de la alte organizaţii este că a convins autorităţile că problema rasismului şi discriminării există, că trebuie, şi mai ales că poate fi rezolvată.
Un sondaj de opinie arăta nu de mult că cehii sunt pe primul loc în Uniunea Europeană la antipatia faţă de romi. Dar acelaşi sondaj sugera că romii din Cehia ştiu mai bine decât cei din alte ţări cum pot să-şi apere drepturile.
Jan Cerny, de la fundaţia Clovek v Tisni, are cuvinte de laudă pentru televiziunea cehă care a încercat să trezească naţiunea din rasismul ei latent, şocînd-o cu imaginea fetiţei mutilată de neonazişti. Dar nu aşteaptă un efect imediat. Activistul social ştie foarte bine că un viitor mai bun pentru dezmoşteniţii societăţii se construieşte cu răbdare şi paşi mici.
Aşa crede şi boxerul rom Stanislav Tiser: „Aici o să dureze câteva generaţii până când n-o să mai intereseze pe nimeni dacă eşti rom sau ceh”, spune Stanislav Tiser, boxerul care ştie mai bine ca oricine că meciul are mai multe runde, şi că, înainte de-a învinge, poţi să cazi de multe ori.
„Dacă n-aş avea boxul, aş emigra şi eu”, spune Stanislav Tiser. La 52 de ani, fostul campion de box al Cehiei este o celebritate locală pe jumătate din cauza apartenenţei etnice, şi pe jumătate graţie trecutului sportiv. Are o mică şcoală de box destinată mai ales copiilor romi la Praga şi este solicitat de obicei în reportajele de televiziune despre problemele de convieţuire între cele câteva sute de mii romi din Cehia şi cele 10 milioane de albi.
Ultimul caz, cel mai dramatic, a fost al Nataliei, o fetiţă romă de doi ani arsă pe 80 la sută din corp de un atac cu cocktailuri Molotov pe care procuratura le-a pus pe seama neonaziştilor. De luni de zile, Natalia zace într-un spital din Ostrava, unde doctorii îi înlocuiesc treptat pielea arsă. Probabil ca să nu şocheze, televizunile n-au arătat niciodată imagini de prim-plan ale micului trup desfigurat. La începutul lunii octombrie, televiziunea publică a Cehiei s-a hotărât însă să filmeze de aproape.
Şeful redacţiei Reporteri CT, care a difuzat la 5 octombrie imaginile şocante ale fetiţei arse, este Marek Wollner. El spune că deşi a fost el însuşi şocat şi tulburat de imaginile din spital, s-a hotărât repede să le difuzeze. Pentru că oamenii trebuie să vadă cum arată adevărat faţa a rasismului, într-o ţară unde extrema dreaptă se prezintă ca înger salvator al majorităţii.
Rasiştii vechi şi noi
Boxerul rom pensionat Stanislav Tiser spune că rasismul nu este nou în Cehia. Pe vremea comuniştilor, în plină glorie sportivă, a stat la închisoare patru luni pentru că s-a bătut cu paznicul unei discoteci care nu lăsa să intre romi. Revoluţia de catifea din 1989 a schimbat multe lucruri, dar nu întotdeauna în bine. Deşi adoră fotbalul, Stanislav Tiser nu mai merge la stadion, fiindcă se teme de skinheads. Iar restaurantele trebuie să le aleagă cu grijă, că să nu dea peste rasişti.
Ziaristul Marek Wollner, ceh alb, spune că a te naşte rom înseamnă din start un handicap, care în cele mai tragice cazuri poate duce la suferinţă şi moarte, nu doar la „obişnuita izolare socială.
Integrarea socială este profesia lui Jan Cerny, de la organizaţia neguvernamentală „Clovek v Tisni” („Omul la strâmtoare”). Pe hârtie, munca sa nu are de-a face neapărat cu romii, ci cu toţi cei care nu se descurcă-n societate. În practică, însă, e vorba mai ales despre romi sau cum spune Jan Cerny, de „sărăcia definită etnic”. O sărăcie cu atât mai greu de eradicat, cu cât mulţi albi o percep, paradoxal ca privilegiată: anume, că romii nu muncesc şi trăiesc bine-mersi din ajutor de şomaj şi alte forme de asistenţă socială. „Când aud asemenea păreri - spune Cerny - ripostez întrebîndu-l pe cel care le emite dacă ar vrea să schimbe rolul, să se nască din nou, dar ca rom între albi.”
Metoda paşilor mărunţi
Munca lui Jan Cerny, de integrator social, nu este spectaculoasă, iar rezultatele ei sunt departe de lumina reflectoarelor. El şi colegii lui ajută romilor şi altor săraci să-şi găsească de lucru, să se educe sau să-şi apere drepturile când ajung la strâmtoare. De-a lungul anilor, Jan Cerny a învăţat că atunci când are de-a face cu funcţionari rasişti, înclinaţi să refuze să-i ajute pe romi, trebuie să dea cazului pe care-l apără o faţă umană şi o identitate concretă. Nu e vorba de toţi romii, ci de un rom anume, vecinul dumneavoastră, care nu are de lucru, sau vrea să-şi dea copilul la şcoală normală, nu la şcoala ajutătoare şi aşa mai departe.
Cerny spune că succesul cel mai mare al său şi al colegilor de la fundaţie şi de la alte organizaţii este că a convins autorităţile că problema rasismului şi discriminării există, că trebuie, şi mai ales că poate fi rezolvată.
Un sondaj de opinie arăta nu de mult că cehii sunt pe primul loc în Uniunea Europeană la antipatia faţă de romi. Dar acelaşi sondaj sugera că romii din Cehia ştiu mai bine decât cei din alte ţări cum pot să-şi apere drepturile.
Jan Cerny, de la fundaţia Clovek v Tisni, are cuvinte de laudă pentru televiziunea cehă care a încercat să trezească naţiunea din rasismul ei latent, şocînd-o cu imaginea fetiţei mutilată de neonazişti. Dar nu aşteaptă un efect imediat. Activistul social ştie foarte bine că un viitor mai bun pentru dezmoşteniţii societăţii se construieşte cu răbdare şi paşi mici.
Aşa crede şi boxerul rom Stanislav Tiser: „Aici o să dureze câteva generaţii până când n-o să mai intereseze pe nimeni dacă eşti rom sau ceh”, spune Stanislav Tiser, boxerul care ştie mai bine ca oricine că meciul are mai multe runde, şi că, înainte de-a învinge, poţi să cazi de multe ori.