O nouă lege limitează acordarea de locuințe de stat angajaților bugetari din Moldova

Poliţiştii, judecătorii şi alte categorii profesionale nu vor mai primi locuinţe de la stat. Aşa prevede o lege votată ieri de Parlament. Legea propusă de noua guvernare prevede ca angajaţii respectivi să ocupe locuinţe de serviciu, după ce va fi creat un fond locativ în acest sens. Ei ar urma să primească şi compensaţii pentru plata chiriilor. Prezentînd în Parlament noua lege, ministrul justiţiei Alexandru Tănase a spus că ea va corecta „dezechilibrele între diferite categorii de angajaţi” şi va reduce numărul de plângeri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.