Hamid Karzai la al doilea mandat după contramandarea turului doi al alegerilor prezidenţiale

Autorităţile electorale din Afganistan au contramandat turul doi al scrutinului prezidenţial planificat pentru 7 noiembrie. Comisia electorală independentă l-a declarat învingător în alegeri pe singurul candidat, preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai. Decizia a fost luată la o zi după ce liderul opoziţiei Abdullah Abdullah s-a retras din cursă susţinînd că votul nu va fi corect şi liber. Turul doi fusese anunţat după ce o comisie sprijinită de ONU a descoperit numeroase fraude în primul tur de pe 20 august, majoritatea în favoarea câştigătorului, Hamid Karzai.