Un proiect conceput de Vladimir Us şi Ştefan Rusu
Cu toate că se numeşte Chioşc, pe platforma ridicată în faţa clădirii de pe strada Bucureşti în care se află editura Cartier, librăria din Hol, revista Punct, Teatrul unui Singur actor şi alte instituţii de cultură, se înalţă o garsonieră cu totul şi cu totul neobişnuită. Exceptînd balconul care are acoperiş, ferestre şi uşi, restul locuinţei e descoperită şi nu are pereţi exteriori sau plafon. Apartamentul e deschis privirilor trecătorilor şi ceea ce se întîmplă înăuntru are loc în văzul tuturor.
Această garsonieră, de fapt, este o instituţie de cultură alternativă. Cel care a iniţat-o este artistul contemporan Vladimir Us, iar cel care a conceput-o şi a realizat-o este Ştefan Rusu.
Ideea centrală a celor doi artişti e că spaţiul, într-o mare măsură, influenţează tipurile de manifestare artistică şi modalităţile de realizare estetică. Întrucît e greu, dacă nu chiar imposibil, să faci artă contemporană pe scena unui teatru academic, bunăoară, cei doi artişti au ajuns la concluzia că natura artei e determinată pînă şi de clădirea în care aceasta prinde viaţă. De aceea, consideră aceştia, poţi face artă alternativă doar în spaţii pe măsură.
Anume în acest spirit au şi conceput chioşcul, ca un spaţiu sucit şi trăsnit care să modeleze evenimentele artistice pe care le va găzdui. Se pare că proiectul le-a reuşit de minune, fiindcă însăşi clădirea e o operă de artă non-convenţională. Artiştii fac artă în apartament, iar spectatorii o vizionează din stradă. Graniţa dintre spaţiul intim şi cel public dispare cu totul, făcînd loc ideii că arta contemporană se naşte din confruntarea dintre cele două dimensiuni.
Toate bune pînă aici. Dar toate aceste lucuri frumoase se pot învechi rapid dacă artiştii contemporani nu vor reuşi să producă o artă pe măsura ambiţiilor concentrate în această clădire din care se poate vedea, fără să ieşi afară, cum răsare luna pe cer.
Această garsonieră, de fapt, este o instituţie de cultură alternativă. Cel care a iniţat-o este artistul contemporan Vladimir Us, iar cel care a conceput-o şi a realizat-o este Ştefan Rusu.
Ideea centrală a celor doi artişti e că spaţiul, într-o mare măsură, influenţează tipurile de manifestare artistică şi modalităţile de realizare estetică. Întrucît e greu, dacă nu chiar imposibil, să faci artă contemporană pe scena unui teatru academic, bunăoară, cei doi artişti au ajuns la concluzia că natura artei e determinată pînă şi de clădirea în care aceasta prinde viaţă. De aceea, consideră aceştia, poţi face artă alternativă doar în spaţii pe măsură.
Anume în acest spirit au şi conceput chioşcul, ca un spaţiu sucit şi trăsnit care să modeleze evenimentele artistice pe care le va găzdui. Se pare că proiectul le-a reuşit de minune, fiindcă însăşi clădirea e o operă de artă non-convenţională. Artiştii fac artă în apartament, iar spectatorii o vizionează din stradă. Graniţa dintre spaţiul intim şi cel public dispare cu totul, făcînd loc ideii că arta contemporană se naşte din confruntarea dintre cele două dimensiuni.
Toate bune pînă aici. Dar toate aceste lucuri frumoase se pot învechi rapid dacă artiştii contemporani nu vor reuşi să producă o artă pe măsura ambiţiilor concentrate în această clădire din care se poate vedea, fără să ieşi afară, cum răsare luna pe cer.