Sondaj IMAS: Lupu îl depăşeşte în popularitate pe Voronin

PCRM are parte de o aterizare foarte lentă pe un prag de intenţie netă de 28-29%
La Chişinău a fost dat publicităţii primul sondaj de opinie realizat după victoria Alianţei la alegerile de la 29 iulie. Surpriza sondajului este performanţa lui Marian Lupu care îl depăşeşte pe Vladimir Voronin cu 7 la sută în topul personalităţilor cu cea mai mare încredere a respondenţilor. Al treilea în raiting este premierul Vlad Filat cu 35 la sută.

Doru Petruţi
Iată ce spune Doru Petruţi, directorul IMAS România : «Dacă ne referim la poziţia PCRM, asistăm practic la o aterizare foarte lentă pe un prag de intenţie netă de 28-29%. PCRM e un partid care in martie ne-a demonstrat că în campanie electorală se poate mobiliza, rupînd segmente importante cum s-a întîmplat în luna martie cînd a cules foarte mult dintr-un electorat urban, de 25 pînă în 50 de ani, care nu era specific lor. În iulie acelaşi electorat pe fondul evenimentelor din aprilie a început lent să se retragă. Vom urmări dacă acest trend va continua. Părerea mea că va continua dar foarte, foarte lent. Surpriza sondajului e că lumea s-a polarizat şi e foarte reactivă la politică. Aşteptările populaţiei sunt foarte ridicate.»

Dacă duminică s-ar organiza alegeri anticipate, configuraţia în Parlament ar rămîne aproape neschimbată, mai arată sondajul. Astfel, Partidul Comuniştilor ar acumula 48 de mandate, iar restul ar reveni Partidului Democrat, Liberal Democraţilor şi Partidului Liberal. AMN ar putea să nu treacă pragul electoral.

Arcadie Barbăroşie
Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului pentru Politici Publice este de părere că rezultatele sondajului nu vor influenţa deputatii să aleagă sau nu pe 10 noiembrie şeful statului: “Partidele noastre se uită la sondaje ca la instrumente de promovare a imaginii şi nu ca la instrumente de luare a unor decizii interne pentru politicile partidului. Cred că altele vor fi considerentele care vor ghida evenimentul din 10 noiembrie.”


Igor Boţan
Iată care este opinia lui Igor Boţan, director al Asociaţiei pentru Dezvoltare Participativă ADEPT: “Unii vor găsi în acest sondaj argumente în plus pentru poziţia pe care o au faţă de şeful statului, alţii vor vedea că argumentele lor sunt foarte slabe, dar nu cred că asta le va schimba poziţia pînă în ziua alegerilor. Sondajul nu cred că dă răspuns comuniştilor să dea sau nu voturi pentru alegerea preşedintelui, de fapt ceea ce vor comuniştii – alianţă de centru stînga acest sondaj oarecum justifică şi acest sondaj nu-i descurajează pe comunişti de a crede că o alianţă de centru stînga este posibilă de exemplu după alegeri anticipate. Dar, în acelaşi timp comuniştii nevotîndu-l pe Marian Lupu de fapt, după eventuale alegeri anticipate iarăşi l-ar împinge pe Marian Lupu într-o coaliţie cu partidele de centru dreapta. Deci, acest sondaj nici nu favorizează poziţia PCRM, dar nici nu o descurajează. PCRM va pierde încetul cu încetul din suportul cetăţenilor şi asta pentru că a greşit atunci cînd nu şi-a schimbat ideologia şi denumirea.”

Cercetarea IMAS mai arată că se micşorează tabăra alegătorilor indecişilor şi că respondenţii îşi pun speranţa că totuşi Alianţa pentru Integrare Europeană va reuşi să le îmbunătăţească nivelul de trai.

În ce priveşte aderarea Moldovei la Uniunea Europeana - 63 la sută ar vota pentru eurointegrare in cadrul unui eventual referendum, iar 12 procente ar fi împotrivă. Alianta Nord-Atlantică are 26 la sută susţinători, iar ceva mai mult sunt anti NATO. De asemenea, 40 la sută din respondenţi consideră că Republica Moldova ar trebui să aiba relaţii prioritare în următorii ani cu Rusia, iar 12 la sută cred că Moldova ar trebui să se fie mai apropiată de România. Cei mai mulţi oameni au spus însă că Moldova ar trebui să păstreze distanţă faţă de aceste ţări. În timp ce o bună parte din respondenţi consideră că actuala guvernare va încerca în mare măsură să unească Moldova cu România.

Sondajul de opinie, cu o marjă de eroare de -/+ 3%, a fost realizat în a doua jumătate a lunii precedente, fiind chestionate peste o mie de persoane.