Cabinetul Lucian Croitoru respins la prima strigare parlamentară.
Deşi vreme de două săptămâni a încercată să chivernisească o brumă de simpatie politică adoptând un aer de tehnocrat independent, Lucian Croitoru şi colegii săi de cabinet au fost respinşi de la prima strigare parlamentară. L-au despărţit vreo 40 de voturi de victorie, ceea ce înseamnă că, atunci când e vorba despre un vot secret, nu există unitate de monolit.
Oricum, opoziţia a câştigat în această săptămână, pentru prima dată, la jocul cu bile, în lupta cu partidul aflat la guvernare. Ar fi o premieră absolută, dacă nu punem la socoteală recordul cabinetului Stolojan de acum un an care nici nu a apucat să primească votul politic ci doar votul de blam mediatic. Desigur, termenii de opoziţie, putere sau guvernare sunt fluenţi pe o scenă politică erodată de demisii, alianţe subterane şi mâna invizibilă, dar de fier, a preşedintelui Băsescu, angrenat, ca totdeauna, în debarcarea incomozilor, scufundarea inamicilor şi abandonarea celor care l-au dezamăgit pe o insulă pustie.
Aritmetica parlamentară ne spune că au existat mici trădări făcute pentru a-l bucura pe preşedintele Băsescu însă cabinetul Croitoru, prezentat drept cel mai mic rău posibil, a fost creat înadins să displacă profund majorităţii. Pe lista de ministeriabili s-au aflat personaje contestate, acuzate de multe ori că au intrat până la gât în borcanul cu miere al finanţelor publice ori că au stat prea multă vreme în anturajul lui Traian Băsescu pentru a mai fi nişte simpli tehnocraţi.
Între timp, discuţiile pe marginea noii echipe guvernamentale au degenerat de la apelurile la conştiinţă şi avertismentele referitoare la încălcarea înţelegerilor cu FMI, la discursuri propagandistice şi acuzaţii electorale. Nimeni nu mai vrea să dea nici măcar jumătate de pas înapoi ca să nu mişte pozele de intransigenţi de pe afişele electorale. Opoziţia pare să nu vadă viitorul decât cu ochii primarului Sibiul, însă acesta, după spune Agenţia pentru integritate, s-ar fi aflat vreme de trei ani în incompatibilitate, deci ar trebui destituit sau oricum, înlăturat din orice structură oficială după ce-şi încheie mandatul. O descoperire plină de consecinţe, mai ales că doi dintre cei mai importanţi candidaţi pentru Cotroceni spun că, dacă ar câştiga, l-ar prefera tot pe dl Klaus Johannis.
De partea cealaltă, cabinetul Boc, tace şi face într-o zi cât alţii într-un an. E drept că e vorba despre cheltuieli, nu despre proiectul de buget pe anul viitor, de a cărui existenţă este condiţionată a treia tranşă pe care FMI ar urma să ne-o acorde primăvara viitoare. Toată lumea pare să fie mulţumită de această nouă criză care îi expune la ore de maximă audienţă la poarta Palatului Cotroceni, chiar dacă pe unii în postură de vizitatori şi pe alţii în calitate de gazdă. Este un subiect al cărui efect scuză mijloacele folosite. În felul acesta pot intra pe toate canalele în casele alegătorilor, la orice oră, pentru a-şi cădelniţa candidaţii şi a-şi acuza adversarii că sunt autorii crizei politice.
Este o criză de vizibilitate, stârnită din complicitatea dintre televiziuni şi candidaţi, mereu în goană după rating. O criză inexistentă însă în realitate unde domină celelalte crize ( economică, socială, a educaţiei, a gripei porcine sau tradiţionala criză hibernală a gazelor ruseşti) cărora, fiind ignorate atâta vreme, le-au crescut mâini şi picioare şi-şi scriu singure programul de guvernare.
Oricum, opoziţia a câştigat în această săptămână, pentru prima dată, la jocul cu bile, în lupta cu partidul aflat la guvernare. Ar fi o premieră absolută, dacă nu punem la socoteală recordul cabinetului Stolojan de acum un an care nici nu a apucat să primească votul politic ci doar votul de blam mediatic. Desigur, termenii de opoziţie, putere sau guvernare sunt fluenţi pe o scenă politică erodată de demisii, alianţe subterane şi mâna invizibilă, dar de fier, a preşedintelui Băsescu, angrenat, ca totdeauna, în debarcarea incomozilor, scufundarea inamicilor şi abandonarea celor care l-au dezamăgit pe o insulă pustie.
Aritmetica parlamentară ne spune că au existat mici trădări făcute pentru a-l bucura pe preşedintele Băsescu însă cabinetul Croitoru, prezentat drept cel mai mic rău posibil, a fost creat înadins să displacă profund majorităţii. Pe lista de ministeriabili s-au aflat personaje contestate, acuzate de multe ori că au intrat până la gât în borcanul cu miere al finanţelor publice ori că au stat prea multă vreme în anturajul lui Traian Băsescu pentru a mai fi nişte simpli tehnocraţi.
Între timp, discuţiile pe marginea noii echipe guvernamentale au degenerat de la apelurile la conştiinţă şi avertismentele referitoare la încălcarea înţelegerilor cu FMI, la discursuri propagandistice şi acuzaţii electorale. Nimeni nu mai vrea să dea nici măcar jumătate de pas înapoi ca să nu mişte pozele de intransigenţi de pe afişele electorale. Opoziţia pare să nu vadă viitorul decât cu ochii primarului Sibiul, însă acesta, după spune Agenţia pentru integritate, s-ar fi aflat vreme de trei ani în incompatibilitate, deci ar trebui destituit sau oricum, înlăturat din orice structură oficială după ce-şi încheie mandatul. O descoperire plină de consecinţe, mai ales că doi dintre cei mai importanţi candidaţi pentru Cotroceni spun că, dacă ar câştiga, l-ar prefera tot pe dl Klaus Johannis.
De partea cealaltă, cabinetul Boc, tace şi face într-o zi cât alţii într-un an. E drept că e vorba despre cheltuieli, nu despre proiectul de buget pe anul viitor, de a cărui existenţă este condiţionată a treia tranşă pe care FMI ar urma să ne-o acorde primăvara viitoare. Toată lumea pare să fie mulţumită de această nouă criză care îi expune la ore de maximă audienţă la poarta Palatului Cotroceni, chiar dacă pe unii în postură de vizitatori şi pe alţii în calitate de gazdă. Este un subiect al cărui efect scuză mijloacele folosite. În felul acesta pot intra pe toate canalele în casele alegătorilor, la orice oră, pentru a-şi cădelniţa candidaţii şi a-şi acuza adversarii că sunt autorii crizei politice.
Este o criză de vizibilitate, stârnită din complicitatea dintre televiziuni şi candidaţi, mereu în goană după rating. O criză inexistentă însă în realitate unde domină celelalte crize ( economică, socială, a educaţiei, a gripei porcine sau tradiţionala criză hibernală a gazelor ruseşti) cărora, fiind ignorate atâta vreme, le-au crescut mâini şi picioare şi-şi scriu singure programul de guvernare.