Fracţiunea PCRM obligată să boicoteze alegerea preşedintelui Moldovei
Comitetul Central al Partidului Comuniştilor a decis astăzi să nu susţină candidatura lui Marian Lupu la funcţia de preşedinte al RM.
Unul dintre liderii PCRM Grigore Petrenco a declarat presei că membrii CC au susţinut unanim decizia de a obliga fracţiunea PCRM sã nu participe la alegeri. Alte comentarii în legătură cu această decizie a PCRM, vor fi făcute mâine în şedinţa parlamentului, a declarat Petrenco.
Un alt lider al PCRM, Vladimir Ţurcan, despre care presa a scris că ar putea să susţină candidatura lui Marian Lupu, a lăsat să se înţeleagă că nu va participa mâine la alegeri: „Mâine alegerile vor purta un caracter formal. De ce? Cu regret din punct de vedere juridic, aceste alegeri sunt vulnerabile, nu corespund cerinţelor Constituţiei şi avizul Curţii Constituţionale despre asta vorbeşte. De aceea eu cred că e mai bine să ne concentrăm asupra zilelor de după 10 noiembrie şi să vedem. Astăzi s-a spus că uşa ceea de negocieri nu este închisă şi rămâne ca noi să prelungim negocierile.”
Prima încercare de alegere a preşedintelui urmează să aibă loc mâine, iar Alianţa pentru Integrare Europeană are doar 53 de mandate în parlament şi are nevoie încă de 8 voturi de la comunişti pentru alegerea liderului PD Marian Lupu în funcţia de şef al statului. Dacă deputaţii nu reuşesc mâine să aleagă preşedintele, vor fi organizate alegeri repetate în decurs de 30 de zile. Dacă va eşua şi cea de-a doua încercare, Parlamentul urmează a fi dizolvat la jumătatea lunii iunie a anului viitor, după care vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate.