Bresla scriitorilor a evitat subiectul războiului de pe Nistru
Între două lupte, într-un interviu radiofonic pe care ziaristaValentina Ursu i-l luase voluntarului Valeriu Şoimu din satul Doroţcaia, acesta îi îndemna pe ziarişti, poeţi, prozatori să nu scrie după ureche, din imaginaţie sau din auzite despre războiul de pe Nistru, ci să vină la faţa locului, să stea de vorbă cu oamenii, "să adune mărturiile lor şi să înfăţişeze deschis ceea ce abvinea în Coşniţa sau Corjeva." Temerea sa era, însă, aceea că literaţii nu-i vor auzi îndemnul şi, în timpul apropiat, nu vor descrie norii sângeroşi care pluteau deasupra Nistrului, iar dacă şi vor scrie, Valeriu Şoimu se temea că condeierii moldoveni nu vor putea prezenta tot adevărul despre tot ce se întîmpla în acele zile înfricoşătoare în satele moldoveneşti din partea estică a fluviului. În acelaşi timp, ţăranul din Doroţcaia care-şi apăra în tranşee satul de baştină trăgea nădejde că, dacă nu vor scrie literaţii, se vor apuca de scris colegii săi de arme şi nu vor lăsa ca adevărul să fie dat uitării şi să nu fie cunoscut de întreaga lume.
În mare, teama săteanului din Doroţcaia s-a împlinit: cu cîteva excepţii, poeţii şi prozatorii moldoveni nu s-au repezit să culeagă mărturiile celor care au apărat independenţa ţării şi peste care a trecut tăvălugul, crunt, al războiului şi au cam ocolit tranşeele din jurul Coşniţei sau Tighinei, dar şi această temă. Totuşi, au existat şi cîteva excepţii, iar una dintre ele e ziarista Valentina Ursu care a debutat ca scriitoare adunînd într-o carte mărturiile pe care i le-au făcut poliţiştii sau voluntariii, direct pe linia frontului, între 2 martie şi 29 iulie 1992, inclusiv această mărturie emoţionantă a lui Valeriu Şoimu.
O altă excepţie o reprezintă pictorul din Dubăsari Vlad Grecul care a scris o carte de memorii despre ceea ce au trăit el şi camarazii săi în timp ce apărau satul Coşniţa.
Ambele cărţi sunt tulburătoare, în primul rînd pentru că sunt scrise de nişte martori oculari şi conţin mărturii emoţionante şi autentice despre cruzimea acelor vremuri de restrişte. Ambele cărţi descriu cum nu se poate mai bine contrastul dintre eroismul ieşit din comun al poliţiştilor şi voluntarilor şi laşitatea
conducătorilor ţării.
Dacă ar fi să tragem o linie sub această temă, ar trebui să spunem că, pe lîngă cele două cărţi răscolitoare, poate cele mai bune despre războiul de pe Nistru, mai sunt încă vreo cîteva cărţi de reportaje sau mărturii, un spectacol de teatru regizat de Mihai Fusu şi...cam atît.
Nu avem nici un roman, nici o carte de povestiri şi nici un film artistic despre acele vremuri de restrişte. Iar ceea ce avem e prea puţin pentru un război atît de mare şi de pustiitor care a îngenunchiat Republica Moldova. Or, altfel spus, îndemnul lui Valeriu Şoimu mai rămîne actual şi astăzi: cine ştie, poate că îl vor auzi noile generaţii de scriitori.
În mare, teama săteanului din Doroţcaia s-a împlinit: cu cîteva excepţii, poeţii şi prozatorii moldoveni nu s-au repezit să culeagă mărturiile celor care au apărat independenţa ţării şi peste care a trecut tăvălugul, crunt, al războiului şi au cam ocolit tranşeele din jurul Coşniţei sau Tighinei, dar şi această temă. Totuşi, au existat şi cîteva excepţii, iar una dintre ele e ziarista Valentina Ursu care a debutat ca scriitoare adunînd într-o carte mărturiile pe care i le-au făcut poliţiştii sau voluntariii, direct pe linia frontului, între 2 martie şi 29 iulie 1992, inclusiv această mărturie emoţionantă a lui Valeriu Şoimu.
O altă excepţie o reprezintă pictorul din Dubăsari Vlad Grecul care a scris o carte de memorii despre ceea ce au trăit el şi camarazii săi în timp ce apărau satul Coşniţa.
Ambele cărţi sunt tulburătoare, în primul rînd pentru că sunt scrise de nişte martori oculari şi conţin mărturii emoţionante şi autentice despre cruzimea acelor vremuri de restrişte. Ambele cărţi descriu cum nu se poate mai bine contrastul dintre eroismul ieşit din comun al poliţiştilor şi voluntarilor şi laşitatea
conducătorilor ţării.
Dacă ar fi să tragem o linie sub această temă, ar trebui să spunem că, pe lîngă cele două cărţi răscolitoare, poate cele mai bune despre războiul de pe Nistru, mai sunt încă vreo cîteva cărţi de reportaje sau mărturii, un spectacol de teatru regizat de Mihai Fusu şi...cam atît.
Nu avem nici un roman, nici o carte de povestiri şi nici un film artistic despre acele vremuri de restrişte. Iar ceea ce avem e prea puţin pentru un război atît de mare şi de pustiitor care a îngenunchiat Republica Moldova. Or, altfel spus, îndemnul lui Valeriu Şoimu mai rămîne actual şi astăzi: cine ştie, poate că îl vor auzi noile generaţii de scriitori.