Astăzi există pericolul exacerbării laturii naţionale
„Actualitatea românească” – o discuţie cu Emil Hurezeanu
În 1918, crearea statului naţional, principiul autodeterminării era în perfect consens cu restul lumii. „Sincronia între evoluţia internă şi cea externă s-a pierdut, când astăzi, accentul pus pe naţiune, pe coherenţă naţională, în numele unor valori care adesea frizează naţionalismul, au intrat în contradicţie cu tendinţa internaţională” – este de părere Emil Hurezeanu, în dialogul cu Radu Călin Cristea, moderatorul emisiunii „Actualitatea românească”.
În acest moment, politicienii ar trebui să se gândească, mai mult ca oricând dacă valorile cu care jonglează în politica externă mai sunt sincrone cu restul lumii occidentale.
„În 1918, ideea statului unitar român exista într-un model european, mondial. Astăzi există pericolul exacerbării laturii naţionale în detrimentul modernizărilor absolut necesare” – încheie Hurezeanu.