Eforturile de a consolida o presă independentă într-o democraţie încă instabilă au eşuat.
Acum câteva luni, principala preocupare a presei a fost, vreme de zile lungi şi dense de indignare, un raport alcătuit de un cunoscut institut de sociologie, Oxford Analytica. În paginile acestui raport se afirma negru pe alb că presa din România nu joacă un rol pozitiv în formarea opiniei şi, mai mult chiar, că eforturile de a consolida o presă independentă într-o democraţie încă instabilă au eşuat. Câteva zile mai târziu, raportul OSCE a emis acelaşi diagnostic.
În fiecare an electoral, presa îşi pierde uzul raţiunii şi, liberă şi endepandantă, se aruncă în buzunarul de la pieptul diverşilor afacerişti care vor ca, măcar pentru o clipă, să facă jocurile în favoarea propriilor clienţi. Pe vremea guvernării PSD, cei care puseseră lesă câinelui de pază al democraţiei erau chiar păzitorii borcanului cu dulceaţă bugetară din care scăpau câte un rest şi pentru publicitatea presei independente. Captive ale acestei aparaturi de resuscitare, ziarele au supravieţuit la butoniera politicienilor zilei şi nu trecea zi să nu le spună cât de frumoşi şi talentaţi sunt.
De atunci, patronii de presă au învăţat lecţia. Au transformat gazetele în instituţii profitabile, cultivând un public dependent de cadourile care însoţesc aproape obligatoriu toate produsele de presă. Ei au ajuns să dispună de mase de manevră, cu simţurile cauterizate de sutele de concursuri obscene şi de reality showuri unde fiecare se dezbracă de cei şapte ani de-acasă, până la piele (sau mai mult decât atât) pentru a face pe plac patronilor şi audienţei în creştere. Aşa se face că în 2009 greu găseşti ziar care să nu se împleticească pe alunecoasele poteci politice, împovărat de diverse atelaje politice. Câinii de pază ai democraţiei au fost înhămaţi la troica primilor trei candidaţi la prezidenţiale, trăgând cu toţii cea sau hăis, mizând mereu pe docilitatea publicului din care cuvântul scris sau vorbit face tot ce vrea.
Ce nu scriu rapoartele instituţiilor europene este că, pentru prima dată în istoria alegerilor româneşti, internetul a jucat un rol hotărâtor. E greu de ştiut, deocamdată, dacă pozitiv sau negativ. Cert este că a sărit în sprijinul haiduciei electorale, vânând premiul cel mare, chiar şi în perioada de prohibiţie dinaintea votului. Cele mai toxice şi sulfuroase bombe de presă au fost lansate de pe blogurile unor persoane private sau sub protecţia anonimatului de pe siteurile furnizoare de filme. N-a mai fost vremea de strâmbat din nas. Au intrat cu toţii în acest joc în care nimeni nu mai avea nimic de pierdut pentru că timpul de dinainte de alegeri aproape expirase şi mai aveau atâtea muniţii. Iar anonimatul nu este pedepsit de lege.
Nu întâmplător, în vreme ce presa tipărită pe hârtie începe să pierdă tot mai mult teren (falimentul fiind aproape inevitabil în anumite cazuri, poate şi pentru că Rodipetul este în picaj liber, hăituit de creditori şi abandonat de clienţi), alte publicaţii au decis renunţarea la suplimente sau trecerea pe suport electronic. Patronii de presă ştiu că, de fapt, în scurtă vreme, influenţa presei scrise va fi de domeniul trecutului. Toată lumea se îndreaptă către Internet, nu pentru că s-ar fi inventat cine ştie ce sisteme de protecţie sau devirusare a informaţiilor toxice, dar măcar fluxul este continuu şi, deocamdată, gratuit. Aproape toate televiziunile de ştiri şi radiourile transmit on-line, ceea ce înseamnă că pot fi urmărite în timp real din orice parte a lumii. Ziarele înseşi au transferat mare parte din forţa de muncă la administrarea paginii de internet pe care au transformat-o în pagină multimedia, adică locul unde se întâlnesc nu numai informaţiile scrise, ci şi clipurile video sau audio relevante.
În ciuda aparenţelor, Internetul este de două ori mai păgubos decât presa tipărită. În primul rând pentru că internetul îşi modifică în permanenţă conţinutul, aşadar informaţiile, mai ales cele subversive sau toxice, pot fi evacuate rapid, după ce-şi ating ţinta, fără a lăsa urmele pe care care le lasă cuvântul tipărit. Şi, în alt doilea rând, pentru că, deşi presa alege de bună voie să abandoneze formatul tipărit, invocând independenţa şi libertatea de exprimare, încălzirea globală şi salvarea pădurilor, este cert că internetul va putea fi, în viitorul nu prea îndepărtat mai bine şi mai subtil controlat. Aşadar şi informaţiile pe care le injectează în opţiunile opiniei publice.
Repetiţia generală a avut loc cu ocazia recentelor alegeri. Nu întâmplător, poate, cu puţin înainte de încheierea anului contabil, patronii media, renumiţi pentru priceperea cu care-şi manipulează publicul, au alcătuit un club al patronilor de presă. Sau poate, un cartel? Nu se ştie, pentru că patronii de presă, adică organizatorii, nu au permis accesul jurnaliştilor în spatele uşilor închise.
În fiecare an electoral, presa îşi pierde uzul raţiunii şi, liberă şi endepandantă, se aruncă în buzunarul de la pieptul diverşilor afacerişti care vor ca, măcar pentru o clipă, să facă jocurile în favoarea propriilor clienţi. Pe vremea guvernării PSD, cei care puseseră lesă câinelui de pază al democraţiei erau chiar păzitorii borcanului cu dulceaţă bugetară din care scăpau câte un rest şi pentru publicitatea presei independente. Captive ale acestei aparaturi de resuscitare, ziarele au supravieţuit la butoniera politicienilor zilei şi nu trecea zi să nu le spună cât de frumoşi şi talentaţi sunt.
De atunci, patronii de presă au învăţat lecţia. Au transformat gazetele în instituţii profitabile, cultivând un public dependent de cadourile care însoţesc aproape obligatoriu toate produsele de presă. Ei au ajuns să dispună de mase de manevră, cu simţurile cauterizate de sutele de concursuri obscene şi de reality showuri unde fiecare se dezbracă de cei şapte ani de-acasă, până la piele (sau mai mult decât atât) pentru a face pe plac patronilor şi audienţei în creştere. Aşa se face că în 2009 greu găseşti ziar care să nu se împleticească pe alunecoasele poteci politice, împovărat de diverse atelaje politice. Câinii de pază ai democraţiei au fost înhămaţi la troica primilor trei candidaţi la prezidenţiale, trăgând cu toţii cea sau hăis, mizând mereu pe docilitatea publicului din care cuvântul scris sau vorbit face tot ce vrea.
Ce nu scriu rapoartele instituţiilor europene este că, pentru prima dată în istoria alegerilor româneşti, internetul a jucat un rol hotărâtor. E greu de ştiut, deocamdată, dacă pozitiv sau negativ. Cert este că a sărit în sprijinul haiduciei electorale, vânând premiul cel mare, chiar şi în perioada de prohibiţie dinaintea votului. Cele mai toxice şi sulfuroase bombe de presă au fost lansate de pe blogurile unor persoane private sau sub protecţia anonimatului de pe siteurile furnizoare de filme. N-a mai fost vremea de strâmbat din nas. Au intrat cu toţii în acest joc în care nimeni nu mai avea nimic de pierdut pentru că timpul de dinainte de alegeri aproape expirase şi mai aveau atâtea muniţii. Iar anonimatul nu este pedepsit de lege.
Nu întâmplător, în vreme ce presa tipărită pe hârtie începe să pierdă tot mai mult teren (falimentul fiind aproape inevitabil în anumite cazuri, poate şi pentru că Rodipetul este în picaj liber, hăituit de creditori şi abandonat de clienţi), alte publicaţii au decis renunţarea la suplimente sau trecerea pe suport electronic. Patronii de presă ştiu că, de fapt, în scurtă vreme, influenţa presei scrise va fi de domeniul trecutului. Toată lumea se îndreaptă către Internet, nu pentru că s-ar fi inventat cine ştie ce sisteme de protecţie sau devirusare a informaţiilor toxice, dar măcar fluxul este continuu şi, deocamdată, gratuit. Aproape toate televiziunile de ştiri şi radiourile transmit on-line, ceea ce înseamnă că pot fi urmărite în timp real din orice parte a lumii. Ziarele înseşi au transferat mare parte din forţa de muncă la administrarea paginii de internet pe care au transformat-o în pagină multimedia, adică locul unde se întâlnesc nu numai informaţiile scrise, ci şi clipurile video sau audio relevante.
În ciuda aparenţelor, Internetul este de două ori mai păgubos decât presa tipărită. În primul rând pentru că internetul îşi modifică în permanenţă conţinutul, aşadar informaţiile, mai ales cele subversive sau toxice, pot fi evacuate rapid, după ce-şi ating ţinta, fără a lăsa urmele pe care care le lasă cuvântul tipărit. Şi, în alt doilea rând, pentru că, deşi presa alege de bună voie să abandoneze formatul tipărit, invocând independenţa şi libertatea de exprimare, încălzirea globală şi salvarea pădurilor, este cert că internetul va putea fi, în viitorul nu prea îndepărtat mai bine şi mai subtil controlat. Aşadar şi informaţiile pe care le injectează în opţiunile opiniei publice.
Repetiţia generală a avut loc cu ocazia recentelor alegeri. Nu întâmplător, poate, cu puţin înainte de încheierea anului contabil, patronii media, renumiţi pentru priceperea cu care-şi manipulează publicul, au alcătuit un club al patronilor de presă. Sau poate, un cartel? Nu se ştie, pentru că patronii de presă, adică organizatorii, nu au permis accesul jurnaliştilor în spatele uşilor închise.