„Literatura din Moldova nu mai este, astăzi, un tărâm neeexplorat”

Dumitru Crudu: Un fir roşu care străbate interviurile pe care le-aţi publicat în cartea apărută la Cartier e ideea de model. Cum credeţi, care sunt lucrurile esenţiale pe care intelectualul tînăr/scriitorul tînăr ar trebui să le preia de la scriitorii/regizorii/actorii/intelectualii din generaţiile mai în vârstă?

Ovidiu Şimonca: Cartea aceasta de interviuri, intitulată „Pot să vă mai enervez cu ceva?“, este o mărturie despre literatura română din ultimii cinci ani. Principala idee ce răzbate din carte este drumul sinuos pe care literatura română l-a parcurs în această perioadă, de la lipsa de vizibilitate internaţională la o anumită recalibrare europeană. Veţi citi despre exasperările lui Dumitru Ţepeneag, spre exemplu, extrem de nemulţumit, acum câţiva ani, de lipsa de forţă a literaturii române în spaţiul occidental şi de dezinteresul instituţiilor culurale româneşti de a promova această literatură. Între timp, lucrurile s-au mai echilibrat, chestiune susţinută în interviurile cu Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu şi Ştefan Agopian.

Selecţia interviurilor mai are un scop: de a vorbi despre literatura română ca un întreg, indiferent dacă scriitorii săi locuiesc la Bucureşti, Chişinău, Paris, München sau Stockholm. Cuvântul exil este deja impropriu; cred că trebuie să fim atenţi la toate formele de expresie literară, indiferent de provenienţa lor. Din acest motiv, am dorit să am în carte interviuri cu Dumitru Ţepeneag, Matei Vişniec şi Bujor Nedelcovici, care locuiesc la Paris, cu Gabriela Melinescu, de la Stockholm, cu regretatul Matei Călinescu, din Statele Unite, cu Gelu Ionescu, fostul redactor al Europei Libere, o minte strălucită, un excelent redactor de radio, care vorbeşte despre laşităţile noastre din vremea comunismului, răscumpărate de domnia-sa prin comentariile şi emisiunile difuzate la Europa Liberă.

Am dorit să fie şi un contrapunct în carte. Din acest motiv, există trei interviuri cu personalităţi din lumea artistică. Veţi putea citi interviuri cu Andrei Şerban, Victor Rebengiuc şi Marcel Iureş. Întorcându-mă la întrebarea dumneavoastră, nu mi-am propus neapărat să arăt nişte modele de comportament, ci am dorit să prezint oameni care au ceva de spus, oameni care au riscat, oameni care au avut şi momentele lor de ezitare, de exasperare sau de neputinţă. Nu ştiu dacă pot fi numiţi modele, dar ştiu sigur că afirmaţiile lor vor îndemna la reflecţie şi la luciditate.

Dumitru Crudu: De ce aţi ţinut să vă publicaţi cartea anume la Cartier?

Ovidiu Şimonca: Eu am vrut de mai multă vreme să-mi public o carte de interviuri. Din păcate, în România, am întâmpinat mai multe refuzuri. Am fost oarecum condiţionat să păstrez anumite personaje ale lumii literare sau să renunţ la altele. Singura editură care n-a avut obiecţii la numele propuse a fost Cartier din Chişinău. Criteriul de selecţie a fost să oferim cititorilor nume reprezentative ale culturii române, personalităţi care nu vorbesc convenţional şi plicticos. Sunt recunoscător celor de la Cartier, domnilor Gheorghe Erizanu, directorul editurii, lui Emilian Galaicu-Păun, redactor-şef, şi lui Igor Mocanu, pentru că am găsit împreună cea mai bună formulă de volum, care poate atrage cititorii.

Dumitru Crudu: Credeţi că operele literare ale scriitorilor basarabeni sunt cunoscute în România?

Ovidiu Şimonca: Operele literare ale scriitorilor basarabeni nu sunt cunoscute suficient în România. Procesul este însă unul ameliorabil. Literatura din Republica Moldova nu mai este, astăzi, un tărâm neeexplorat. Deja sunt nume care circulă în tot spaţiul de limbă română, aşa cum ar fi cele ale lui Vasile Ernu, Mitoş Micleuşanu, Dumitru Crudu, Iulian Ciocan, fraţii Vakulovski, Ştefan Baştovoi, Constantin Cheianu, Emilian Galaicu-Păun şi, pe un registru al criticii şi al eseului, Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ. Dar, asimilarea lor, de către cititori, şi de critica literară, încă întâmpină dificultăţi.

Dumitru Crudu: Cum aţi caracteriza anul literar 2009?

Ovidiu Şimonca: Cred că e, în primul rând, un an în care s-au impus câteva excelente cărţi de memorialistică, cum ar fi „Prin perdea“ de Aurora Liiceanu, „L-am urât pe Ceauşescu“ de Gabriel Andreescu sau „Exerciţiu de sinceritate“ de Ion Vianu. Mai cred că am avut un debut remacabil al Corinei Sabău, cu romanul „Blocul 29, apartamentul 1“. Mai sunt câteva cărţi care ar trebui amintite: „Cartea şoaptelor“ de Varujan Vosganian, „Şi Hams şi Regretel“ de Matei Florian, „Istoria romanţată a unui safari“ de Daniela Zeca, „Medgidia, oraşul de apoi“ de Cristian Teodorescu, „Miss Perfumado şi alte femei“ de Bedros Horasangian, „Spaţiu privat“ de Elena Vlădăreanu. Remarc însă o anumită tensiune existentă în lumea literelor, provenită dinspre politic, care a polarizat opţiuni, care a acutizat polemici şi a înnegurat lumea literară, perturbând receptarea cărţilor apărute în acest an.