Speranţa de a scăpa de arta "festivistă"
Mircea V. Ciobanu: “ Nămeţii de afară îmi suflă un răspuns în cheia lui “boulle de neige”: unde este cultură, aceasta se va aduna, unde este incultură se va înmulţi respectivul produs.
În ceea ce ne priveşte pe cei “de la mărgioară”, sper, mai întîi, că vom fi mai pragmatici şi ne vom îngusta orizontul de aşteptare: nici în acest an nu va fi scris, la noi, Fraţii Caramazov ai lui Don Quijote şi nici Opera din Paris nu va găzdui “sezoanele moldoveneşti”. Sper însă, cel puţin, să ne ajungă minte să punem în valoare “coşul minim de cultură”, numai să fie adevărat. Criza mondială, de altfel (cum aş spune: au mai păţit-o şi alţii…) a fost o criză a simbolurilor valorice false, nicidecum una a valorilor.
Vom scăpa – sper – în 2010, dar pentru totdeauna, de caravelele inculturii (şi, poate, de toată arta festivistă), iar pe de altă parte, de lamentările noastre (oarecum bătrânicioase) că omul de artă nu este susţinut, nu este văzut, nu este arătat la televizor…
Ne vom deprinde – iată că devin patetic! – să ne ducem crucea de artist cu demnitate (…şi cu ironie!), realizând (amintesc: sîntem în preajma lui 2010!) că, din perspectiva consumatorului de artă, nu suntem decât nişte rapsozi-menestreli-saltimbanci (fie şi de ţinută aristocratică) şi rolul nostru e de a delecta estetic publicul, nu de a-l învăţa… minte, inimă şi literatură!"
Intrăm parcă – fie şi pe brânci, deocamdată – în Europa, un spaţiu cultural, dar şi pragmatic. În acest sens (şi în contextual unei noi guvernări… liberale, implicit, pragmatice), sper ca stimularea omului de cultură să vină sub forma acceptării unor proiecte artistice (obligatoriu: în bază de concurs). Poate că vom înţelege, în sfârşit, la anul, că nu există o instanţă supremă, care să disemineze valorile: există gusturi şi, bineînţeles, posibilităţi… Dar dacă se vor respecta regulile jocului (echitate, estimare imparţială), vom avea şanse.
Şi – ca să închei pe o notă optimistă – poate că trebuie să mai valorificăm o circumstanţă. Ţările sărace, subordinate (fireşte!) dictaturilor, au dat lumii pe un Asturias, pe un Borges, pe un Marquez, pe un Kadare. Noi, ce aşteptăm?
Bine, ne-am înţeles, în 2010 – nu, dar poate în 2011 !?”
În ceea ce ne priveşte pe cei “de la mărgioară”, sper, mai întîi, că vom fi mai pragmatici şi ne vom îngusta orizontul de aşteptare: nici în acest an nu va fi scris, la noi, Fraţii Caramazov ai lui Don Quijote şi nici Opera din Paris nu va găzdui “sezoanele moldoveneşti”. Sper însă, cel puţin, să ne ajungă minte să punem în valoare “coşul minim de cultură”, numai să fie adevărat. Criza mondială, de altfel (cum aş spune: au mai păţit-o şi alţii…) a fost o criză a simbolurilor valorice false, nicidecum una a valorilor.
Vom scăpa – sper – în 2010, dar pentru totdeauna, de caravelele inculturii (şi, poate, de toată arta festivistă), iar pe de altă parte, de lamentările noastre (oarecum bătrânicioase) că omul de artă nu este susţinut, nu este văzut, nu este arătat la televizor…
Ne vom deprinde – iată că devin patetic! – să ne ducem crucea de artist cu demnitate (…şi cu ironie!), realizând (amintesc: sîntem în preajma lui 2010!) că, din perspectiva consumatorului de artă, nu suntem decât nişte rapsozi-menestreli-saltimbanci (fie şi de ţinută aristocratică) şi rolul nostru e de a delecta estetic publicul, nu de a-l învăţa… minte, inimă şi literatură!"
Intrăm parcă – fie şi pe brânci, deocamdată – în Europa, un spaţiu cultural, dar şi pragmatic. În acest sens (şi în contextual unei noi guvernări… liberale, implicit, pragmatice), sper ca stimularea omului de cultură să vină sub forma acceptării unor proiecte artistice (obligatoriu: în bază de concurs). Poate că vom înţelege, în sfârşit, la anul, că nu există o instanţă supremă, care să disemineze valorile: există gusturi şi, bineînţeles, posibilităţi… Dar dacă se vor respecta regulile jocului (echitate, estimare imparţială), vom avea şanse.
Şi – ca să închei pe o notă optimistă – poate că trebuie să mai valorificăm o circumstanţă. Ţările sărace, subordinate (fireşte!) dictaturilor, au dat lumii pe un Asturias, pe un Borges, pe un Marquez, pe un Kadare. Noi, ce aşteptăm?
Bine, ne-am înţeles, în 2010 – nu, dar poate în 2011 !?”