A fi handicapat în România cere să ai curaj, să-ți asumi multe responsabilităţi, să fi organizat şi să ai iniţiativă.
8 ianuarie 2000
„Firul Ariadnei – mărturii din labirintul tranziţiei”.
Situaţia persoanelor cu handicap, în tranziţie.
O emisiune de Radu Călin Cristea.
Invitatul emisiunii: Sergiu Radu Ruba, avocat al persoanelor cu handicap, scriitor, poet, ziarist. Şi-a pierdut vederea total la 11 ani, în urma unei afecţiuni congenitale. După 1989 a fost director în ministerul învăţământului, responsabil cu şcolile pentru elevii cu deficienţe vizuale.
Sergiu Radu Ruba: Înainte de 1989, legislaţia nu vorbea aproape deloc despre persoanele cu handicap. Erau ascunse. Pe latura umoristică, să amintim că în judeţul Olt (de unde se răgea Nicolae Ceauşescu) se afirma că nu ar exista nici o persoană cu handicap.
Existau numai câteva paragrafe în legea învăţământului şi în legea protecţiei sociale, în privinţa salarizării sau a unor facilităţi.
În 1992, legislaţia a intrat pe o linie „profesionistă”. S-au adoptat două legi, referitoare, prima, la protecţia persoanelor cu handicap şi a doua la încadrarea în muncă şi veniturile acestor persoane. Aceste legi au funcţionat destul de bine până în 1999, când au fost integrate într-o ordonanţă de guvern, care ignoră multe din calităţile legilor vechi deşi nici acelea nu erau perfecte...
Un regres semnificativ al ordonanţei, consideră Sergiu Radu Ruba, este faptul că anumite drepturi nu mai sunt acordate şi copiilor, ci numai adulţilor. Legile vechi nu ţineau cont de vârstă.
Legea, chiar şi aceste deficienţe, este aplicată în mare parte datorită campaniilor duse de organizaţiile persoanelor cu handicap. Sergiu Radu Ruba critică însă faptul că în dezvoltare, în general, a societăţii şi legislaţiei, nu se ţine cont de persoanele cu handicap, un exemplu fiind inexistenţa unei legi care să ordone construirea pantelor pe străzi şi în clădiri, care să ajute deplasarea persoanelor în cărucior. Nu există o lege prin care statul se obligă să sprijine dresarea câinilor însoţitori pentru persoanele nevăzătoare. Cel mai mare „handicap legislativ” este însă absenţa unei legi care să reglementeze accesul acestor persoane la o calificare profesională. Mai mult, persoanele cu handicap trebuie să fie încadrate în domenii noi, cum ar fi birotica.
Ce înseamnă să fi handicapat în România ? Să ai curaj, să-ți asumi multe responsabilităţi, să fi organizat şi să ai iniţiativă – rezumă Sergiu Radu Ruba.
„Firul Ariadnei – mărturii din labirintul tranziţiei”.
Situaţia persoanelor cu handicap, în tranziţie.
O emisiune de Radu Călin Cristea.
Invitatul emisiunii: Sergiu Radu Ruba, avocat al persoanelor cu handicap, scriitor, poet, ziarist. Şi-a pierdut vederea total la 11 ani, în urma unei afecţiuni congenitale. După 1989 a fost director în ministerul învăţământului, responsabil cu şcolile pentru elevii cu deficienţe vizuale.
Sergiu Radu Ruba: Înainte de 1989, legislaţia nu vorbea aproape deloc despre persoanele cu handicap. Erau ascunse. Pe latura umoristică, să amintim că în judeţul Olt (de unde se răgea Nicolae Ceauşescu) se afirma că nu ar exista nici o persoană cu handicap.
Existau numai câteva paragrafe în legea învăţământului şi în legea protecţiei sociale, în privinţa salarizării sau a unor facilităţi.
În 1992, legislaţia a intrat pe o linie „profesionistă”. S-au adoptat două legi, referitoare, prima, la protecţia persoanelor cu handicap şi a doua la încadrarea în muncă şi veniturile acestor persoane. Aceste legi au funcţionat destul de bine până în 1999, când au fost integrate într-o ordonanţă de guvern, care ignoră multe din calităţile legilor vechi deşi nici acelea nu erau perfecte...
Un regres semnificativ al ordonanţei, consideră Sergiu Radu Ruba, este faptul că anumite drepturi nu mai sunt acordate şi copiilor, ci numai adulţilor. Legile vechi nu ţineau cont de vârstă.
Legea, chiar şi aceste deficienţe, este aplicată în mare parte datorită campaniilor duse de organizaţiile persoanelor cu handicap. Sergiu Radu Ruba critică însă faptul că în dezvoltare, în general, a societăţii şi legislaţiei, nu se ţine cont de persoanele cu handicap, un exemplu fiind inexistenţa unei legi care să ordone construirea pantelor pe străzi şi în clădiri, care să ajute deplasarea persoanelor în cărucior. Nu există o lege prin care statul se obligă să sprijine dresarea câinilor însoţitori pentru persoanele nevăzătoare. Cel mai mare „handicap legislativ” este însă absenţa unei legi care să reglementeze accesul acestor persoane la o calificare profesională. Mai mult, persoanele cu handicap trebuie să fie încadrate în domenii noi, cum ar fi birotica.
Ce înseamnă să fi handicapat în România ? Să ai curaj, să-ți asumi multe responsabilităţi, să fi organizat şi să ai iniţiativă – rezumă Sergiu Radu Ruba.