„Băncile Populare funcţionează ca un aprozar, sau ca o societate comercială de mare anvergură, dar ea nu se supune regulilor de prudenţă impuse de Banca Centrală”.
9 februarie 2000
Actualitatea românească. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Dan Tapalagă)
Principalele momente de criză ale sistemul bancar românesc.
În ultimii ani, falimentele băncilor româneşti s-au ţinut lanţ. Cel mai recent este cazul Bancoop, ai cărei reprezentanţi vor să conteste decizia Tribunalului de a declanşa procedurile de faliment. Însă, conform directorului BNR, Adrian Vasilescu, „... averea băncii este mai mică cu 2 mii de miliarde, decât datoriile băncii”.
Pe viitor se întrevede falimentul Băncilor Populare, ajunse acum la un număr de circa o mie. Pentru că acestea nu pot fi controlate, Banca Naţională şi Guvernul sunt în stare de alertă. Practicând dobânzi foarte mari, Băncile Populare atrag deja zeci de mii de clienţi, deşi câştigurile acestora nu au acoperire în piaţă, opinează specialiştii
Anul trecut Guvernul a stopat inflaţia de bănci populare. Peste o mie de unităţi funcţionează încă pe piaţă, însă nu se poate verifica daca ele sunt în pragul falimentului. Potrivit lui Adrian Vasilescu, acesta nu a primit nici un bilanţ de la nici o bancă populară, iar „la Banca Naţională există o îngrijorare în această privinţă, există şi la nivelul autorităţilor statului şi există o preocupare pentru un sistem specific de reglementare şi de supraveghere a Băncilor Populare”.
Specialiştii sunt îngrijoraţi deoarece activitatea băncilor populare nu este clar reglementată. Acestea oferă dobânzi cu 20% mai mari decât la alte bănci, creând o competiţie neloială, şi ridicând mari semne de întrebare. Prim vice-preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, afirmă că „problema este că ele nu sunt supravegheate de nimeni, deci Băncile Populare funcţionează ca un aprozar, sau ca o societate comercială de mare anvergură, dar ea nu se supune regulilor de prudenţă impuse de Banca Centrală”.
Prăbuşirea Bancorex şi dispariţia sa prin fuziunea cu Banca Comercială are o istorie aparte, în care specialiştii apreciază că amestecul politic în afacerile bănci a contribuit la distrugerea acesteia. Conform lui Radu Gheţea: „S-au consumat nişte bani, iar bugetul statului nu a fost în măsură să acopere aceste plăţi pe care Bancorexul le-a făcut.” Banca Mondială a trebuit să intervină pentru a rezolva problema plăţilor. Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare îi revine acum misiunea de a recupera creditele neperformante. Peste 30 de mii de miliarde de lei vor fi suportate din buzunarul cetăţeanului român.
Primele semne de slăbiciune ale sistemului bancar român au apărut în 1996, o dată cu prăbuşirea băncii Dacia Felix. Ulterior, au căzut bănci aproape în fiecare an. Banca Naţională a fost acuzată că a tolerat un vid legislativ sau alte instrumente ce o transformau într-un simplu spectator. Potrivit lui Radu Gheţea: „eu cred că nu lipsa legislaţiei a dus unele bănci să aibă probleme, pentru că în aceeaşi legislaţie a operat şi Banca Bucureşti şi ING-ul şi Ion Ţiriac, bănci care există în piaţă. Părerea mea este că este vorba de profesionalism”.
În 1991, Banca Naţională a dobândit un nou statut şi a fost elaborată legea bancară, iar în 1998 legile au fost revizuite. De falimentul băncilor s-a putut vorbi abia după 1999. Adrian Vasilescu afirmă că „Banca Naţională care a constatat starea de încetare de plăţi a două bănci importante private, Banca Dacia Felix şi Credit Banck şi s-a judecat mulţi ani cu aceste bănci, (...) abia în 1999 a căpătat puterea unei hotărâri judecătoreşti”. Bancherii sunt însă de părere că este nevoie şi de introducerea unui nou sistem contabil şi de modernizarea sistemului naţional de plăţi.
La finalul anului 1991 au apărut primele bănci private. De o economie de piaţă însă nu se poate vorbi decât atunci când băncile străine fac concurenţă băncilor româneşti de stat. Privatizarea sistemului bancar demarează în 1998 cu Banca Română pentru dezvoltare, şi apoi Banc Post, însă acest proces se aşteaptă abia în următorii ani să se finalizeze.
Actualitatea românească. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Dan Tapalagă)
Principalele momente de criză ale sistemul bancar românesc.
În ultimii ani, falimentele băncilor româneşti s-au ţinut lanţ. Cel mai recent este cazul Bancoop, ai cărei reprezentanţi vor să conteste decizia Tribunalului de a declanşa procedurile de faliment. Însă, conform directorului BNR, Adrian Vasilescu, „... averea băncii este mai mică cu 2 mii de miliarde, decât datoriile băncii”.
Pe viitor se întrevede falimentul Băncilor Populare, ajunse acum la un număr de circa o mie. Pentru că acestea nu pot fi controlate, Banca Naţională şi Guvernul sunt în stare de alertă. Practicând dobânzi foarte mari, Băncile Populare atrag deja zeci de mii de clienţi, deşi câştigurile acestora nu au acoperire în piaţă, opinează specialiştii
Anul trecut Guvernul a stopat inflaţia de bănci populare. Peste o mie de unităţi funcţionează încă pe piaţă, însă nu se poate verifica daca ele sunt în pragul falimentului. Potrivit lui Adrian Vasilescu, acesta nu a primit nici un bilanţ de la nici o bancă populară, iar „la Banca Naţională există o îngrijorare în această privinţă, există şi la nivelul autorităţilor statului şi există o preocupare pentru un sistem specific de reglementare şi de supraveghere a Băncilor Populare”.
Specialiştii sunt îngrijoraţi deoarece activitatea băncilor populare nu este clar reglementată. Acestea oferă dobânzi cu 20% mai mari decât la alte bănci, creând o competiţie neloială, şi ridicând mari semne de întrebare. Prim vice-preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, afirmă că „problema este că ele nu sunt supravegheate de nimeni, deci Băncile Populare funcţionează ca un aprozar, sau ca o societate comercială de mare anvergură, dar ea nu se supune regulilor de prudenţă impuse de Banca Centrală”.
Prăbuşirea Bancorex şi dispariţia sa prin fuziunea cu Banca Comercială are o istorie aparte, în care specialiştii apreciază că amestecul politic în afacerile bănci a contribuit la distrugerea acesteia. Conform lui Radu Gheţea: „S-au consumat nişte bani, iar bugetul statului nu a fost în măsură să acopere aceste plăţi pe care Bancorexul le-a făcut.” Banca Mondială a trebuit să intervină pentru a rezolva problema plăţilor. Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare îi revine acum misiunea de a recupera creditele neperformante. Peste 30 de mii de miliarde de lei vor fi suportate din buzunarul cetăţeanului român.
Primele semne de slăbiciune ale sistemului bancar român au apărut în 1996, o dată cu prăbuşirea băncii Dacia Felix. Ulterior, au căzut bănci aproape în fiecare an. Banca Naţională a fost acuzată că a tolerat un vid legislativ sau alte instrumente ce o transformau într-un simplu spectator. Potrivit lui Radu Gheţea: „eu cred că nu lipsa legislaţiei a dus unele bănci să aibă probleme, pentru că în aceeaşi legislaţie a operat şi Banca Bucureşti şi ING-ul şi Ion Ţiriac, bănci care există în piaţă. Părerea mea este că este vorba de profesionalism”.
În 1991, Banca Naţională a dobândit un nou statut şi a fost elaborată legea bancară, iar în 1998 legile au fost revizuite. De falimentul băncilor s-a putut vorbi abia după 1999. Adrian Vasilescu afirmă că „Banca Naţională care a constatat starea de încetare de plăţi a două bănci importante private, Banca Dacia Felix şi Credit Banck şi s-a judecat mulţi ani cu aceste bănci, (...) abia în 1999 a căpătat puterea unei hotărâri judecătoreşti”. Bancherii sunt însă de părere că este nevoie şi de introducerea unui nou sistem contabil şi de modernizarea sistemului naţional de plăţi.
La finalul anului 1991 au apărut primele bănci private. De o economie de piaţă însă nu se poate vorbi decât atunci când băncile străine fac concurenţă băncilor româneşti de stat. Privatizarea sistemului bancar demarează în 1998 cu Banca Română pentru dezvoltare, şi apoi Banc Post, însă acest proces se aşteaptă abia în următorii ani să se finalizeze.