Teheran: ciocniri între forţele de ordine şi demonstranţi anti-guvernamentali

Ciocniri între forţele guvernamentale şi suporterii opoziţiei au avut loc astăzi în Iran în timpul manifestărilor de comemorare a revoluţiei islamice iraniene din 1979. Ceremoniile de anul acesta au avut loc pe fondul celei mai grave crize din Iran de la revoluţie încoace, criză izbucnită după contestarea realegerii preşedintelui Mahmud Ahmadinejad în iunie anul trecut. Se relatează despre ciocniri produse în câteva zone ale capitalei Teheran, în timp ce preşedintele Ahmadinejad se adresa unei mulţimi de zeci de mii de simpatizanţi în centrul oraşului. Liderul opoziţiei Mehdi Karrubi şi fostul preşedinte reformator al Iranului, Mohammad Khatami ar fi fost atacaţi de susţinătorii guvernului în timp ce încercau să se alăture protestatarilor.

Senatorul american Joe Lieberman a declarat Europei Libere că regimul Iranian este unul „fanatic şi represiv”.