Criticul Tadeusz Kornaś: "Dramaturgii polonezi contemporani îşi aleg cu predilecţie subiecte istorice pentru a se răfui cu trecutul dureros al ţării"
Criticul de teatruTadeusz Kornaś, doctor în teatrologie, professor la Catedra de Teatru, Universitatea Jagiellonă din Cracovia, a participat la Chişinău la sfîrşitul săptămînii trecute la manifestarea O ZI CU JERZY GROTOWSKI LA CHIŞINĂU unde a susţinut o comunicare despre ultima etapă din creaţia lui Grotowski, cînd acesta lucra în Italia. Dumitru Crudu a dialogat cu cunoscutul critic de teatru, ajutat de traducătoarea Sabra Daici care a şi sonorizat acest interviu.
Tadeusz Kornaś: “În ultima parte a creaţiei sale, Grotowski folosea mai degrabă termeni religioşi decît teatrali. Spunea Grotowski că actorul prin activitatea lui poate construi o scară către cer. Grotowski considera că arta ca atare poate să dispară, însă meşteşugul, precizia pot rămîne şi pot construi un drum către cer şi către energiile luminoase.”
Dumitru Crudu: Care sunt temele curente din teatrul polonez de astăzi?
Tadeusz Kornaś: “Lucrurile s-au schimbat acum, dacă ne gîndim la ce se întîmpla în urmă cu zece ani, de pildă, cînd exista o brutalitate tînără şi se vorbea aproape exclusiv doar despre problemele dureroase din realitate, deseori, într-un limbaj foarte vulgar. Dar aşa cum spuneau atunci spectatorii şi regizorii această modalitate drastică era singura posibilă de-a descrie realitatea şi, drept urmare, de-a o schimba. Acum situaţia e alta. Subiectul principal este istoria - acea istorie dureroasă din trecutul polonez - este o istorie pe care aceşti tineri creatori nu au trăit-o propriu-zis, însă doresc s-o trateze ca să se răfuiască într-un fel cu ea.”
Dumitru Crudu: Care sînt mijloacele prin care aceste teme sînt materializate în teatru?
Tadeusz Kornaś: “Cel mai bine ar fi să vorbim pe un exemplu concret. De pildă, într-un mic teatru din localitatea Vaubjiha, Monica Stenka, o tînără regizoare, a pus în scenă un spectacol care se numeşte Arta pentru copii şi care povesteşte despre holocaust. Dar, în unele momente, regizoarea utilizează o modalitate a naraţiunii dramatice care este amuzantă şi chiar hilară, fără, însă, a cădea în sacrilegiu şi fără a deforma adevărul istoric. Adevărul istoric este respectat cu stricteţe, doar că modalitatea prin care este prezentat este alta. Ideea sa este că purificarea mai poate fi posibilă şi prin încercarea, sigur între ghilimele, a “îmblînzirii” acestui subiect. Cei tineri spun că pe ei acum îi doare altfel acest subiect decît pe cei din generaţiile anterioare. Iar acest lucru este valabil pentru toate marile teme ale istoriei poloneze, începînd cu cel de-al doilea război mondial, cu comunismul polonez şi terminînd cu anii optzeci.”
Tadeusz Kornaś: “În ultima parte a creaţiei sale, Grotowski folosea mai degrabă termeni religioşi decît teatrali. Spunea Grotowski că actorul prin activitatea lui poate construi o scară către cer. Grotowski considera că arta ca atare poate să dispară, însă meşteşugul, precizia pot rămîne şi pot construi un drum către cer şi către energiile luminoase.”
Dumitru Crudu: Care sunt temele curente din teatrul polonez de astăzi?
Tadeusz Kornaś: “Lucrurile s-au schimbat acum, dacă ne gîndim la ce se întîmpla în urmă cu zece ani, de pildă, cînd exista o brutalitate tînără şi se vorbea aproape exclusiv doar despre problemele dureroase din realitate, deseori, într-un limbaj foarte vulgar. Dar aşa cum spuneau atunci spectatorii şi regizorii această modalitate drastică era singura posibilă de-a descrie realitatea şi, drept urmare, de-a o schimba. Acum situaţia e alta. Subiectul principal este istoria - acea istorie dureroasă din trecutul polonez - este o istorie pe care aceşti tineri creatori nu au trăit-o propriu-zis, însă doresc s-o trateze ca să se răfuiască într-un fel cu ea.”
Dumitru Crudu: Care sînt mijloacele prin care aceste teme sînt materializate în teatru?
Tadeusz Kornaś: “Cel mai bine ar fi să vorbim pe un exemplu concret. De pildă, într-un mic teatru din localitatea Vaubjiha, Monica Stenka, o tînără regizoare, a pus în scenă un spectacol care se numeşte Arta pentru copii şi care povesteşte despre holocaust. Dar, în unele momente, regizoarea utilizează o modalitate a naraţiunii dramatice care este amuzantă şi chiar hilară, fără, însă, a cădea în sacrilegiu şi fără a deforma adevărul istoric. Adevărul istoric este respectat cu stricteţe, doar că modalitatea prin care este prezentat este alta. Ideea sa este că purificarea mai poate fi posibilă şi prin încercarea, sigur între ghilimele, a “îmblînzirii” acestui subiect. Cei tineri spun că pe ei acum îi doare altfel acest subiect decît pe cei din generaţiile anterioare. Iar acest lucru este valabil pentru toate marile teme ale istoriei poloneze, începînd cu cel de-al doilea război mondial, cu comunismul polonez şi terminînd cu anii optzeci.”