Condamnarea comunismului fără deschiderea arhivelor ar rămîne o formă fără fond
Prin hotarâre de guvern Ministerul Apărării Naţionale a declasificat 7617 de file din documente cu nivel de clasificare secret de stat. Cu o excepţie sau două, ştirea a fost ingonorată de massmedia.
Primul ministru Emil Boc a oferit detaliile care fac lumină în dedesubturile informaţiei la o televiziune specializată în fapt divers. Şi a salutat „gestul curajos” al ministrului Gabriel Oprea. Nu se ştie în ce consta acest curaj. Nu este vorba de curaj, de hatârul unui ministru şi nici de faptul că desecretizarea informţiilor, de pe o zi pe alta, n-ar mai prejudicia siguranţa naţională. În joc este o decizie a Curţii Europene a Dreturilor Omului, obligatorie şi pentru România.
Dacă de curaj e vorba, atunci omul care trebuie salutat şi elogiat, pentru curajul care luptă pentru dreptate şi adevăr, este Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”. De patru ani se bate pentru desecretizarea şi accesul la documentele referitoare la evenimentele din decembrie 1989 şi iunie 1990. Este vorba de adevărurile sumbre ale Revoluţiei din decembrie 1989 şi ale Mineriadei din iunie 1990 ascunse opiniei publice de forţe obscure ale comunismului rezidual, sub pretextul siguranţei naţionale. După ce s-a apelat la căile legale, iar justiţia a rămas oarbă, surdă şi mută, Asociaţia 21 Decembrie s-a adresat Curţii Europene a Dreturilor Omului, iar Teodor Mărieş a fost silit să apeleze la greva foamei.
Cu „foamea de adevăr” a revoluţionarului s-au solidarizat personalităţi ale opoziţiei anticomuniste de ieri şi azi. Miza acestei solidarităţi a fost rezumată de Ana Bladiana, preşedinte fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, în scrisoarea aderesată preşedintelui Traian Băsescu: „Indiferent dacă au fost ucişi de cei ce n-au avut curajul să-l părăsească pe Ceauşescu sau de către cei care au avut nevoie de crime pentru a-l moşteni, morţii revoluţiei sunt victime ale comunismului, iar dumneavoastră sunteţi cel ce a dat citire în Parlamentul României, la 18 decembrie 2006, actului de condamnare a comunismului. Fără deschiderea arhivelor şi fără eradicarea minciunii pe care s-a întemeiat şi care a întreţinut puterea primilor ani de după ‘89, acest act ar rămâne o formă fără fond”.
Traian Băsescu l-a vizitat pe Teodor Mărieş, la prima greva a foamei, şi a cerut desecretizarea şi predarea dosarelor Revoluţiei. Au urmat amânări, iar din cele 108 dosare pe care Parchetul trebuie să le predea, Asociaţiei a primit 45. Mărieş a recurs din nou greva foamei. După peste o sută de zile de protest, cu preţul sănătăţii unui om, a intrat în funcţiune curajul ministrului apărării, stimulat şi de decizia CEDO. Deci, se poate!
Ministerul Apărări a intrat pe un teritoriu de normalitate pe care ar fi intrat şi SIE şi SRI. Dar n-au intrat. În numele siguranţei naţionale, la SRI şi la SIE zac încă schelete neştiute ale comunismului. Şi lor le este foame de adevăr. Şi se cer dezgropate şi înmormântate creştineşte! După ce vor fi ştiute şi după fireasca slujbă de pomenire!
Primul ministru Emil Boc a oferit detaliile care fac lumină în dedesubturile informaţiei la o televiziune specializată în fapt divers. Şi a salutat „gestul curajos” al ministrului Gabriel Oprea. Nu se ştie în ce consta acest curaj. Nu este vorba de curaj, de hatârul unui ministru şi nici de faptul că desecretizarea informţiilor, de pe o zi pe alta, n-ar mai prejudicia siguranţa naţională. În joc este o decizie a Curţii Europene a Dreturilor Omului, obligatorie şi pentru România.
Dacă de curaj e vorba, atunci omul care trebuie salutat şi elogiat, pentru curajul care luptă pentru dreptate şi adevăr, este Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie”. De patru ani se bate pentru desecretizarea şi accesul la documentele referitoare la evenimentele din decembrie 1989 şi iunie 1990. Este vorba de adevărurile sumbre ale Revoluţiei din decembrie 1989 şi ale Mineriadei din iunie 1990 ascunse opiniei publice de forţe obscure ale comunismului rezidual, sub pretextul siguranţei naţionale. După ce s-a apelat la căile legale, iar justiţia a rămas oarbă, surdă şi mută, Asociaţia 21 Decembrie s-a adresat Curţii Europene a Dreturilor Omului, iar Teodor Mărieş a fost silit să apeleze la greva foamei.
Cu „foamea de adevăr” a revoluţionarului s-au solidarizat personalităţi ale opoziţiei anticomuniste de ieri şi azi. Miza acestei solidarităţi a fost rezumată de Ana Bladiana, preşedinte fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, în scrisoarea aderesată preşedintelui Traian Băsescu: „Indiferent dacă au fost ucişi de cei ce n-au avut curajul să-l părăsească pe Ceauşescu sau de către cei care au avut nevoie de crime pentru a-l moşteni, morţii revoluţiei sunt victime ale comunismului, iar dumneavoastră sunteţi cel ce a dat citire în Parlamentul României, la 18 decembrie 2006, actului de condamnare a comunismului. Fără deschiderea arhivelor şi fără eradicarea minciunii pe care s-a întemeiat şi care a întreţinut puterea primilor ani de după ‘89, acest act ar rămâne o formă fără fond”.
Traian Băsescu l-a vizitat pe Teodor Mărieş, la prima greva a foamei, şi a cerut desecretizarea şi predarea dosarelor Revoluţiei. Au urmat amânări, iar din cele 108 dosare pe care Parchetul trebuie să le predea, Asociaţiei a primit 45. Mărieş a recurs din nou greva foamei. După peste o sută de zile de protest, cu preţul sănătăţii unui om, a intrat în funcţiune curajul ministrului apărării, stimulat şi de decizia CEDO. Deci, se poate!
Ministerul Apărări a intrat pe un teritoriu de normalitate pe care ar fi intrat şi SIE şi SRI. Dar n-au intrat. În numele siguranţei naţionale, la SRI şi la SIE zac încă schelete neştiute ale comunismului. Şi lor le este foame de adevăr. Şi se cer dezgropate şi înmormântate creştineşte! După ce vor fi ştiute şi după fireasca slujbă de pomenire!