Europarlamentara Monica Macovei își exprimă speranța ca tratatul de asociere între Moldova și UE să fie adoptat pînă la începutul anului 2011

Într-un interviu acordat în exclusivitate Europei Libere, Monica Macovei, aflată la Chişinău în fruntea delegaţiei Uniunii Europene în comisia de cooperare parlamentară cu Republica Moldova, a menţionat pentru prima dată sfârşitul anului 2010 ca termen posibil de semnare a acordului de asociere a Moldovei la UE . Europarlamentara română a spus: „Sper ca tratatul de asociere să se finalizeze la sfârşitul anului 2010 şi să se adopte cel târziu la începutul lui 2011.” Macovei a mai spus că a cerut ca negocierea celuilalt acord între Uniunea Europeană şi Moldova, pentru liberalizarea vizelor europene să înceapă anul acesta.