Guvernul este format, în mare măsură, din foşti cotizanţi ai Frontului Salvării Naţionale.
Mircea Geoană a căzut răpus de flacăra violet. Şi nici partidul n-o duce prea bine. Flacăra violet sau ciupercă atomică? Nu se ştie, cert e că rândurile opoziţiei devin din ce în ce mai subţiri. De altfel, dacă s-ar mai fi amânat mult congresul extraordinar al Partidului Social Democrat care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, la ce gripă porcină a atins partidul, Victor Ponta nu ar mai fi avut peste cine să fie preşedinte.
Nu ştim dacă Vanghelie, Hrebenciuc şi alţi făcători de regi şi desfăcători de şampanie din partid vor accepta ca mititelul Titulescu, cum e cunoscut Ponta, să le ţină socoteala prezenţelor la şedinţe şi a voturilor. Poate va fi doar preşedinte peste oamenii lui Iliescu, tot mai puţini şi reumatici şi peste cei ai lui Năstase, dacă nu stau încolonaţi la intrarea în Direcţia Naţională Anticorupţie.
Pe de altă parte, partidul lui Ion Iliescu este mai sărac şi mai cinstit după plecarea multora dintre cei dezamăgiţi de ce a ieşit din urna congresului extraordinar. Fostul ministru Cristian Diaconescu, fost contracandidat în cursa pentru preşedinţia partidului, sacrificat pentru Mircea Geoană, pe scurt un fost pe toată linia, şi-a dat demisia, susţinând că a fost monitorizat cu stricteţe de adversarii săi. O să aflăm, probabil, cu amănunte şi poze picante ce l-a convins să demisioneze.
Lui i s-au alăturat alţi câţiva membri de partid, unii dintre ei parlamentari, înalte feţe din fostele guverne care au plecat cu tot cu arme şi dosare să formeze cel de-al doilea partid prezidenţial, cel aflat sub controlul lui Gabriel Oprea, considerat pe vremuri de însuşi Traian Băsescu, şeful corupţilor lui Adrian Năstase, actualmente o competenţă de care cabinetul Boc nu se poate dispensa. Un fel de lup paznic la oi. După aceste recente demisii, grupul independenţilor din parlament este format din tot mai mulţi dependenţi de funcţii publice.
Ei sunt gata să se organizeze într-un partid de centru stânga că doar din centru stânga, adică din PSD, au dezertat mai toţi. Li s-ar mai putea asocia şi Şerban Mihăilescu, fostul trezorier al lui Adrian Năstase, căci are şi el un vot de dat şi un umăr de pus la înfricoşătoarele reforme mult-anunţate. Se aude chiar că şi Marian Sârbu, un alt fost de partid, ar putea demisiona pentru a-şi relua locul la Ministerul Muncii, unde are de executat nişte ordine şi nişte bugetari.
Cum-necum, PSD trece prin momente grele, revoluţionare, care aduc un surâs nostalgic pe buzele lui Ion Iliescu căci doar el ştie cum s-a călit oţelul. Pe de altă parte, cum de n-ar fi mândru?. În ciuda faptului că PSD, moştenitorul Frontului Salvării Naţionale, se dezintegrează iar perioada lui de înjumătăţire aproape că a trecut, mulţi dintre cei formaţi în pepiniera de cadre a partidului au prosperat şi plutesc în continuare în apele tulburi ale politicii, duşi de cele mai înalte valuri.
Guvernul, de pildă, este format, în mare măsură, din foşti cotizanţi ai Frontului Salvării Naţionale. Aşa se explică de ce Partidul Democrat Liberal care se pretinde a fi de dreapta, tot cu lobul stâng cerebral raţionează, tăind şi spânzurând prin pădurea de cifre a bugetului, în speranţa că va instaura egalitatea de şanse şi echilibrul social între săraci şi bogaţi.
Mai toţi pionii care speră să devină măcar regine, dacă nu regi pe scena politică, şi-au făcut ucenicia la colţul roşu al PSD-ului. Dar şi în poliţie, magistratură, parlament sau la Cotroceni tot de ei dăm. Chiar şi generalii comunişti care au dat mâna peste ţară cu Ion Iliescu în 1989 şi au fost miniştri în guvernele feseniste îşi fac condamnările pentru crimele din Revoluţie la fără frecvenţă. Istoria le este recunoscătoare.