27.02.2000 - Greva cadrelor didactice și efectele ei

27 februarie 2000

Faţă în faţă.

Greva cadrelor didactice și efectele ei. (Moderator: Nestor Rateș; invitat: Aurora Liiceanu).

Cursurile şcolilor au fost reluate, parţial, de joi şi vineri, iar mîine situaţia va reveni la normal pretutindeni în ţară, cadrele didactice încetând greva, după ce revendicările lor au fost satisfăcute de Guvern. Poate „normal” nu este chiar o descriere exactă. Pentru că urmările celor aproape patru săptămâni de grevă vor afecta, un timp, desfăşurarea procesului de învăţământ. Despre efectele grevei cadrelor didactice, foarte probabil, cea mai amplă acţiune revendicativă din România, măcar din perioada post comunistă, am fi dorit să discutăm în această emisiune.

Unul din invitaţii mei trebuia să fie dl Cătălin Croitorul, preşedintele Federaţiei educaţiei naţionale, una din cele trei centrale sindicale ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, care au organizat greva. Dar, domnia sa a fost blocat la Câmpul Lung, datorită defectării automobilului său. Ne-a dat numărul unui telefon mobil, care, însă, nu funcţionează la această oră.

Prin urmare, vom examina subiectul numai cu invitata noastră din această seara, doamna Aurora Liiceanu, psiholog, profesor universitar de psihologie, care se află în Studioul Europei Libere din Bucureşti. Mulţumesc, doamnă Liiceanu că aţi răspuns invitaţiei noastre.

Europa Liberă: Va trebui să avem un dialog, un interviu, mai curând, decât o dezbatere. Prin urmare, punctul de vedere al sindicatelor va lipsi în această emisiune, regret foarte mult acest lucru, dar cred totuşi că putem să examinăm această grevă şi urmările ei din ungiul de vedere al psihologului şi sociologului, fără partipriuri politice sau de altă natură şi, prin urmare, opinii care nu necesită neapărat o replică. Daţi-mi voie, deci, să vă întreb la început despre problema principală, care apare acum şi care este, desigur, modalitatea de a recupera materia nepredată în aceste săptămâni de grevă.

Se preconizează tot felul de soluţii, deciziile nu au fost încă luate, ar urma să fie luate săptămâna viitoare. Sindicatele ne asigură, însă, domnul Croitoru, care trebuia să fie invitatul nostru în acestă seară a şi declarat presei, că domnia sa crede, că se poate recupera printr-o predare intensivă. Ba chiar dânsul, sau altcineva spunea că, materia din cele trei săptămâni ar pute fi recuperată numai în trei săptămâni. Şi, bineînţeles, întrebarea este cum ar putea să fie trei săptămâni suficiente pentru a preda, de fapt, materia de şase săptămâni?

Aurora Liiceanu: „Este o întrebare, care se adresează, mai degrabă, aspectului psihologic, dacă mă gândesc la ceea ce înseamnă asimilarea şi organizarea procesului acesta de instrucţie. Logic ar fi să ne gândim, că atunci şcoala ar fi putut să se termine cu trei săptămâni mai devreme, dacă era posibil, ca ce se face în şase săptămâni, să se facă în trei săpătămâni. E o remarcă, poate, din perspectiva profesorilor, puţin răutăcioasă, dar aş vrea să amintesc faptul, că trebuie să privim mai puţin global, mai diferenţiat – există materii la care un ritm intensiv nu prejudiciază foarte mult ceea ce s-a propus, s-a scontat că va fi asimilat de elevi. Există materii, faţă de care acest ritm intensiv prejudiciază foarte mult asimilarea. Pentru că este simplu şi foarte lesne de înţeles, că la materia la care poţi învăţa cu un efort mai mic, vreau să spun, care este asimilabilă în alt fel, cum ar fi, de exemplu, istoria, e altceva decât materii mai grele, sau pentru anii mai mari, la care efortul intelectual este cu mult mai mare. Deci, trebuie să privim şi acest aspect, adică această diferenţiere între materii, între clase, între nivelurile diferite de şcoală.”

Europa Liberă: Cu alte cuvinte, profesorii ar putea avea capacitatea să predea, dar elevii ar putea să nu aibă capacitatea de a reţine şi asimila o cantitate atât de mare de cunoştinţe, dublă, de fapt, în acelaş interval de timp.

Aurora Liiceanu: „Desigur, pentru că unul este efortul adultului, să zicem că profesorul, şi alta este capacitatea de asimilare a elevului. Pe de altă parte, aş putea să spun că lucrurile astea trebuiau prevăzute dinainte. Mie mi se pare, din perspectiva asta, că această grevă are un grad de aventurism. Pentru că trebuiau luate măsurile, sau văzute, sau concepute anumite scenarii. Vreau să spun foarte serios - dacă se întâmplă aşa şi trebuie o săptămână, dacă două, dacă trei, dacă îngheţăm anul, deci, cu mai mult discernământ. Pentru că ea, pentru ochi exterior, pare o grevă, care este ca şi atunci, când aştepţi la tramvai şi nu vine, şi spui: mai stau cinci minute, mai stau cinci minute şi până la urmă stai o oră. Cred că lucrurile astea trebuiau privite de la început, adică văzute toate riscurile pe care le implică o atitudine lejeră şi mai permisivă a autorităţilor, una foarte dură. Deci, cred că lucrul ăsta trebuia pregătit. Pare, într-un fel, o soluţie la care nici ei nu s-au gândit.”

Europa Liberă: Ei, fiind conducătorii de sindicate. Desigur, dacă dl Croitorul ar fi participat la această emisiune, v-ar fi replicat imediat că nu este vina lor. Că ei ar fi vrut să rezolve problema într-o săptămână, sau în două zile. Este vina Guvernului că a tărăgănat atât de mult rezolvarea problemelor lor.

Aurora Liiceanu: „E foarte corect, numai că o situaţie de genul ăsta presupune două părţi şi niciodată nu poţi să ştii partea cealaltă cum reacţionează. Nu poţi să faci decât să prevezi anumite tipuri de reacţie, dar oricum trebuie să le prevezi.”

Europa Liberă: Şi presupunând că le-ar fi prevăzut, ce-ar fi putut să facă? Să fi întrerupt greva, fără a fi realizat obiectivele ei?

Aurora Liiceanu: „Să ştiţi că eu am încercat să spun aşa, să văd reacţiile oamenilor la această grevă, indiferent dacă erau bunici, părinţi ş.a.m.d. Am auzit tot felul de propuneri, sau cum ar fi făcut. De pildă, cineva mi-a spus că ar fi putut să predea şi să nu încheie notele, care era, totuşi, o situaţie dificilă, pentru că aspectul acesta strict administrativ al şcolii – a închide note, a da examen... Sigur că ar fi fost, totuşi, un punct important în presiunea pe care o făceau asupra autorităţilor. Într-un fel, unii oameni au susţinut că profesorii şi-au luat mîna de pe copii şi că conflictul acesta care s-a creat şi atitudinea lor a fost puţin egocentristă, adică îndreptată asupra lor numai, fără să se gândească la copii. Asta ar fi. Alta – am auzit reacţii de tipul: foarte bine au făcut, aşa şi trebuie. În unele părţi, după cum probabil aţi văzut, părinţii au solidarizat cu profesorii şi chiar elevii au susţinut punctul de vedere şi doleanţele profesorilor. Reacţiile sunt extrem de diferite, din perspectiva celui care este mai mult sau mai puţin implicat, fiindcă sunt foarte mulţi părinţi, însă nu toată lumea este direct implicată.”

Europa Liberă: Din unghiul Dvs de vedere, de ce profesorii ar fi trebuit să se comporte în această acţiune revendicativă a lor, altfel decât alţi grevişti, din industrie, din alte sectoare de activitate?

Aurora Liiceanu: „Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să se găsească o soluţie, care să-i diferenţieze, pentru că, pentru un ochi exterior, poate părea absolut acelaşi lucru ca o grevă de mineri, o grevă de cei de la trenuri şi de la transport. Or, se face foarte mult apel la vocaţia lor de dascăl, lucruri care ţin de o pretenţie, la o anumită imagine, pe care ei o oferă. Imaginea aceasta nu concordă cu maniera în care s-a făcut această grevă. Deşi eu, personal, susţin cu tărie că ei sunt din perspectiva banilor, a salariilor, ca foarte mulţi bugetari, extrem de loviţi de situaţia actuală din România.”

Europa Liberă: Cum ar fi putu ei să-şi apere interesele şi să-şi impună cererile, dacă nu ar fi recurs la aceste acţiuni, care ar putea să apară a fi extreme? Vorbind despre dascăli şi despre oameni, care au o misiune, o răspundere nu numai faţă de societate şi nu numai faţă de părinţi şi faţă de copii. Dar, ce ar fi putut să facă? Aţi spus o idee, care se exprima, că puteau să găsească alte mijloace de protest. Puteau să încetinească ritmul predărilor, puteau să nu încheie situaţiile, puteau să facă o grevă de o săptămână, să continue, să revină?

Aurora Liiceanu: „Exact. Am auzit replici, adică soluţii de genul acesta: n-ar fi trebuit să părăsearcă complet şcoala şi să întoarcă spatele, adică un absenteism total. Ca soluţie, mă gândesc, poate că ar fi putut pregătită printr-o solidaritate, care să impună societăţii, cu părinţii şi copiii. Sau de a face presiune în numele şcolii, în numele educaţiei, în general, şi nu în numele lor personal. Ei nu sunt singuri în ceea ce numim noi educaţie, nu sunt un element. Ei sunt o mână, această interacţiune. Şcoala este agent de socializare, dar şi agent de formare.

Cred că înainte, până în 90 şcolii i s-a dat foarte mult, datorită condiţiilor care erau, mă rog, ideologizarea. Familia a fost puţin exclusă, biserica nici nu mai vorbesc. Nu era o problemă comunitară. Şcoala era singurul element serios de formare şi se şi vede şi astăzi. Cred că aici se putea ajunge la o oarecare schimbare de mentalitate - şcoala, profesorii trebuiau să atragă către ei comunitatea, părinţii şi să facă presiuni în numele unui interes naţional, colectiv şi nu în numele unui corp profesional, sau a unui grup profesional.”

Europa Liberă: Revenind la urmări, vorbim oare numai despre efecte cuantificabile, să le numim, lecţii predate superficial, asimilare insuficientă, sau insuficient de profundă? Sau am putea avea de a face şi cu efecte imponderabile asupra psihicului elevilor, asupra valorilor lor, asupra comportamentului lor?

Aurora Liiceanu: „În mod sigur că este adevărat că nu este vorba numai de notă, sau de închiderea situaţiei, sau de asimilare pe bucăţele ceea ce aveau de asimilat. Tinerii, elevii învaţă incertitudinea. Cred că lucru ăsta este un element negativ. Adică, faptul că şi şcoala, vedeţi, nu mai este ceva sigur. Poţi foarte bine să îngheţi un an, care produce ideea de dezordine, de incertitudine, de lipsă de stabilitate, nu te poţi baza. Cred că este un exerciţiu, care nouă nu ne trebuie, în această dezordine generală, în care ne mişcăm.”

Europa Liberă: Dar nu credeţi că există şi un mesaj civic, un exemplu de curaj şi luptă pentru realizarea unor aspiraţii, sau pentru obţinerea unor revendicări?

Aurora Liiceanu: „Ba tocmai asta vreau să spun, că, până la urmă, la nivelul societăţii, sigur că foarte multă lume a tras următoarea concluzie: dacă nu mergi până la capăt şi nu întorci capul, şi nu te interesează nimic, câştigi. Ăsta este un lucru, pe care oamenii îl judecă acuma şi îl ştiu. Şi am auzit şi acest gen de remarci. Poate că există situaţii, în care cu orice risc şi fără să întorci capul, trebuie să faci aşa. Însă eu aş fi încercat să fac astfel, încât profesorii să nu rămână singuri în acest joc.”

Europa Liberă: Când vorbeam despre mesajul civic, mă refeream la mesajul, pe care această acţiune îl trimite elevilor, copiilor în formare. Celor care iau cunoştinţă de evenimentele din societate prin intermediul profesorilor. Şi iată, iau cunoştinţă şi despre protestul social prin intermediul profesorilor. Pentru ei ce poate însemna această grevă?

Aurora Liiceanu: „Pentru ei este, de fapt, o lecţie despre cum poţi rezolva o situaţie, în care două părţi sunt într-o relaţie conflictuală. Este o soluţie despre care învaţă ei, sau în orice caz, în repertoriul lor de cunoştinţe, de învăţare socială. Pentru că la asta mă refer acuma. Apare această soluţie de a merge până la capăt. De a nu face nici un compromis, sau de a nu accepta, decât o situaţie foarte netă, adică fără compromis. Oricum am face, o învăţare socială există. Iar pe de altă parte, ceea ce vroiam să mai amintesc, este faptul că generaţia asta, adică copiii, care sunt prinşi în acest an de învăţământ, sigur că sunt într-un fel diferiţi de cei, care au fost un an înainte. Sau cei care poate la anul vor avea un proces de instrucţie de la cap la coadă, aşa cum a fost proiectat şi realizat.”

Europa Liberă: E drept, sunt categorii de elevi, care nu vor mai avea acest prilej, pentru că termină liceul şi se vor duce la facultate. Se vorbeşte şi despre urmări asupra examenelor.

Aurora Liiceanu: „Asta vroiam să spun: pot avea şanse ca studenţi să păţească acelaşi lucru, nu? Cei care ajung studenţi, pot să se confrunte cu aceeaşi situaţie. Dar, sigur, gândul acesta că ce iese din ei, ce pregătire o să aibă, nu poţi să-l elimini. Şi faptul că părinţii trebuie să fie mai mult puşi la treabă în aceste situaţii, cum s-a văzut la televizor, părinţi care s-au plâns, că trebuie să plătească mai mult meditaţii, sau să stea mai mult cu ei, sau, mă rog, să tragă totuşi de ei să facă câte ceva acasă, rămâne o realitate.”

Europa Liberă: Copii, despre care vorbim nu erau născuţi acum zece ani, sau erau bebeluşi, dar părinţii lor au trăit şi în perioada anterioară lui 89 şi erau învăţaţi mai curând placiditatea socială, absenţa protestului, pericolul de a protesta, docilitatea. Nu există în această acţiune şi mesajul temerităţii? Al acţiunii sociale pozitive?

Aurora Liiceanu: „În repertoriul părinţilor sigur că n-a existat şi chiar a majorităţii profesorilor, nu era de gândit aşa ceva. Însă, din punct de vedere sociologic, sigur asta este foarte corect: înveţi un nou tip de reacţie, sau înveţi o reacţie, că de fapt nu erai reactiv înainte, nu? Dar pe de altă parte, această comparaţie socială între grupuri, această presiune către punerea unor categorii faţă în faşă cu alte categorii, cred că trebuie să ne preocupe. Pentru că poate să ducă la ostilităţi lente, sau poate să ducă la o situaţie de solidaritate.

Cred că aici este pericolul – ca să nu devenim plini de ură unii faţă de alţii, în sensul că, uite ăia cât câştigă, că au ieşit în stradă. Această comparaţie socială trebuie, totuşi, privită ca ceva foarte serios. Pentru că poate antrena ostilităţi între grupuri sociale. În orice caz, cei care nu au şanse, de exemplu, cum au fost de data asta bugetarii, cum se spune, rămân calul de bătaie. Calul de bătaie, care este cel mai lezat de situaţia asta financiară, economică vreau să spun, care este la noi. Fiecare grup bugetar ar putea să meargă până la capăt. Sigur nu oricine poate să aibă succes, pentru că nu orice grup social societatea are nevoie de el. Mă refer la cercetători, de pildă. Poate să facă grevă un an de zile, sunt sigură că nu o să obţină nimic.”

Europa Liberă: Mîine, luni, ar urma să intre în grevă profesorii universitari. Se vorbeşte despre ample mişcări greviste în sectorul sanitar, care este, de asemenea, bugetar. Prin urmare nu se anunţă deloc o pace socială, prin terminarea acestei greve. Dar ce impact credeţi că ar putea avea această grevă asupra relaţiei profesor - elev? A avut vreun impact în această relaţie foarte delicată, care există între dascăl şi elevul său?

Aurora Liiceanu: „Sigur, lucrul ăsta, cred că, depinde foarte mult de vârsta elevului, de cei care pot să aibă totuşi acces la gândire socială, la a gândi despre societate în termeni cu mai mare complexitate. Dar, cred că poate să aibă şi un impact pozitiv, prin faptul că se simt parteneri într-o situaţie, în care unii depind de alţii. Cred că, într-un fel, poate contribui, este şi un exerciţiu posibil de democratizare a relaţiei.”

Europa Liberă: În complicatele procese psihologice, nu ar fi o posibilitate pentru copil să se fi simţit părăsit, abandonat pentru interese, pe care el nu le poate discerne?

Aurora Liiceanu: „Pentru cei mici. Dar cred că situaţia aceasta, cred că felul în care părintele expune situaţia profesorilor, sau comentează ceea ce se aude la televizor, cred că influenţează foarte mult asupra copilului şi asupra elevului. Pentru că, totuşi, părintele în mod inerent îşi face o impresie şi are o reacţie, fie că spune că, uite, ăştea ne lasă copiii pe cap şi nu-i mai interesează nimic de ce se întâmplă, fie că spune: foarte bine, sunt cu salarii mizerabile. Deci, cred că această impresie pe care şi-o face un copil despre situaţia asta, este într-un fel mediată de atitudinea părintelui.”

Europa Liberă: Şi, posibil, modelată şi de bucuria de a avea timp liber mai mult pentru joacă şi pentru alte preocupări, pe care elevul le poate avea când nu merge la şcoală.

Aurora Liiceanu: „Acest lucru eate foarte adevărat şi cred că elevii mai mici nu realizează că, de fapt, timpul e o valoare şi că pierzi ceva şi că ai pierdut şansa de a investi în tine. Dar cred că cei mai mari ar trebui să se gândească şi la lucrul ăsta. O vacanţă nu înseamnă neapărat să nu pui mîna pe carte. Dar asta ţine foarte mult de atitudinea lor faţă de propria lor formare.”

Europa Liberă: Puţine din urmările pe care le-am examinat în această seară sunt stăruitoare, ar putea să se perpetueze pe o perioadă îndelungată, sau să afecteze educaţia elevilor, sau starea de spirit a părinţilor. Putem oare conchide, că toate urmările sunt de moment, în sensul - câteva săptămâni, câteva luni?

Aurora Liiceanu: „Eu nu pot să cred lucrul ăsta. Cred că este o premieră în spaţiul social românesc şi care ne duce cu gândul, că oricând e posibil ca învăţământul, instrucţia să se oprească pentru o perioadă, având în vedere condiţiile economice, ceea ce eu personal, ca părinte, ca orice părinte, îşi pune un semn de întrebare şi nu este deloc o situaţie confortabilă. Poate aici ar trebui să se întâmple această sprijinire a profesorilor de către părinţi, această colaborare între familie şi şcoală, care trebuie să se nască. Da, să se nască, pentru că nu este peste tot. Familia nu este atrasă cât trebuie în acest interes legat de educaţie, şi poate comunitatea locală.”

Europa Liberă: Cred că trebuie să oprim aici discuţia noastră. Vă mulţumesc foarte mult, doamnă Liiceanu pentru participare.

Aurora Liiceanu: „Şi eu vă multumesc foarte mult.”

Nestor Rateş: Interlocutoarea mea a fost doamna Aurora Liiceanu, psiholog, profesor universitar de psihologie. Aş vrea să reamintesc ascultătorilor, că la această emisiune trebuia să ia parte şi domnul Cătălin Croitorul, preşedintele Federaţiei educaţiei naţionale, una din cele trei centrale sindicale, care au organizat greva din învăţământul preuniversitar. Domnia sa nu a putut fi obţinut la telefon, a rămas blocat la Câmpulung şi numărul de telefon pe care ni l-a dat nu a funcţionat.