5.03.2000 - Situația presei în România

5 mai 2000

Faţă în faţă. (Moderator: Nestor Ratesh; invitați: Cristina Guseth, Călin Anastasiu).

Situația presei în România.

Săptămâna aceasta ziarul Cotidianul a anunţat, că ar putea să fie în situaţia de a-şi înceta apariţia, pentru că autorităţile i-au închis tipografia. Directorul ziarului i-a acuzat pe guvernanţi, că încearcă să închidă gura unei publicaţii critice la adresa lor. Autorităţile au afirmat, la rândul lor, că a fost o simplă acţiune de aplicare a legii, tipografia respectivă, importată cu scutire de taxe vamale, deci fără posibilitatea de a fi înstrăinată, a fost, totuşi, vândută prin încălcarea legii.

Replica venită din direcţia jurnaliştilor a fost, că atâtea matrapazlâcuri trec neobservate de poliţie şi justiţie, încât este suspectă promtitudinea, cu care s-a acţionat în cazul Cotidianului, mai ales că închiderea tipografiei n-ar fi fost singura soluţie de aplicare a legii şi se putea recurge, de pildă, la custodie. Am redat numai o mostră din controversele iscate de închiderea tipografiei ziarului Cotidianul, care, cel puţin până acum, nu şi-a încetat apariţia.

În emisiunea de astăzi aş vrea să pornim de la cazul Cotidianului, pentru a examina din câteva unghiuri de vedere situaţia presei româneşti. Invitaţii mei sunt doamna Cristina Guseth, director al Biroului din Bucureşti al faimoasei organizaţii Freedom House, care se ocupă, evident, şi de monitorizarea libertăţii presei, şi domnul Călin Anastasiu, director la Institutul de marketing şi sondaje „IMAS”, unde conduce Departamentul de cercetare media. Vă mulţumesc că aţi răspuns invitaţiei noastre. Ar trebui să precizez, că cei doi invitaţi se găsesc în Studioul Europei Libere din Bucureşti.

Europa Liberă: Există unele fenomene de îngrădire a libertăţii presei, despre care aş vrea să vorbim, dar mai întâi - ilustrează situaţia Cotidianului un asemenea fenomen? Doamnă Guseth?

Cristina Guseth: „Părerea mea este că nu ilustrează un asemenea fenomen. Probleme există şi sunt legate de legislaţie, dar ce s-a întâmplat cu Cotidianul, după părerea mea, este, mai degrabă, în zona businessului şi faptul că ei afirmă că sunt atâtea matrapazlâcuri care trec neobservate mi se pare un motiv, ca, în cazul de faţă, dacă lucrurile sunt legale, să nu se fi luat o asemenea măsură. Deci, nu cred că are legătură cu libertatea presei.”

Călin Anastasiu: „Dacă îmi permiteţi, aş spune două lucruri. Absolut de acord cu această interpretare. Aş adăuga următorul fapt – închiderea tipografiei nu duce şi nici nu va duce, evident, la închiderea Cotidianului. Cotidianul, chiar dacă această tipografie nu va mai fi în proprietatea Tiporexului, ziarul va putea să tipărească acolo, sau va putea să tipărească în orice altă tipografie. Noi avem, cred, la ora actuală surplus de tipografii în ţară. Spaţiu de tipar există. Închiderea acestei tipografii nu înseamnă în nici un fel închiderea Cotidianului. De altfel, la acestă tipografie mai tipăresc şi alte publicaţii, care nu s-au simţit ameninţate şi n-au anunţat în gura mare, că vor intra în „imperiul tăcerii”, cum, se pare, au formulat în comunicatul lor.

Pe de altă parte, este o problemă cu această istorie a tipografiei – a fost o mică ilegalitate acolo în legătură cu transferul utilajelor, însă se putea rezolva pe cale juridică. Din câte am înţeles, din câte cunosc eu amănuntele, justiţia s-a grăbit puţin să dea o sentinţă şi Tiporexul nu s-a putut apăra, conform legii. Deci, ce putem constata este o oarecare grabă, poate suspectă, de acord, în a impune legea în cazul de faţă, dar, repet, asta nu cred că are de a face cu închiderea ziarului sau a altor publicaţii, care tipăresc acolo.”

Europa Liberă: Ce se prezintă cel mai des, ca un impediment serios în calea libertăţii presei, este tratarea calomniei ca un delict ce ţine de Codul penal, mai curând, decăt de Codul civil de justiţie. Situaţia în această privinţă este destul de alarmantă şi cred că există nişte date la dispoziţia Dvs, doamnă Guseth. Aveţi o imagine de ansamblu asupra acestei probleme în România?

Cristina Guseth: „Anul trecut Fundaţia a finanţat un program, care-şi propune protejarea ziariştilor, care sunt acuzaţi de calomnie. Şi acest program este derulat de către Agenţia de monitorizare a presei. Ei au făcut un seminar acum o lună la Sinaia şi au înfiinţat acolo acest Comitet de protecţie a ziariştilor. În mod clar, aceste probleme trebuie să treacă din sfera penală în sfera civilă, astfel încât ziariştii şi persoanele care îi acuză şi îi dau în judecată să discute de la egal la egal, ca simpli cetăţeni. Ce vreau să vă mai spun este, că acest program monitorizează cazurile în care ziariştii sunt daţi în judecată pentru sume exorbitante. Este un joc al numerelor mari şi acest lucru poate să ducă la o îngrădire a libertăţii presei.”

Europa Liberă: În ce fel? Îi inhibă?

Cristina Guseth: „Îi inhibă, da. Le va fi teamă să mai scrie, le va fi teamă să mai trateze un subiect de corupţie, un subiect într-un domeniul al businessului, în care sunt implicate sume foarte mari, cînd ei sunt daţi în judecată pentru ordinul sutelor mii de dolari. Eu pot să vă dau un exemplu concret. Dana Deac, ziarista de la Antena 1, a avut un subiect legat de adopţie. În acest subiect a fost şi Fundaţia Freedom House implicată, în sensul că noi am finanţat prin concurs ziarişti de investigaţie, să facă nişte programe de investigaţie, deci suntem implicaţi ca sponsori. Ori, ea este dată în judecată în momentul de faţă pentru 200 de mii de dolari. Probabil, că dacă ar munci până la sfârşitul vieţii, nu ar câştiga aceşti bani.”

Europa Liberă: Dar în ce fel ar putea să afecteze acest fenomen, dacă ar fi transferată calomnia prin presă din Codul penal în Codul civil? Sumele ar putea să rămână la fel de mari, nu? Dacă asta e problema.

Cristina Guseth: „Da, aici aveţi dreptate.”

Călin Anastasiu: „De acord. De altfel trebuie de făcut o precizare. Chiar zilele trecute, ministrul Justiţiei, Valeriu Stoica, a anunţat că Ministerul va introduce o iniţiativă legislativă de modificare a Codului penal şi Codului civil, printre schimbările avute în vedere este tocmai această deculpabilizare exagerată a ziariştilor, printre altele, prin trecerea acestor delicte în jurisdicţia civilă, scoaterea lor din Codul penal. Această problemă se discută de mai mult timp, rămâne, însă, să vedem care va fi soluţia aleasă în Parlament. Pentru că nu demulte ori, să zicem, iniţiative mai luminate, mai progresiste ale Guvernului în orice domeniu – de la sfera economică la cultură, sunt modificate şi întoarse în Parlament. Sper să nu se intîmple la fel de data asta şi această modificare importantă, în ansamblu, în toată arhitectura Codului civil şi penal să se realizeze.”

Europa Liberă: Există, desigur, şi cazuri de jurnalişti, care au fost închişi pentru delictele presei. Şi poate că acolo transferarea din Codul penal ar putea să joace un rol major în restabilirea unei libertăţi a presei mai substanţiale. Nu?

Cristina Guseth: „Da e adevărat. Au fost cazuri. Monitorul, mi se pare, că a avut un caz.”

Călin Anastasiu: „Un caz celebru, da.”

Europa Liberă: În provincie au fost, mai ales, cazuri de întemniţare a unor jurnalişti.

Călin Anastasiu: „E adevărat. În Bucureşti, cazuri de astea sunt cu mult mai rare, în orice caz nesemnificative. E adevărat, că sunt jurnalişt de la ziare bucureştene, ziare centrale, care au tot felul de procese cu terţe persoane, fizice, nu juridice, dar în provincie într-adevăr se pare că ziariştii sunt cu mult mai vulnerabili. Acolo, într-adevăr, situaţia e mai dramatică – sunt foarte, foarte multe procese.”

Europa Liberă: Se acuză uneori absenţa unei legislaţii moderne a presei în România. Este oare nevoie de o lege a presei, fie ea şi modernă? Doamnă Guseth?

Cristina Guseth: „După cum ştiţi, în America se consideră că cea mai bună lege a presei este lipsa oricărei legi a presei. Şi în România, se pare, că ar exista un consens asupra faptului, că o lege a presei nu poate fi decât o restricţie suplimentară.”

Europa Liberă: Cine participă la consens?

Cristina Guseth: „Ziariştii, în primul rând, cred că au înţeles acest lucru. Cred că şi o parte dintre legiuitori, parlamentari. Există un curent de opinie, aş spune, că o lege a presei nu este necesară. O lege a accesului la informaţie – da, este necesară, dar nu o lege a presei.”

Călin Anastasiu: „Cred că se pune nu numai problema necesităţii, ci şi a oportunităţii unei asemenea legislaţii. Îmi aduc aminte, în perioada 92-96, când eram în Parlament, eram membru al Camerei deputaţilor, desigur în opoziţie, se discuta, dacă este nevoie să încerce un demers pentru promovarea unei legi a informaţiei şi a unei legi a presei. Erau chiar nişte proiecte scrise. A existat şi atunci un consens aşa, difuz, în orice caz între politicienii din opoziţie şi majoritatea ziariştilor, că nu era momentul, că dacă s-ar fi încercat atunci trecerea acestei legislaţii în privinţa informaţiei şi a presei, ar fi ieşit o lege restrictivă. Toată lumea avea senzaţia, cu coaliţia de atunci la putere, că aceste legi atunci nu puteau ieşi decât restrictive. Bine, acuma, teoretic, situaţia este alta. Repet, teoretic.

Nici ziariştii nu ar avea de ce să se teamă acum, dacă un proiect al legii presei ar fi înaintat Parlamentului, dar de la teorie până la practică ştiţi cum este. Probabil simt ei ceva că se întâmplă chiar în actualul Parlament, chiar cu actuala putere, ceva, care nu ar face să iasă o lege tocmai aşa cum ar dori ei.”

Europa Liberă: Pentru că aţi menţionat America - acolo se spune: atât ne trebuie – să se proclame în Constituţie că presa este liberă, restul vine de la sine, nu e nevoie de nici o lege.

Călin Anastasiu: „Eu cred că, într-adevăr, în privinţa presei se poate merge înainte în actuala situaţie, cu modificările de care vorbeam mai devreme în Codul de procedură penală şi civilă. În ceea ce priveşte legea informaţiei, chiar cred, că ar fi bine să treacă o asemenea lege până la sfârşitul acestui an, în actuala legislatură.”

Europa Liberă: În cazul ziarului Cotidianul se deplânge nu numai tentativa de interferenţă a puterii, ci şi posibila dispariţie a unui ziar. Apar la Bucureşti nu mai puţin de 14, dacă nu chiar 15 cotidiene. Se poate, oare, spune: cu cât sunt mai multe ziare, cu atât libertatea presei este mai mare sau mai binevenită? Doamna Guseth?

Cristina Guseth: „Nu cred că dacă ai foarte multe ziare, înseamnă că ai libertatea presei. Sigur că trebuie să ai mai mult de un ziar, în mod cert. Problema este, într-adevăr, economică, întru cât o sursă importantă de venit pentru ziare este publicitatea. Or, economia românească în momentul de faţă nu poate susţine atâtea ziare.”

Călin Anastasiu: „Cred că nu se pune problema unei legături directe între numărul de ziare şi gradul de libertate a presei. Ceea ce semnifică numărul de ziare, care apar pe piaţă, este cel mult o situaţie de pluralism, benefică. Nu neapărat un grad mai mare de libertate. Însă, pentru că aţi menţionat faptul, că într-adevăr avem foarte multe ziare, vorbesc de cotidian-e. E adevărat, sunt 14, sau poate chiar mai multe. Din păcate, nu toate contează pe piaţa de audienţă, nu sunt toate citite.

În analizele, pe care le-am făcut noi anul trecut, am individualizat, ceea ce am numit noi atunci, clubul celor şase. Anul trecut, din toată această puzderie de cotidiene, erau numai şase care într-adevăr contau, aveau tiraje semnificative şi audienţă semnificativă, pe care noi le măsuram. Acestea erau anul trecut – Adevărul, Evenimentul Zilei, România Liberă, Jurnalul Naţional, Ziua şi Naţionalul. Restul, practic, cu regret trebuie s-o spun, aveau audienţe foarte mici, practic, nu contau. Anul ăsta avem de a face cu un club al celor şapte. În acest club a mai pătruns Libertatea, care s-a relansat ca şi cotidian la nivel naţional şi cu un succes remarcabil.”

Europa Liberă: Dar chiar un asemenea clasament nu ne spune foarte mult, pentru că tirajul unui ziar, dacă nu mă înşel, tirajul Adevărului, care este cel mai citit ziar, se spune, nu depăşeşte 200 de mii de exemplare, la o populaţie bucureşteană, dar este un ziar naţional, la o populaţie de peste două milioane la Bucureşti şi de 23 de milioane în întreaga ţară.

Cătălin Anastasiu: „De acord, dar asta ţine şi de o serie întreagă de variabile. În primul rând de puterea de cumpărare a populaţiei şi de o serie de obiceiuri culturale, fără discuţii. Eu pot să vă spun, că la ora actuală presa cotidiană în România este, după măsurătorile pe care le facem noi, indicatorul care măsoară penetrarea, să zicem, a cotidianelor, care se chiamă „Rich”, în terminologia saxonă, este 30 la sută. Deci, numai 30 la sută din populaţia pe care o măsurăm noi, şase ani şi plus, acesta este universul măsurat, citesc un cotidian. Ceea ce este foarte puţin. Nu mai vorbesc de publicaţiile săptămânale şi lunare, care depind şi mai mult de puterea de cumpărare a populaţiei şi sunt şi mai puţin citite. Aceşti indicatori în ţări apropiate de noi din Europa Centrală sau de Vest, nu mai discut, acest indicator este mult mai ridicat. În Occident, penetrarea cotidian-elor este de 70 la sută, ceva de genul acesta.”

Europa Liberă: Am înţeles acest lucru, dar 30 la sută din populaţia de peste şase ani, parcă aţi spus Dvs, ar însuma peste 15 milioane de oameni, 30 la sută fiind cinci milioane minimum, nu?

Călin Anastasiu: „Această populaţie este în România 21 de milioane, populaţia 6+. Dacă facem o socoteală, 30 la sută, la ora actuală cam cinci milioane 800 mii – şase milioane de cititori zilnic există pentru cotidiane. Şi este în scădere. Acest indicator era anul trecut de 35-33 la sută, în 98-99 a scăzut până la 30 la sută.

Europa Liberă: Asta ar da tiraje de milioane de exemplare.

Călin Anastasiu: „Nu-nu, eu vorbesc de cititori. Un ziar circulă, este cumpărat de 200 de mii de persoane, să zicem că Adevărul tipăreşte 200 de mii şi este citit de, în medie, în cazul Adevărului cu o rată mare de circulaţie, un exemplar pus în circulaţie este citit de şapte-opt persoane, în cazul Adevărului.

Europa Liberă: Doamnă Guseth, s-ar zice că presa scrisă are un impact extraordinar asupra formării opiniilor şi a înclinaţiilor politice sau electorale. Se poate măsura acest impact?

Cristina Guseth: „Se pare că impactul este mult mai scăzut decât al audiovizualului, decât al televiziunii. Este absolut evident. Cred că e greu să măsori acest impact. Probabil că tot Călin poate răspunde la întrebarea asta. Ei au studii, care sunt oamenii care citesc presă scrisă.”

Europa Liberă: De altfel, cred că impactul este produs nu numai prin citirea ziarelor, dar şi prin reluarea unor editoriale, sau fragmente de editoriale la posturile de televiziune, cu siguranţă la posturile de radio. Noi dăm o revistă a presei, dăm chiar şi o prerevistă a presei, cu o seară înainte. Prin urmare, nu e numai citirea ziarelor, dar şi ascultarea lor, dacă mă pot exprima astfel.

Călin Anastasiu: „Da, sigur. Aceasta poate influenţează. Dar ceea ce vroiam să spun, sunt două lucruri în legătură cu impactul presei scrise, comparativ cu audivizualul. În primul rând, vă spuneam că aproximativ 30 la sută din populaţia, pe care o măsurăm noi, citeşte cotidiane. În cazul televiziunii acelaşi indicator măsoară 90 la sută. Deci, în timp ce, să zicem, zilnic, cam 30 la sută din populaţie se expune presei cotidiene, la televiziune se expune 90 la sută. Şi acesta este un indicator mult mai mare, comparativ cu alte ţări, cu ţările din jur. În general, o populaţie săracă nu prea face altceva, decât se uită la televizor. Deci, pe de o parte este vorba despre acest aspect cantitativ, televiziunea atinge mase mult mai mari, decât presa scrisă.

Şi în al doilea rând, vă spun calitativ, impactul televiziunii, este ştiut de mult în orice caz de specialişti, impactul imaginii este mult mai mare decăt al cuvântului scris. De aceea, dacă putem vorbi de impactul mass media asupra opiniei publice, trebuie făcute aceste diferenţieri, în orice caz, între televiziune şi restul. În al doilea rând, ar trebui spus că, mă rog, aici e o discuţie între sociologi, dacă mass media formează opinia publică sau nu. Părerea mea este că nu, ceea ce destule studii au demonstart că mass media consolidează opinii gata formate, însuşite, circulate pe diverse canale, nu neapărat crează o opinie nouă. O consolidează.”

Europa Liberă: O consolidează şi pentru că citeşete un anumit ziar.

Călin Anastasiu: „Sigur. În condiţiile în care există un pluralism mass media, fiecare găseşte, într-un mediu sau altul, o anumită orientare, care corespunde preferinţelor sale şi se vede confirmat, justificat şi de acolo îşi găseşte în continuare, cum să spun eu, îşi trage seva. În sensul ăsta opiniile populaţiei sunt consolidate. Sunt consolidate pe diverse surse, un ziar sau altul, un post sau altul, ş.a.m.d.”

Europa Liberă: Din datele pe care le-aţi dat, ar rezulta că puţine ziare sunt, de fapt, profitabile şi se afirmă adesea că libertatea presei este serios pusă sub semnul întrebării de situaţia financiară precară a majorităţii publicaţiilor şi chiar a unora din mediile electronice. Puteţi, oare, detalia această idee, doamnă Guseth?

Cristina Guseth: „Cred că e greu să vorbeşti despre o situaţie financiară foarte dificilă a presei. Mă refer mai ales la presa naţională. E clar, că poţi să vorbeşti despre o situaţie financiară precară a ziariştilor, care sunt în general destul de prost plătiţi. O situaţie financiară dificilă o are, iarăşi, presa de provincie, care are mai puţină publicitate, are mai puţin acces la publicitate, decât presa naţională. În schimb, se pare, că are un grup de consolidat în comunitatea locală. Cred că problema e legată, în primul rând, de statutul financiar al ziaristului, care este destul de dificilă, destul de precară.”

Europa Liberă: În ce măsură situaţia precară, fie a jurnaliştilor, fie a publicaţiilor, afectează libertatea presei, impune un anumit comportament, se expune unor anumite presiuni de interese, se expune unor influenţe financiare, care impun un anumit punct de vedere? Cunoaşteţi situaţii de acest gen?

Cristina Guseth: „Nu cunosc situaţii concrete şi este, cum să vă spun, mai mult în zona zvonului. Dar un ziarist, care este foarte prost plătit, poate fi coruptibil. Cealaltă problemă, legată de corupţia din presă, nu cred că este legată de precaritatea financiară. Cred că sunt interese ale mogulilor din presă, legate de interesele businessmenilor, mogulilor din business şi, uneori, legate şi de interese guvernamentale. De aici este o coaliţie, care afectează independenţa presei. Nicidecum de precaritatea financiară.”

Europa Liberă: Dacă n-ar exista precaritatea financiară, nu ar avea vreo şansă toate aceste cercuri financiare sau politice.

Călin Anastasiu: „Nu neapărat, domnul Rateş. E adevărat, că în România noi nu avem trusturi mari, foarte mari, foarte bine consolidate economic, trusturi de presă, spre deosebire de Occident, să zicem. Dar şi acolo, deşi ele există, au apărut nenumărate cazuri, în care, într-un fel sau altul, au răspuns unor comenzi în diverse situaţii, unor grupuri de interese economice sau politice. Deci, nu neapărat precaritatea financiară este sursa, sau, mă rog, prima sursă a subordonării politice.”

Cristina Guseth: „Ştiţi ce vreau să spun? Faptul că nu ai bani, nu înseamnă neapărat că esti coruptibil. Poţi să nu ai bani şi să fii onest. Sunt oameni, care au bani şi vor mai mulţi bani.”

Călin Anastasiu: „Asta pe de o parte, dacă vorbim de ziarişti şi mai ales de redactorii şefi. Dar eu mă gândeam la... şi au fost cazuri celebre, expuse chiar de presă. Eu mă gândeam, sigur în condiţii economice dificile, ziarele, ca toate întreprinderile, ca tot businessul românesc, are probleme. Şi una din problemele majore a fost plata taxelor. Plata taxelor, a impozitelor de stat, fie că este vorba de TVA-uri, sau impozite la fondul de asigurări sociale ş.a.m.d. Cele mai multe dintre ele au datorii la stat. Şi au existat situaţii şi în anii trecuţi, în care, de pildă...; a fost primăria municipiului, sub actualul primar, a domnului Lis, a reeşalonat aceste taxe, a dat anumite scutiri. Sigur că aici este un joc. Presa a scris, eu nu fac decât să repet - ProTV a fost în situaţia asta, Cronica Română; o serie întreagă de ziare, sau posturi de radio puternice s-au dus să ceară reeşalonări, sau amânări de plăţi, sau scutirui de plăţi, de taxe. În situaţia asta, probabil, a existat un schimb de servicii şi îmi aduc aminte că această reeşalonare, în Bucureşti cel puţin, anul trecut se petrecea cu puţin timp înainte de campania domnului Lis pentru alegerea sa ca primar, mă rog, neinterimar. Atunci s-a pus problema.”

Europa Liberă: Mi-e teamă că trebuie să întrerupem aici discuţia. Mi-ar fi plăcut să aflu părerea Dvs dacă ziariştii români ştiu ce să facă cu această libertate a presei. Cu alte cuvinte, dacă libertatea presei este doar un bun al ziariştilor, sau acel insulent indispensabil al unei democraţii , care presupune un cetăţean informat şi educat. N-avem timp să examinăm această problemă.

Călin Anastasiu: „Din păcate.”