Deputaţii ADR l-au învinuit pe preşedintele Petru Lucinschi de faptul că „a dereglat întregul sistem de conducere a statului”.
20 martie 2000
Actualitatea în Republica Moldova.
Acuzațiile ADR la adresa președintelui Lucinschi.
Dan Ionescu: Luni, Alianţa pentru Democraţie şi Reforme a reluat unele acuzaţii la adresa preşedintelui Petru Lucinschi. Amănunte de la Sergiu Praporşcic.
Deputaţii Alianţei pentru Democraţie şi Reforme, întruniţi astăzi într-o şedinţă, l-au învinuit pe preşedintele Petru Lucinschi de faptul că „a dereglat întregul sistem de conducere a statului”, se arată într-un comunicat al Serviciului de presă al Parlamentului. Totodată, deputaţii Alianţei pentru Democraţie şi Reforme au constatat, că ultimele declaraţii ale şefului statului nu sunt orientate spre găsirea unor soluţii, ci spre tensionarea continuă a situaţiei.
Ei consideră că Guvernul Braghiş este pus de Petru Lucinschi în imposibilitatea de a activa eficient, în special, datorită unor decrete prezidenţiale cu caracter populist şi a unor poromisiuni pe care, se spune în comunicat, Petru Lucinschi le face în scopuri electorale. Tot aici, Alianţa pentru Democraţie şi Reforme constată, că deputaţii comunişti, independenţi şi cei ai Partidului Popular-Creştin Democrat, care au confirmat în funcţie Guvernul Braghiş, în decembrie 1999, constituie împreună o alianţă de guvernământ.
Potrivit deputaţilor ADR, coaliţia de guvernământ, împreună cu preşedintele Petru Lucinschi este responsabilă de situaţia dramatică, creată în Republica Moldova. Potrivit comunicatului de presă, opoziţia a constatat că comuniştii, independenţii şi creştin-democraţii refuză să acorde sprijin Guvernului Braghiş. În comunicat se mai arată, că la şedinţa ADR s-a luat în discuţie şi proiectul bugetului de stat pentru anul 2000, fără a se preciza dacă opoziţia va vota sau nu acest document.
Solicitat de noi, preşedintele ADR, Alexandru Moşanu, a declarat că opoziţia va vota bugetul numai în cazul în care vor fi acceptate amendamentele înaintate de aceasta: „Nu vă pot spune, încă, la ce rezultat se va ajunge. Atunci când se va pune punctul pe aceste discuţii şi când se va afla acest lucru azi, spre sfârşitul zilei, sau mîine, după aceasta am să vă pot răspunde mai exact la întrebarea Dvs.”
Potrivit lui Moşanu, Alianţa pentru Democraţie şi Reforme cere ca în buget să fie incluse veniturile de la privatizarea obiectivelor industriei vinului şi tutunăritului şi ca Parlamentul să voteze privatizarea lor, aşa cum prevede Memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional. Moşanu spune, că deputaţii ADR mai cer reducerea cheltuielilor preconizate pentru Serviciul de Informaţie şi Securitate.
Vom aminti, însă, că mai mulţi deputaţi ADR ne-au spus, că nu sunt dispuşi să voteze bugetul, deoarece ei reprezintă opoziţia, iar fostul Guvern al acesteia a fost succedat de Cabinetul Braghiş. În acelaşi timp, unii fruntaşi ai blocului Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă s-au pronunţat, alături de comunişti, împotriva privatizării celor mai importante obiective din vinificaţie şi tutunărit.
Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă.