Peste 10 persoane ucise într-un atac cu bombă în sudul Afganistanului

Cel puţin zece oameni au fost ucişi şi nouă răniţi într-un atac cu bombă în sudul Afganistanului care ţintea un convoi militar. Purtătorul de cuvânt al guvernului din provincia Helmand a spus că explozia într-o zonă aglomerată din raionul Gereshk a avut loc după ce convoiul a traversat un pod, sub care mai mulţi oameni participau la un picnic de sărbătoarea primăverii.