Sergiu Celibidache îl omagia, comparîndu-l cu marele pedagog al secolului trecut Carl Flesch.
Violonistul și profesorul Ștefan Gheorghiu ar fi împlinit mîine 84 de ani și numeroșii săi studenti și admiratori ai artei sale îi evocă zilele acestea figura luminoasă după dispariția sa, săptămîna trecută. Victor Eskenasy:
Dacă astăzi există o școală violonistică românească cu reprezentați de prestigiu răspîndiți în lumea întreagă, meritul îi revine într-o măsură covîrșitoare Maestrului care a fost Ștefan Gheorghiu. Numărul violoniștilor de mare talent cărora le-a fost pedagog și care îi păstrează amintirea în cele mai diferite țări este impresionat și a-i numi pe toți ar forma o listă prea lungă. Mă mărginesc la cîțiva, între care Silvia Marcovici, Bogdan Zvorișteanu, Adelina Oprean, Mihaela Martin, Eugen Sîrbu, Andrei Roșianu, Irina Mureșanu, Corina Belcea, Florin Croitoru. A fost iubit de toți cei care au trecut pe la școala lui și este suficient să parcurgi pe Google lista impresionantă a celor care se revendică de la învățămintele sale pentru a realiza charisma acestui mare pedagog.
El însuși apreciat violonist, născut la 23 martie 1926, a urmat cursurile Conservatorului Național Superior de Muzică din Paris, din 1937 pînă în 1939, la recomandarea lui George Enescu în clasa profesorului Maurice Hewitt. A studiat ulterior cu Garabet Avachian și în anii 1959-1961 cu David Oistrach.
Premiat la primul Concurs George Enescu, împreună cu fratele său, pianistul Valentin Gheorghiu, pentru cea mai bună interpretare a Sonatei enesciene „în caracter popular”, Ștefan Gheorghiu a concertat în numeroase țări, adesea cu Trio-ul București (împreună cu fratele său și violoncelistul Radu Aldulescu) și a făcut numeroase înregistrări pentru diverse radiouri, la Munchen, Berlin, Lausanne, Bale, Roma. Toate așteaptă să fie redescoperite de o lume muzicală românească, de multe ori ingrată și nepăsătoare față de valorile sale reale. Și aceasta în timp ce un Sergiu Celibidache îl omagia, comparîndu-l cu marele pedagog al secolului trecut Carl Flesch.
Este nedrept, chiar revoltător, că nu există o ediție a înregistrărilor lui Ștefan Gheorghiu și că puținele discuri compact, cu muzică enesciană, sînt practic necunoscute și indisponibile în circuitul mondial. Și aceasta în ciuda unei notorietăți și respect din partea confraților din lumea occidentală, unde a dat numeroase și apreciate cursuri de măiestrie și a făcut parte din juriile celor mai prestigioase concursuri de vioară, Jacques Thibaut la Paris, Regina Elisabeta la Bruxelles, Paganini la Genova, Tibor Varga la Sion, în Elveția, Ceaikovski la Moscova și multe altele.
Unul din cursurile sale de măiestrie, la Koln, în mai 2003, a fost imortalizat pe o peliculă inedită de violonistul și fotoreporterul german Jo Schwartz, care ne-a pus la dispoziție un scurt fragment.
(Video: JOSCHWARTZ.COM)
La dispariția sa, săptămîna trecută presa bucureșteană a reacționat nedrept de superficial. O singură excepție, pe internet, Marcel Frandeș cu o evocare în care observa că profesorul „iradia optimism. Elevii și studenții maestrului îl iubeau nu doar pentru profesionismul său, dar mai ales pentru jovialitatea sa. ... Povestea cu mîndrie cum se lupta, argumentat, pentru candidații români aflați în competiții internaționale, atunci cînd era în juriu”. O personalitate de neînlocuit a trecut în lumea umbrelor și îi aducem omagiul și de la Europa Liberă.