Un singur judecător pedepsit e prea puțin pentru cine mai speră în dreptate
Demiterea judecătorului Dorin Popovici printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii pare să fie singurul rezultat palpabil, ca act de justiţie împlinit, la un an de la evenimentele din 7 aprilie. În rest, Procuratura Generală lucrează dar fără rezultate concrete, iar Comisia Parlamentară de anchetă ne asigură că până la 7 aprilie 2010 va prezenta un raport asupra investigaţiilor sale. Opinia publică ar fi rămas, probabil, la fel de confuză şi dezinformată, dacă nu ar fi vorbit victimele, în primul rând Oxana Radu – fata umilită, molestată de poliţişti şi judecată în stil Vîşinski de numitul Dorin Popovici. Apar şi alţi tineri care aduc mărturii despre calvarul prin care au trecut. Noile posturi TV din Moldova organizează campanii de aflare a adevărului despre 7 aprilie. Aceste acţiuni pun o necesară presiune asupra autorităţilor, care au de demonstrat, prin probe şi vinovăţii indubitabile, felul în care fosta guvernarea a orchestrat o campanie de represalii în masă, prin arestări, maltratări şi procese sumare în secţiile de poliţie, pentru a descuraja protestele anticomuniste.
De altfel, linia de demarcaţie între „crimă comisă prin neglijenţă în serviciu” şi „asasinat din culpă”, în cazul foştilor demnitari, este foarte subţire. Cu această senzaţie au rămas mulţi cetăţeni urmărind un recent interviu televizat al ex-preşedintelui Voronin. La întrebările punctuale ale moderatoarei – de ce nu a fost asigurată paza adecvată a celor două clădiri vandalizate, de ce nu au fost salvate documentele din incinta parlamentului, de ce poliţia a folosit gloanţe de război, de ce nu au putut fi prevenite violenţele, de vreme ce şeful de atunci al SIS-ului, Reşetnikov, susţine că autorităţile ştiau că se pregăteşte ceva, de ce au fost arestaţi şi torturaţi copii nevinovaţi – la toate aceste întrebări fostul preşedinte a răspuns evaziv, căutând să-şi justifice deciziile şi reiterând teza unei lovituri de stat organizată de Opoziţie, fără a aduce nici o probă.
La aceeaşi emisiune, Voronin a făcut surprinzătoarea afirmaţie că organele de forţă i-au raportat că Valeriu Boboc a fost aruncat de la una din ferestrele parlamentului. Această informaţie contrazice concluziile Procuraturii Generale, care susţine că a stabilit circumstanţele exacte ale morţii lui Valeriu Boboc, decedat ca urmare a loviturilor primite în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Presa deja a speculat că prin această declaraţie Voronin a oferit, poate involuntar, indici asupra unei alte morţi suspecte din timpul protestelor, cea a tânărului Ion Ţâbuleac. Un preşedinte căruia s-ar putea să i se fi livrat informaţii eronate – iată o constatare stupefiantă, întrucât toată lumea a fost convinsă că în ultimii 8 ani nimic nu a mişcat în Republica Moldova fără ştirea (şi voia) lui Voronin.
Liderul comunist a manifestat un comportament la fel de sfidător şi a doua zi, în faţa Comisiei Parlamentare de anchetă a evenimentelor din 7 aprilie. El a refuzat să răspundă întrebărilor, reluându-şi acuzaţiile la adresa actualei guvernări, de parcă ar fi avut un interes personal în a sabota aflarea adevărului.
Un singur judecător pedepsit pentru încălcarea drepturilor omului în 7 aprilie e prea puţin pentru cine mai speră ca dreptatea să triumfe. Sistemul justiţiei în Republica Moldova pare atât de timorat sau e atât de viciat în fibra lui, încât nu reuşeşte să investigheze fapte de care se fac responsabili foşti şi poate actuali exponenţi ai săi. Dacă Alianţa pentru Integrare Europeană ne asigură că practica comenzilor politice a încetat, ce împiedică justiţia să-şi facă datoria?... Iată nişte întrebări retorice şi o suferinţă nevindecată.
De altfel, linia de demarcaţie între „crimă comisă prin neglijenţă în serviciu” şi „asasinat din culpă”, în cazul foştilor demnitari, este foarte subţire. Cu această senzaţie au rămas mulţi cetăţeni urmărind un recent interviu televizat al ex-preşedintelui Voronin. La întrebările punctuale ale moderatoarei – de ce nu a fost asigurată paza adecvată a celor două clădiri vandalizate, de ce nu au fost salvate documentele din incinta parlamentului, de ce poliţia a folosit gloanţe de război, de ce nu au putut fi prevenite violenţele, de vreme ce şeful de atunci al SIS-ului, Reşetnikov, susţine că autorităţile ştiau că se pregăteşte ceva, de ce au fost arestaţi şi torturaţi copii nevinovaţi – la toate aceste întrebări fostul preşedinte a răspuns evaziv, căutând să-şi justifice deciziile şi reiterând teza unei lovituri de stat organizată de Opoziţie, fără a aduce nici o probă.
La aceeaşi emisiune, Voronin a făcut surprinzătoarea afirmaţie că organele de forţă i-au raportat că Valeriu Boboc a fost aruncat de la una din ferestrele parlamentului. Această informaţie contrazice concluziile Procuraturii Generale, care susţine că a stabilit circumstanţele exacte ale morţii lui Valeriu Boboc, decedat ca urmare a loviturilor primite în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Presa deja a speculat că prin această declaraţie Voronin a oferit, poate involuntar, indici asupra unei alte morţi suspecte din timpul protestelor, cea a tânărului Ion Ţâbuleac. Un preşedinte căruia s-ar putea să i se fi livrat informaţii eronate – iată o constatare stupefiantă, întrucât toată lumea a fost convinsă că în ultimii 8 ani nimic nu a mişcat în Republica Moldova fără ştirea (şi voia) lui Voronin.
Liderul comunist a manifestat un comportament la fel de sfidător şi a doua zi, în faţa Comisiei Parlamentare de anchetă a evenimentelor din 7 aprilie. El a refuzat să răspundă întrebărilor, reluându-şi acuzaţiile la adresa actualei guvernări, de parcă ar fi avut un interes personal în a sabota aflarea adevărului.
Un singur judecător pedepsit pentru încălcarea drepturilor omului în 7 aprilie e prea puţin pentru cine mai speră ca dreptatea să triumfe. Sistemul justiţiei în Republica Moldova pare atât de timorat sau e atât de viciat în fibra lui, încât nu reuşeşte să investigheze fapte de care se fac responsabili foşti şi poate actuali exponenţi ai săi. Dacă Alianţa pentru Integrare Europeană ne asigură că practica comenzilor politice a încetat, ce împiedică justiţia să-şi facă datoria?... Iată nişte întrebări retorice şi o suferinţă nevindecată.