Sindicaliştii au contestat orice reformă, de dreapta, sau de stânga, au protestat împotriva etatismului, dar şi a privatizării.
27 martie 2000
Actualitatea românească. Comentator: Neculai Constantin Munteanu.
Un deceniu de luptă sindicală.
Liderii sindicali au împlinit 10 ani de protest în primul rând împotriva programelor de reformă şi apoi împotriva partidelor la putere, sau a opoziţie, a ratei şomajului, a inflaţiei, a scăderii nivelului de trai. „Sindicaliştii au contestat orice reformă, de dreapta, sau de stânga, au protestat împotriva etatismului, dar şi a privatizării. S-au opus monopolului, dar au scos cu mânie proletară din fabrici investitorii străini”.
Protestele au culminat cu mitingul sindicaliştilor energeticieni nemulţumiţi că Regia Naţională de Electricitate CONEL ar putea fi privatizată. Tema a fost preluată şi generalizată în ideea că marile regii ar putea fi privatizate abia peste 10 ani, conform sindicaliştilor, care văd vânzarea pachetului de acţiuni de la Romtelecom drept un eşec şi consideră că marea privatizare s-a transformat într-o afacere personală. „Protestele energeticienilor pot fi multiplicate indefinit, în funcţie de utilităţile publice, instituţiile sau agenţii economici de stat care urmează să fie privatizaţi. Nemulţumirile sindicale repetă temerile şi nemulţumirile partidelor care se opun privatizării marilor regii sau a proprietăţii fostelor întreprinderi de stat”.
Ca exemplu, privatizarea fabricii de la Ghimbav a fost punct de discuţie timp de trei ani între guvernul României şi diverse firme occidentale. Datorită protestelor de stradă şi încurcăturilor politice, fabrica funcţionează şi acum sub patronajul statului.
Premierul Mugur Isărescu a prezentat la Bruxelles declaraţia din partea sindicatelor, partidelor şi patronatului în care se prevede, printre altele, angajamentul şi nevoia soluţionării urgente a problemei proprietăţii, aceasta fiind o sursă permanentă de fricţiuni parlamentare. Fondul proprietăţii de stat (FPS) a fost ţinta directă a partidelor de opoziţie care au afirmat că FPS este un rezervor secret pentru l finanţărea partidelor de la putere.
„Dincolo de retorica electorală şi de lupta politică parlamentară, distingem o teamă religioasă faţă de proprietatea statului. A fi proprietar, şi statul continuă să păstreze sub control prada marilor colectivizări şi naţionalizări comuniste, într-o societate colectivistă încă, este semn al puterii. Iar în România de astăzi importantă nu este numai puterea ci în special eschivarea semnelor ei”.
Alături de preferinţele sindicale ale liderilor, teama faţă de privatizarea principalelor întreprinderi este motorul politic al centralelor sindicale centrale.