H. R. Patapievici: radicalizarea presei de informaţie în funcţie de opţiunile politice ale celor care o fac, trădează marea miză a alegerilor din acest an.
28 martie 2000
Actualitatea românească. Comentator: Horia Roman Patapievici
„Presa şi adevărul”.
Când s-a declanşat scandalul firului roşu, o mare parte din ziariştii a spus că totul este o minciună, acuzând postul britanic BBC că ar fi instrumentat o luptă politică. Ulterior au apărut pe piaţă documente care au arătat că au existat negocieri privind instalarea unui fir roşu cu Moscova, iar decizia a fost luată de Ion Iliescu, preşedintele României din acel timp, şi de consilierul său, Vasile Ionel, care nu s-au consultat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Deşi s-a dovedit astfel că BBC nu a minţit, nimeni nu şi-a cerut scuze. Iar sugestia că BBC ia parte la lupte politice a rămas şi a fost reluată când Iliescu i-a numit pe lucrătorii de la redacţia română „capsomanii de la BBC”. Contactat telefonic de TVR1 pentru jurnalul de seară, Iliescu a spus că este victima unui fals de proporţii, blamând BBC-ul de răstălmăcirea cuvintelor sale. În seara aceleiaşi zile, în cadrul unui show, acesta a recunoscut că este temperamental şi că îi scapă uneori cuvinte necontrolae, confirmând până la urmă relatarea BBC incriminată cu doar câteva ore înainte.
Însă din nou a rămas sugestia că redacţia BBC în limba română face parte din ceea ce PDSR numeşte o campanie de oprire a candidaturii lui Ion Iliescu la preşedinţia ţării.
„Informaţia nudă poate fi cu aplomb negată chiar şi după ce există deja suficiente dovezi care să o confirme. (…) poziţia celor care ascund rezolvarea problemei în spatele lozincii protejării secretului de stat, este radical imorală”.
Problema care se pune în legătură cu scandalul firului roşu este de ce anume a trebuit ca iniţiativa instalării unui sistem de comunicare între Cotroceni şi Kremlin să fie ţinută secret de opinia publică.
Paradoxal, jurnaliştii care îl sprijină acum pe Iliescu sunt de acord cu limitarea accesului presei la lucrurile catalogate drept secret de stat de către instituţiile naţionale. Însăşi noţiunea de secret de stat este arbitrară în cele mai multe din cazuri în România de azi.
„Prima lecţie este că partizanatul politic bate deontologia profesională, iar ziariştii care ar trebui să nu aibă nimic mai sfânt ca libertatea de informare consimt să o limiteze pe a colegilor lor, atunci când interesul politic le-o dictează”.
A doua lecţie ţine de prejudecata că străinii nu vor binele României, prejudecată preluată acum şi de ziarişti, după ce PDSR a reclamat la Köln şi Londra conducerile posturilor de radio Deutsche Welle şi BBC. „Subtextul acestei atitudini este sofismul că echilibrată şi adevărată nu este decât poziţia ziaristului care pe de-o parte este angajatul unui organ de presă românesc şi, pe de altă parte, că nu poate fi neutru ziaristul care critică pe Ion Iliescu sau PDSR-ul”.
„Concluzia mea este că radicalizarea presei de informaţie în funcţie de opţiunile politice ale celor care o fac, trădează marea miză a alegerilor din acest an”.