Emil Hurezeanu: Theodor Meleşcanu este unul din prezidenţiabilii sezonului, cu cele mai mari şanse de câştig.
29 martie 2000
Actualitatea românească. Comentator: Emil Hurezeanu.
„Al treilea om”.
„Theodor Meleşcanu este unul din prezidenţiabilii sezonului, cu cele mai mari şanse de câştig în proximele alegeri” – remarcă în deschidere Emil Hurezeanu. „Mai tânăr decât Iliescu şi Constantinescu, cu o prezenţă scenică oarecum superioară primilor, când e vorba de partituri improvizate şi exerciţii liber alese, scutit de eroziunile exerciţiului prezidenţial, domnul Meleşcanu are şi un discurs modern şi aparent liberal”.
După ce s-a despărţit de partidul lui Ion Iliescu, PDSR, cu argumente justificate şi convingătoare, în jurul lui Meleşcanu s-au strâns destui consilieri ai echipei prezidenţiale ale lui Iliescu, care au „divorţat” de PDSR.
Pe partea economică, Meleşcanu a surprins cu un discurs mai liberal decât cel al PDSR-ului sau al PD-ului, apropiindu-se în general de poziţiile europene. „Theodor Meleşcanu este un diplomat de carieră: a fost negociator in timpul lui Ceauşescu, la Viena şi Geneva, în momente critice când dictatura era izolată de Occident. „A susţinut până la capăt cauza lui Ceauşescu, fostului preşedinte comunist, reaminteşete E.Hurezeanu, care precizează că „este aproape exclus ca un înalt funcţionar al Ministerului de Externe al României comuniste, însărcinat cu dosare sensibile în chiar anii declinului, să nu fi avut dependenţe directe cu fosta Securitate”.
Meleşcanu nu a fost „agent secret pe faţă”, aşa cum a fost Vladimir Putin în Rusia, în jurul căruia se învârt acum alegerile de la Moscova, şi nici nu a dat vreo lovitură de graţie comunismului, slujindu-l pe Ceauşescu până la capăt. „Meleşcanu a renăscut în 1990 nu din propria cenuşă, precum Iliescu, oricum o victimă a ceauşismului, ... ci din spuma noului val, care era de fapt şi cel vechi, puternic poluat de reziduurile Danubiului şi Carpatului”. Prin cunoştinţele sale diplomatice, Meleşcanu a devenit astfel repede secretar de stat şi apoi ministru de externe al lui Iliescu.
Scandalul firului roşu l-a implicat în forţă şi pe preşedintele APR, care „a reuşit să se contrazică foarte repede, dar fără tremolourile de coloratură ale liderului PDSR. A încercat să minimalizeze cu o ironie scrâşnită însă, aşa-zisa pierdere de timp şi frivolitatea căutătorilor de fir roşu în carul cu fân tranzitând între Bucureşti şi Moscova”.
Meleşcanu, spre deosebire de Ion Iliescu, nu îşi poate permite să piardă încrederea electoratului român, cu primul scandal politic. „O pierdere de viteză poate fi sinonimă cu oprirea”. Fostul diplomat ceauşist este la începutul unui drum lung şi plin de piedici pe care nici el nu le prevede.