Poziţionarea României între este şi vest trebuie privită în contextul demarării instituţionalizate a procesului de integrare europeană, asumată ca destin naţional.
5 aprilie 2000
Actualitatea românească. Comentariu: Ion Bogdan Lefter.
Teme electorale.
Febra electorală pune în mişcare teme de dezbatere ce arată printre altele, evoluţia României, lacunele sistemului legislativ şi mizele electorale ale disputelor. „Concluzia cade logic: e mai mult ca sigur că, dacă scandalurile cu pricina au izbucnit încă de pe acum, dinaintea intrării în linia dreaptă a sprintului final, cu atât mai mult atunci, în cele câteva zeci de zile de dueluri oficiale le vom vedea reaprinse şi mai virulent”.
Cât priveşte poziţionarea României între este şi vest, aceasta trebuie privită în contextul demarării instituţionalizate a procesului de integrare europeană, asumată ca destin naţional. Ca ţară democratică, România poate permite diverse opinii, însă la vârf, acolo unde se iau deciziile politice, nu trebuie să mai existe ambiguităţi. „Suntem după Helsinki ’99 şi după Bruxelles ’00, adică după ce între Românie şi Uniunea Europeană a intervenit un contract de colaborare în comunitatea occidentală. Iar contractele se respectă în lumea civilizată”. Politicienii români care nu vor înţelege sensul şi rigoarea necesară a angajamentului pro-occidental vor avea dificultăţi în plan international.
Scurgerile de documente din arhiva Ministerului de Externe au readus în discuţie tema folosirii ilegale a poliţiei secrete a regimului comunist în politica şi presa românească. Intrarea în funcţiune a Consiliului noului Colegiu pentru Studierea Arhivei Fostei Securităţi a schimbat datele problemei. „Nu înseamnă că trebuie să revenim la secretomania de altădată, care făcea din serviciu un secret păzit cu vigilenţă revoluţionară, dar legislaţia în vigoare trebuie să cuprindă prevederi clare”. Politicienii trebuie să se obişnuiască cu ideea că ceea ce fac se află sau se va afla, căci, „până la urmă, cine a greşit cândva, va plăti”.
Săptămânile trecute au apărut în presă informaţii privitoare la ipotetice fonduri vărsate de anumite personaje în beneficiul candidaturii lui Emil Constantinescu. Acuzele însă au fost mai degrabă morale, pentru că nimic nu pare să fi fost ilegal. „Grija şi rigoarea politicienilor trebuie să crească şi la acest capitol”.