Moralitatea din România s-a industrializat. Este gura noastră de rai post-istoric – autoritatea (oricare ar fi ea) fabrică norme, principii şi standarde etice după cum i-o cer necesităţile propagandistice sau politica...
Sistemul penitenciar din România e pe punctul să se îmbogăţească cu doi dintre cei mai bogaţi 300 de români: Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Acestora li se alătură judecătorul Florin Costiniu, primul magistrat care demonstrează că nici măcar Înalta Curte nu e suficient de înaltă pentru a fi mai presus de lege.
Desigur, mai sunt încă multe de făcut, dar se pare că bâjbâielile justiţiei au adus-o, în fine, în apropierea cazanul sulfuros al vrăjitoarelor. E drept, cu întârziere de câţiva ani, într-o perioadă în care aşa-zisele măsuri anticriză îi lovesc pe români mai dureros decât presupusele fraude ale celor mai proaspeţi arestaţi ai luptei anticorupţie.
Unii susţin chiar că arestările la ore de maximă audienţă sunt doar circul în care sunt ţinuţi captivi cei care nu mai au bani de pâine. Au toate ingredientele telenovelelor: limuzine care nu încap în ecranele televizoarelor de lungi ce sunt, conturi bancare pe potrivă, costume Versace, pipă din spumă de mare şi tutun olandez, neveste disperate, pentru că dragostea nu moare, dar şi pentru că bogaţii plâng iar clasa muncitoare ajunge în paradis.
Mulţi privesc aceste procesiuni încătuşate cu o oarecare plictiseală, pregătiţi să dea melodrama pe repede înainte. O plictiseala de înţeles. Televiziunea a judecat deja mai toate aceste cazuri în sute de ore de show. Aici s-au prezentat specialişti, politicieni, jurişti care au dat deja sentinţele în aceste procese. Ca de obicei, excesul de autoritate confuză sufocă opţiunile individuale şi viciază opiniile private.
Moralitatea din România s-a industrializat. Este gura noastră de rai postistoric – autoritatea ( oricare ar fi ea) fabrică norme, principii şi standarde etice după cum i-o cer situaţia, necesităţile propagandistice sau politica... Este unul dintre nenumăratele exemple ale eficienţei propagandistice care a făcut din televiziune o puşcărie ţinând captive opiniile, manipulându-le şi transformându-i pe oamenii obişnuiţi în nişte zombie ai democraţiei.
E neclar în ce măsură actorii telenovelei Voicu sunt implicaţi în viesparul infracţional. A-i condamna de pe-acum este nefiresc şi neprincipial. Faptul că sunt milionari sau judecători ai Înaltei Curţi nu-i califică mai mult la puşcărie, deşi reformele economice au dat miros infracţional oricărei licitaţii iar cele instituţionale au mărit birocraţia şi taxele de protecţie cerute omului simplu de funcţionari.
Însă este evident că toate judecăţile particulare şi pompieristice făcute pe prima pagină a ziarelor se bazează pe probe otrăvite care au ajuns pe căi încă neştiute, dar bănuite, în dulapul jurnaliştilor. Pe baza acestor informaţii trunchiate, a multor zvonuri şi a prejudecăţilor s-a ajuns la concluzia că numele tuturor celor pomeniţi de senatorul PSD Cătălin Voicu în indiscreţiile sale telefonice ar fi numele unor delincvenţi.
Zarva produsă de condamnarea acestora, chiar dacă în afara sălilor de judecată, ne va face, pentru o vreme să uităm, de pildă, că Legea pensiilor va reduce dramatic indemnizaţiile militarilor în retragere şi chiar pe cele ale veteranilor de război sau că, deşi urmează să fie concediaţi peste o sută de mii de bugetari, tot se mai găsesc posturi bine plasate şi plătite pentru clienţii de suflet ai partidelor aflate la putere.