Ana Blandiana, Romulus Rusan, Marius Oprea și Oleg Serebrian pledează pentru desacralizarea comunismului cu efecte juridice: condamnarea simbolică trebuie urmată de lustrație și sancționarea călăilor
La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt.
Astăzi vom continua discuţia despre riscurile, pe care şi le asumă societatea, atunci când acceptă să-şi depolueze propria istorie, ca să obţină beneficiul cel mai de preţ – cunoaşterea adevărului, care, lucru stiut, este un remediu universal. Ca şi libertatea. Numai că de libertate ştie să profite nu doar binele, imi spunea una din distinsele mele interlocutoare, cu care am stat de vorbă la Bucureşti, în cadul unui atelier, convocat de fundaţiile Soros Moldova şi Soros România, în colaborare cu Asociatia naţională a tinerilor istorici din Moldova. Despre ce s-a discutat în cadrul atelierului spune titlul generic: „Democraţie versus totalitarism: lecţii învăţate în ultimii 20 de ani”. În ediţia de astăzi am să vă prezint câteva interviuri despre lecţiile, învăţate pe durata a două decenii de analiză şi judecare retroactivă a totalitarismului de sorginte comunistă, utilizând optica democraţiei. Mai întâi, o să auziţi opiniile scriitoarei Anei Blandiana, în ipostaza-i de fondatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Ana Blandiana: „Noi am început cercetarea în două feluri. Tocmai pentru că n-am avut acces la arhive din prima clipă şi militând mereu pentru accesul la arhive, şi chiar având nişte succese, în sensul că la un moment dat am reuşit să obţinem copierea a 96 de mii de fişe de încarcerare. Se pare, că sunt singurele care mai există. Vă daţi seama, că e vorba de un procent de 5-6 la sută din câţi deţinuţi au fost. Dar e un procent suficient ca să fie discutat sociologic. Adică să poată fi analizate. Iar aceste fişe de încarcerare sunt, efectiv, nişte documente, care cuprind extrem de multe informaţii despre fiecare deţinut. Şi avem acum un departament special, care se ocupă de studierea, de introducerea în computer, pe baza unui program, a acestor fişe.
Dar atunci când am pornit, era clar, că nu avem nici o speranţă să obţinem documente. Dar erau încă în viaţă oameni care trăiseră. Şi atunci am pornit începând cu istoria orală. Primul dintre departamentele noastre, care la ora asta are mai mult de şase mii de ore de înregistrare, dintre care trei mii se află la Institutul de Memorie a Planetei, din Statele Unite. Ei strâng memoria lumii şi era o acţiune contracronometru. Deţinuţii politici, cum să spun, se află pe ultima sută de metri. Chiar dacă este vorba de nişte informaţii subiective, ele sunt nişte informaţii preţioase. Şi cu siguraţă adevărate. Deci, vor putea fi confirmate sau nu de documente.”
Europa Liberă: Faptul că nu a intrat statul cu ajutoarele şi cu birocraţii lui, va ajutat?
Ana Blandiana: „Da. Cred că e foarte bine. Faptul că o asemenea operă, pentru că Memorialul de la Sighet este o instituţie internaţională la ora asta. Vă amintesc, că a fost nominalizată de Consiliul Europei printre primele trei locuri ale Memoriei Europene. În această ordine Memorialul de la Auschwitz, Memorialul de la Sighet şi Memorialul Păcii din Normandia. Deci, este o instituţie, care stă pe picioarele ei şi care din fericire, sau din nefericire mai cunoscută în restul Europei, decât în România, pentru că n-am avut niciodată presa la dispoziţie. Şi în ultimii ani nu atât din motive politice, pur şi simplu pentru că presa se ocupă de scandaluri şi de cancanuri şi nu de lucruri serioase.”
Europa Liberă: Aveţi o activitate naturală, firească. De asta a devenit eficientă, cunoscută. Sunt cunoscute mai cu seamă şcolile de vară. În pofida acestor eforturi, există pericolul, ca noua generaţie să cocheteze cu stânga. Oameni şcoliţi în Europa, cu Oxford-uri, încep să aibă cumva predispoziţii sau chiar să fie virusaţi. Cum explicaţi Dumneavoastră asta?
Ana Blandiana: „Cred că prima dintre explicaţii este că nici societatea occidentală nu e o societate perfectă. Mai mult: că noi visând la ea timp de decenii, am idealizat-o. Deci, descoperind acum capitalismul, descoperind că sunt foarte multe lucruri greu de îndurat în ea. Dacă îmi permiteţi, aş vrea să fac o paranteză. În luna iunie anul trecut, în Polonia se sărbătoreau 20 de ani de la victoria Solidarnosc, de alegeri libere, cu jumătate de an înainte de căderea zidului ei au reuşit să înfrângă comunismul în Polonia. Deci, a fost efectiv o sărbătoare, cu demnitari din toată lumea.”
Europa Liberă: Nu întâmplător Gdansk-ul este candidatul la una din semnele europene.
Ana Blandiana: „Exact. A fost o zi la Varsovia, la Cracovia şi Gdansk. Cu acest prilej, Lech Walesa a ţinut un discurs, care pe mine m-a impresionat foarte tare. Am să vă povestesc o mică parte din el. A spus: dacă stau să compar muncitorul, care eram acum 20 de ani, în fruntea unei mari greve, şi politicianul care sunt acum, după ce am fost preşedinte, şi mă întreb care este principala deosebire dintre cele două personaje, cred că răspunsul este că atunci toate lucrurile îmi erau mai clare. În timp ce acum nu mai sunt sigur, într-o măsură mult mai mică de ele. Şi a luat pe rând: libertatea. Libertatea era lumina absolută. Era ceea ce ne doream, pentru care ne riscam viaţa. Acum, după 20 de ani de libertate, ştiu că de libertate răul profită mai mult decât binele. Pentru această sintagmă am vrut să vă povestesc. Pentru că mi se pare ceva cu adevărat important. Şi a luat după aceea diverse: capitalismul. Nu visam decât la capitalism. Acum ne dăm seama, cât de complicat este să evoluăm în cadrul lui, câte lucruri sunt, ş.a.m.d.
Revin la întrebarea Dumneavoastră şi vă spun că un motiv este felul în care tinerii se pot simţi jigniţi de diferenţa între bogătaşi şi analfabeţi, şi corupţi. Deci, ăsta poate să fie un aspect. Care poate să funcţioneze, mai ales, în necunoştinţă de cauză. În condiţiile în care, aceşti tineri au făcut o şcoală, în care n-au învăţat nimic despre comunism, în care, dacă nu li s-a spus din familie... Noi am făcut teste în acest sens, numai prin familie s-a aflat. Deci, tinerii, care ştiu ceva despre comunism, la începutul şcolii de vară acum 13 ani, şi am şi publicat o carte cu răspunsurile lor care sunt extraordinare, numai prin familie au aflat. Ei bine, neştiind ce a reprezentat comunismul şi ducându-se în Apus, unde intelighenţia este încă foarte de stânga şi cu chiu cu vai a acceptat, că există nişte crime în istoria comunismului, dar preferă să nu vorbească despre ele, asta explică. Şi nu mă îndoiesc, că până la urmă este vorba chiar şi de un militantism, care continue să funcţioneze dinspre Rusia spre Occident.”
Europa Liberă: Cum să facem, cercetând comunismul, punând degetul pe rană, totuşi să nu-i lezăm pe cei care sunt susţinătorii partidului comuniştilor. Ei se simt vizaţi, iată comuniştii din Moldova se simt vizaţi. Trebuie să fie luaţi în seamă, sau trebuie să se treacă peste asta, cu o voinţă politică fermă.
Ana Blandiana: „Nu cred că este altă şansă decât să se treacă peste asta. Dar problema este că toată lumea trebuie să accepte adevărurile incontestabile – execuţiile, deportările, astea nu se discută, dacă au fost sau nu au fost. Ele au existat. Cine cere ca aceste lucruri să nu fie scoase la iveală, este un om cu care nu ai ce să discuţi şi totul e să ai puterea să nu ţii cont de părerea lui. Pe de altă parte, trebuie evident făcută despărţirea între cei care au fost responsabili şi cei care au fost duşi de val şi de propria lor viaţă.
S-a discutat aici, dacă au fost sau n-au fost acceptaţi membri ai partidului comunist, şi în Moldova, şi în România. Evident că au fost acceptaţi, pentru simplul motiv că, cel puţin în România, fiindcă nu cunosc aşa de bine situaţia din Moldova, în ultimii 10-15 ani, deci nu mă refer la perioada stalinistă, unde lucrurile se puneau mult mai dur, a fi membru al partidului comunist, vă spun eu, care n-am fost, era mai mult sau mai puţin o formalitate. Adică a fi membru al partidului comunist nu însemna a fi comunist. Cel puţin, cu psihologia românească, care zice: să faci ce zice popa, dar nu ce face popa, ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Era un tribut. În Moldova există, iarăşi, o problemă suplimentară, ridicată de susţinătorii comuniştilor, care spun: trebuie să punem alături, sau chiar în cadrul aceleeaşi cercetări şi atrocităţile comise în perioada interbelică, de cuzişti, de jandarmul român, în ghilimele. Cum credeţi că trebuie să fie atitudinea savanţilor, sau cercetătorilor faţă de această problemă. Să fie pusă într-o oală? Separat?
Ana Blandiana: „Nu într-o oală. În primul rând, nu cred că sunt comparabile. Ştiu că au avut loc, ştiu nemulţumirile basarabenilor faţă de felul, în care s-au desfăşurat lucrurile, dar faţă de genocidul care a urmat, toate astea par, în orice caz, de cu totul alte dimensiuni. Şi oricum nu cred că trebuie puse. Aşa cum în România s-a făcut Comisia Wiesel şi Comisia pentru studierea comunismului, cred că trebuie făcută o altă comisie, care să se ocupe de acea perioadă a istoriei.”
Europa Liberă: Ce greşeli, credeţi, că s-au făcut în România în legătură cu cercetările şi pot fi evitate în cazul Moldovei?
Ana Blandiana: „Problema în România nu sunt greşelile, care s-au făcut cu cercetările. Problema este că există un raport de condamnare a comunismului, care a fost citit în Parlamentul României de preşedintele României, în timp ce tot Parlamentul îl huiduia. Şi în momentul ăla s-a şi pus punct. Deci, nici una din recomandările raportului n-a devenit realitate. În condiţiile acestea şi comisia şi raportul ei devine o operă pur academică. Iar din punct de vedere politic o formă fără fond. Tot ce vă doresc e să nu se întâmple acelaşi lucru şi la Dumneavoastră.”
Europa Liberă: Ce ar trebui să se facă ca să nu să se întâmple asta?
Ana Blandiana: „Este o chestiune de voinţă politică. Aşa cum îmi apar mie, poate că idealizez, poate în general sunt o fiinţă care văd partea plină a paharului, cred că la ora actuală în Republica Moldova există o voinţă politică mai autentică decât cea din România pentru a face lumină.”
Europa Liberă: Românilor li se reproşează că pe alocuri au profesionalizat prea mult cercetările astea, s-au început nişte rivalităţi. E şi asta o problemă?
Ana Blandiana: „Sigur. Este o problemă cu atât mai mult, cu cât îndepărtarea lui Marius Oprea este o îndepărtare în condiţiile în care el a început să se ocupe juridic vorbind. Adică să predea justiţiei vinovaţii, deci nu să facă un studiu pur academic. Dar şi asta ţine tot de voinţa politică.”
-----------------------------------------
L-am întrebat, fireşte, şi pe istoricul Marius Oprea, (mi-ar lua o jumătate de emisiune ca să-l prezint în amănunte), ce lecţie ar fi de învăţat din cele doua decenii de recuperare a memoriei.
Marius Oprea: „Eu cred că nu trebuie să rămânem la nivelul unui discurs teoretic de condamnare a comunismului. Până acum am avut parte de discursuri, ceea ce mi-a dat deseori sentimentul că istoria este utilizată politic. Condamnările comunismului sunt făcute de partide de dreapta, în general. Dar ele rămân nişte condamnări simbolice, pentru că instituţiile statului nu acţionează în consecinţă.
De pildă, după o condamnare oficială a comunismului în Republica Moldova în mod automat ar trebui să urmeze ceea ce nu s-a petrecut în România din păcate, o aducere în faţa instanţei a celor vinovaţi de crime săvârşite în numele comunismului. Pentru că altfel rămânem doar la nivelul unor dezbateri ideologice, la nivelul unor colocvii şi fără nici un fel de rezultat practic. Eu cred, că trebuie să pornim foarte aplicat de la victimă. Să descoperim criminalul. Criminalul să fie pedepsit. Iar victima să primească compensaţii materiale şi morale pentru cele îndurate.”
Eurpa Liberă: Cine mandatează exponenţii?
Marius Oprea: „Statul trebuie să poarte această grijă. Statul trebuie să privească către victimă şi să nu mai protejeze călăii. Este datoria statului, dacă statul este un stat democratic.”
-----------------------------
Romulus Rusan, cel de-al doilea fondator al Memorialului de la Sighet, consideră şi el că patrimoniul inestimabil al acestei instituţii este compartimentul numit Istoria orală.
Romulus Rusan: „E vorba de o datorie faţă de memoria ţării, în sensul că apare o generaţie care nu mai are nici un contact cu ceea ce a fost. Nici prin şcoală şi, din păcate, nici prin presă nu se transmite memoria generaţiilor, care sunt pe cale de dispariţie. Deci, aceste comisii şi rapoartele pe care le-au întocmit, sau le vor întocmi aduc un fel de flux de memorie la îndemâna tinerilor de astăzi. Unii dintre ei, aşa cum am auzit, atât în România, cât şi din Republica Moldova, chiar cu studii foarte sofisticate în Occident, încep să fie nostalgici faţă de ideologia marxistă, comunistă ş.a.m.d. Asta din cauza că nu se cunoaşte concret ce a fost.”
Europa Liberă: Sau cunosc la nivel de Che Guevara pe tricou.
Romulus Rusan: „Exact.”
Europa Liberă: Dar în principiu, filozofia acestei cercetări înseamnă ce? Înseamnă redimensionarea istoriei, înseamnă excluderea? Actualii comunişti din Moldova spun: nu poţi, domnule, să excluzi această parte a istoriei, acest capitol.
Romulus Rusan: „Cunoaşterea nu înseamnă excludere. Trebuie cunoscut. Chiar şi ce a fost bun în perioada asta. Nu se poate spune, totuşi, că lumea a rămas pe loc. Evident, că dacă era democraţie, pe o parte şi pe cealaltă a Prutului, eram acum mult mai departe în dezvoltarea statală, în dezvoltarea ştiinţifică, economică. Au existat, totuşi, nişte mişcări aşa, de bine, de rău, înainte. Şi acelea trebuie cunoscute. Dar trebuie cunoscut motivul, care a împiedicat acest progres real, această sincronizare cu restul lumii democratice.”
Europa Liberă: Matei Vișniec spune că, în general, comunismul este ca şi un avion care arată perfect, dar niciodată nu poate să zboare.
Romulus Rusan: „Foarte bine spus.”
Europa Liberă: Asta când le spui oamenilor care au trăit tinereţea mai cu seamă în comunism, îi lezezi cumva. Deci, întrebarea este cum să cercetezi atrocităţile comunismului, astfel încât să nu se simtă aceşti oameni lezaţi, care în Republica Moldova se zice că ar fi 700 de mii, susţinătorii comuniştilor.
Romulus Rusan: „Eu cred că lezarea vine din necunoaştere. Din această abureală, care este în mintea noastră, a tuturor, la această schimbare, la această răscruce care a avut loc în urmă cu două decenii. Din moment ce nici şcoala, nici, repet, presa n-a făcut ce trebuia să facă pentru cunoaşterea a ceea ce s-a întâmplat bun, dar mai ales rău, nici nu-i poţi cere unui om simplu să fie entuziast pentru un viitor, pe care nu-l vede deloc roz. Noi am pornit, tocmai vorbesc de noi, Academia civică, care a pornit acum 16 ani un proiect nici acum terminat, Memorialul de la Sighet.
Noi am considerat tocmai pe aceşti oameni simpli, ca principala bază morală şi ştiinţifică a cercetării. Adică am început cu istoria orală. Pe vremea ceea, prin 93-94 nici nu se putea ajunge la arhive nici în România. Şi atunci am început să luăm interviuri. Oamenii erau foarte timoraţi. După mineriade, după ce se întâmplase în primii ani după 89, nu erau siguri că comunismul nu se va întoarce. Şi unii chiar refuzau. Spuneau: n-am nevoie de altă anchetă, destul am suferit. S-au se temeau că ceea ce spun ei va fi dat publicităţii şi atunci ne rugau: nu cumva să spuneţi ce v-am spus. Ei bine, toată această experienţă, care ajunge la 6 000 de ore de înregistrări, Dumneavoastră vă daţi seama ce înseamnă asta ca om de radio.”
Europa Liberă: Kilometri de benzi.
Romulus Rusan: „Adică ar fi 10-11 luni, dacă ai asculta non-stop acest tezaur de amintiri. Pe baza acestui tezaur de mărturisiri, am pornit, pe măsură ce se liberalizau arhivele, la verificarea şi punerea în coordonate de timp a ceea ce ne spuneau oamenii. Şi am găsit uluitor de multe adevăruri. Pentru că puteau să fie false memorii, sau poluări folclorice, ca să spun aşa. Am găsit mai mult de 80 la sută din aceste mărturii în documente perfect verificate.”
Europa Liberă: Adică, prin urmare, este important să avem şi corespondenţe în arhive.
Romulus Rusan: „Evident, dar cum ajungi la ele, dacă nu ai un fir, pe care să mergi. Dar aşa, din mărturiile oamenilor am ajuns la evenimente, pe care le-am devualat şi le-am verificat în urma deschiderii arhivelor.”
Europa Liberă: În Moldova mai există un aspect, care nu e de neglijat. Comuniştii spun: domnilor să cercetăm toate atrocităţile. Credeţi că sunt lucruri care trebuie puse împreună?
Romulus Rusan: „Într-un fel sau altul trebuie făcută lumină în toate aspectele. Cu atât mai mult, cu cât sunt şi foarte multe exagerări şi în privinţa jandarmului român. A devenit un fel de simbol al folclorului malefic. Cum este instalatorul polonez în Uniunea Europeană, aşa e în mentalul colectiv jandarmul român din perioada interbelică. Dar trebuie ştiut, totuşi, ce a făcut jandarmul român, evident, nu ştiu dacă în acest raport. Dar în orice caz în manuale, în studii făcute obiectiv trebuie să se ştie totul.”
---------------------------------
În final vă propun să auziţi interviul cu deputatul Oleg Serebrian, care a participat şi el la Atelierul de la Bucureşti, pe care l-am întrebat ce are de învăţat din experienţa României Comisia de la Chişinău, care se ocupă de studierea trecutului totalitar al Moldovei sovietice.
Oleg Serebrian: „Mai întâi de toate este lăudabilă această intenţie de a face un schimb de opinii, experienţe, care nu întotdeauna se suprapun, cea din România cu cea din Republica Moldova. Trebuie să înţelegem, că şi contextul istoric a fost diferit. În cazul Republicii Moldova a fost o problemă dublă: pe de o parte şi comunismul, pe de altă parte şi opresiunea naţională, ceea ce n-a existat în cazul României. De asta şi dimensiunea, laturile acestei probleme în Republica Moldova sunt diferite.
Eu aş fi tentat să cred, că sunt mai multe similitudini, în pofida proximităţii geografice, culturii comune, sunt mai multe similitudini cu experienţa Estoniei, sau Letoniei, ori Lituaniei. Oricum ne învaţă această experienţă a României cât de dificil poate fi drumul spre atingerea adevărului, câte obstacole pot fi întâmpinate şi ce rezistenţă poate fi din partea structurilor de forţă. În Republica Moldova îmi imaginez că totul trebuie înmulţit cu doi, cel puţin. Pentru că, spre deosebire de România, structurile noastre de forţă n-au trecut printr-o reformare substanţială. Deci, moral, conştient sau inconştient, deseori aceste structuri se consideră moştenitoare, îşi asumă, într-un fel, moştenirea serviciilor speciale, sau structurilor de forţă din perioada sovietică. La ce ne-am putea aştepta? O perioadă atât de scurtă, de cinci luni, nu ştiu dacă s-ar solda cu mai mult decât o simplă declaraţie politică. Care ar sta pe soclul câtorva date istorice mai mult sau mai puţin concludente.
Rămân la părerea că Republica Moldova trebuia să meargă pe exemplul baltic. Să creeze comisii de stat, care să activeze în condiţii legale foarte clare, să aibă un mandat şi politic, şi juridic, şi, să zicem aşa, de investigaţii la nivel nu doar academic, cum s-a întâmplat frecvent în România. Chiar dacă aceste comisii sunt mecanisme de funcţionare mai greoaie, sunt cronofage, iau mai mult timp. În Estonia s-a lucrat 13 ani, în Letonia s-a lucrat câţiva ani, părerea mea este că în Estonia şi în Letonia rezultatele acestor comisii au fost mai vizibile, hotărârile au fost mai clare şi că procesul de decomunizare a societăţii este mai evident şi mai eficient decât este în România. Spuneam că este importantă această preluare a experienţei şi a balticilor din cauză că noi am avut şi această dimensiune naţională, care scapă, din câte vedem, atenţiei colegilor noştri din România. Ei vorbesc pur şi simplu de dimensiunea comunismului ca şi ideologie, nu şi comunismului ca şi mecanism de înstrăinare naţionale, de deznaţionalizare, de asuprire identitară.”
Europa Liberă: Condamnarea comunismului poate să aibă şi consecinţe juridice?
Oleg Serebrian: „Eu cred că trebuie să aibă consecinţe juridice. Cred că timpul nu e o scuză în cazul de faţă. Chiar dacă au trecut şase decenii, cinci decenii de la evenimente triste, care s-au produs la mijlocul secolului trecut. Chiar şi reabilitarea postmortem a acestor zeci de mii, poate sute de mii de victime. Noi încă nu ştim exact câte victime au fost şi clasificarea acestor victime, pe criteriul etnic, de fapt acţiuni de etnocid care s-au produs la noi. Pe criteriul religios, pe criteriul ideologic, ş.a.m.d., economic.
În Republica Moldova victime ale comunismului pe criteriul economic au fost mult mai multe decât în România, cred eu. În România nu li s-a întâmplat nimic marilor proprietari de pământ. Bun, au fost puşi sub supraveghere, după cum vedem, sau trimişi în Bărăgan. Aici au fost efectiv lichidaţi, în Republica Moldova. Nu ca moşieri, care n-au existat prin definiţie. Au fost exterminaţi imediat chiar ţărani mai înstăriţi, sau cei care s-au opus procesului de colectivizare. Deci, sunt foarte multe diferenţe. Acum, toţi aceşti oameni, dacă nu le putem oferi măcar o despăgubire economică, este şi mult prea întârziată această acţiune de despăgubire economică, nu mai sunt în viaţă majoritatea dintre ei, reabilitarea postmortem a numelor lor, atâtor categorii de oameni şi scoaterea în vileag a adevărului, care ar desacraliza comunismul într-o măsură mai mare sau mai mică.
Cred că mai curând pentru tineri este foarte important. Pentru că teamă mi-i că tinerii, care deseori cad sub această vrajă a doctrinelor de extremă, foarte frecvent, este o chestie pasageră, dar sociologic vorbind, anarhismul, curente neofasciste, curente comuniste, stânga deseori captivează prin specatcol, prin excentrism, atenţia tinerilor. Eu cred că desacralizarea comunismului pentru tineri este extrem de importantă. Şi asta ar trebui să fie una dintre misiunile acestei comisii, de asemenea. Evident cu efectele juridice. Nu putem vorbi doar de efecte morale, ar fi prea puţin. Aceste efecte morale sunt importante, dar şi efecte juridice să existe.”
Europa Liberă: Dar un pas logic ar fi şi lustraţia. E posibil şi aşa ceva?
Oleg Serebrian: „Este necesară. Şi vreau să vă asigur că noi tot vorbim de integrare europeană, puţin îşi pun semnul de întrebare, că odată cu apropierea de Uniunea Europeană vom avea nevoie de câteva lucruri foarte serioase, lustraţia, inclusiv, reformarea serviciului special. În momentul, în care intrăm în Uniunea Europeană serviciile speciale intră într-o anumită reţea de cooperare, care este poate mai puţin evidentă şi declarată, dar se cer... Daţi-vă seama, nimeresc agenţii altor servicii în interiorul unei familii grup de securitate al statelor europene. De asta există o opoziţie invizibilă în structurile noastre de forţă, şi în interne, şi chiar armată asupra acestor tentaţii.
Deci, legea lustraţiei, mai repede sau mai târziu se va impune. Evident, că generaţia celor care au activat în perioada sovietică, care s-au lansat, să spun aşa, în politică, având deja o pistă de lansare în perioada sovietică, ar dori să ajungă la vârsta pensionării. Să se concedieze din viaţa politică şi ulterior poate fi şi legea lustraţiei, nu-i mai afectează. Cred că una din cauzele întârzierii noastre în procesul de avansare spre Vest este şi calitatea sau fricile mai ales a unei părţi a clase politice din Republica Moldova.”
*
Doamnelor şi domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat Ana Blandiana, Marius Oprea, Romulus Rusan şi Oleg Serebrian. Pentru următoarea duminică am să pregătesc o nouă casetă de interviuri la aceeaşi temă – recuperarea memoriei.