Marea cîrpeală

Zilele astea, în Chişinău, începe marea cîrpeală a drumurilor ciuruite-fisurate. Şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii, Veaceslav Ţărnă, a declarat: „Vom purcede la acoperirea porţiunilor de drum mai deteriorate cu un strat de asfalt. Pînă acum am plombat gropile pentru a evita accidentele. Lucrările de plombare sînt o soluţie temporară”.

Aşadar, avem de-a face cu aceeaşi veche poveste. În loc să construim drumuri noi, le cîrpim la infinit pe alea vechi-matusalemice. În loc să facem ceva temeinic, facem cîte ceva DE MÎNTUIALĂ. În loc să găsim soluţii, ne mulţumim, vorba lui Veaceslav Ţărnă, cu soluţii temporare. E limpede, trăim într-o ţară a reparaţiilor sumare şi prost executate. E bine că cel puţin, de această dată, avem asfalt pentru astuparea gropilor. Zic asta pentru că am văzut în anii precedenţi nişte lucrători care astupau găurile din şosele cu ţărînă.

De fiecare dată ni se spune că bugetul oraşului e minuscul, că ţara e săracă. Deşi, dacă stau să mă gîndesc mai bine, cei 20 de ani lungi ai tranziţiei mi se par o veşnicie. O veşnicie în care se putea face nişte drumuri, dacă exista o dorinţă arzătoare. Ea nu a existat. A fost doar mimată.

Paradoxal e că, privită din perspectiva altor domenii, situaţia tristă a şoferilor şi a drumurilor autohtone poate să pară chiar benefică, mulţumitoare! Drumurile sînt cel puţin cîrpite. De drumuri are nevoie multă lume. Unde mai pui că noianul de maşini creşte văzînd cu ochii. Şi posesorii de automobile sînt mereu nemulţumiţi de şoselele găurite, care le hrentuiesc maşinile scumpe.

Mai dramatică mi se pare starea spaţiilor verzi. Acestea nu au parte nici măcar de atenţia de care se bucură şoselele. De parcuri au nevoie foarte puţini oameni. Iar vocile acestor minoritari nu pot concura vociferarea stridentă a şoferilor preocupaţi de trăinicia automobilelor lor.