Abuzurile guvernului Stanisev anchetate în Parlament

Cheltuieli și contracte dubioase în ultimul an de guvernare al cabinetului condus de liderul foștilor comuniști
Centrala atomoelectrică „Belene”, lacul de acumulare Kărdjali și proiectul hidroenergetic „Țankov kamăk”, au păgubit bugetul Bulgariei cu peste 1 miliard de euro, constată raportul comisiei parlamentare de anchetă, prezentat astăzi. În acest mod în ajunul crizei rezerva fiscala a fost redusă cu o treime. În documentul ce va fi trimis Procuraturii generale, sînt analizate cheltuielile, numirile și contractele încheiate în ultimul an al guvernării cabinetului condus de liderul foștilor comuniști, Serghei Stanișev.

Președintele comisiei parlamentare de anchetă, Stoian Mavrodiev a declarat că numai în aceasta perioadă guvernul Stanișev a aprobat 150 de contracte în valoare de peste 1 miliard de euro fără finanțare asigurată.

Există numeroase gauri negre precum proiectul nuclear „Belene” în care au dispărut sute de milioane de euro. Peste 45 de milioane au fost cheltuite în contul „Belene” pentru servicii de consultanță fără un rezultat real. Au dispărut documente vamale și fiscale.

Valoarea de proiect a centralei hidroelectrice „Țankov kamăk” a fost depășită cu 169 de milioane de euro. 750 000 de euro a primit pentru servicii de consultanță în energetica liderul partidului turc Ahmed Dogan, care este doctor în filozofie, nu în energetică.

Cele aproape 5 000 de schimburi de terenuri pe litoralul Mării negre și în stațiunile montane au fost definite de ministrul agriculturii, Miroslav Naidenov, drept cel mai mare jaf al tranziției pentru care Bulgaria poate fi sancționată de Comisia Europeană.

Pentru renovarea cabinetului primului ministru au fost cheltuite 300 000 de euro – valoarea unei vile de lux. Aceasta este un singur exemplu pentru lipsa de responsabilitate a foștilor guvernanți, a declarat președintele comisiei de anchetă.