Ministrul georgian al integrării euroatlantice, George Baramidze intervievat de Oana Serafim pe teme ale aproprierii de UE și combaterii corupției în Georgia.
Ca si Moldova, şi Georgia face parte din ţarile Parteneriatului estic al Uniunii Europene iar georgienii, la fel ca si moldovenii, aşteapta cu nerabdare sa ajunga in momentul in care sa poata sa calatoreasca liber in tarile comunitare. Oamenii politici, precum ministrul Giorgi Baramidze, vicepremier si ministru al integrarii euro-atlantice, este optimist, dar cu măsură şi, în interviul pe care l-a acordat Oanei Serafim la sediul din Praga al postului nostru de radio, a vorbit nu numai despre vize si dorinţa ţării sale de apropiere de Uniunea Europeana dar si despre rezultatele concrete si unanim apreciate ale ţării sale in combaterea corupţiei.
L-am întrebat la inceput pe Giorgi Baramidze, care este situatia liberalizării vizelor pentru georgieni in spaţiul Uniunii Europene, cît de avansate sunt discutile intre Tbilisi si Bruxelles pe aceasta tema.
Giorgi Baramidze: „Credem că Georgia merge pe urmele Ucrainei din acest punct de vedere pentru facilitarea vizelor, dar în ceea ce priveşte liberalizarea vizelor, acesta este un subiect al consultărilor politice şi negocierilor cu Uniunea Europeana. Cred că vom demara acest proces la sfîrşitul acestu an sau la inceputul celui viitor, si asta dupa ce primii georgieni vor avea acces mai simplu in tarile Uniunii, ceea ce se va intimpla la sfirsitul acestui an. Dar sigur ca pentru noi, ceea ce este cel mai important este sa obtinem o ridicare completa a vizelor, asa cum am putea obtine in cadrul Parteneriatului Estic şi speram ca aceasta decizie sa fie luata la nivelul Comisiei europene si a ţărilor membre.”
L-am întrebat pe vicepremierul georgian, cind speră să ajungă la acest moment ? Are un calendar al aşteptării?
Giorgi Baramidze: „Credem că vom avea regim fara vize în viitorii 2-3 ani. Este o chestiune de negocieri şi noi sperăm sa fie mai devreme decît mai tîrziu...; poate chiar mai repede decit in 2 - 3 ani. Asta depinde de vointa politica a Uniunii Europene, caci, noi, din punct de vedere tehnic suntem gata, am introdus deja paşapoartele biometrice, avem unul din sistemele cele mai avansate ale protecţiei frontierelor şi avem o colaborarea foarte bună cu Europolul şi alte institutii similare europene, care toate vor asigura stabilitatea şi controlul adecvat la graniţele noastre. In ceea ce priveşte migraţia - am semnat acordul de readmisie şi şi aici colaboram foarte bine cu Uniunea europeană”
Cum a reuşit ţara sa să obţină atît de multe succese în combaterea corupţiei, stiut fiind că acesta este unul dintre cele mai răsunătoare succese de politice interna ale regimului Saakashvili şi că domnul Baramidze a fost şi ministru de interne, imediat după revoluţia trandafirilor din 2003. Ce a contribuit la acest succes şi cum de Georgia a reuşit unde alte ţări (unele chiar din Uniunea Europeana!) au încă mari probleme la acest capitol.
Giorgi Baramidze: „Georgia a înregistrat succese in lupta cu coruţia şi suntem mîndri de asta. Credem ca a ajuns sa fiu un atu al tarii noastre care ne-a ajutat sa atragem mai multe investiţii străine directe şi să mai echilibram veniturile in societatea noastră, in ceea ce priveşte răspîndirea bogăţiei. Iar datorita acestor succese si bugetul nostru de stat s-a marit considerabil, in ciuda faptului ca am micşorat impozitele. Cînd noi am inceput aceste reforme, 80 la suta din economia noastră era subterana; acum este mai puţin chiar de 10 procente.
Sigur ca primii paşi au fost cei mai importanţi. I-am făcut la nivelul agenţiilor care aplica legea - politie, procuratura generala, administraţia fiscala, vămi. Aici am făcut reforme dramatice Am tăiat numărul personalului la jumătate, am angajat oameni noi şi tineri, am introdus un nou sistem de educaţie, şi un nou tip de control si bineînţeles că am şi mărit substanţial salariile si condiţiile angajaţilor. A fost o reforma cuprinzătoare şi nu numai intr-o anume zonă, ci în toate aceste instituţii deodată. Si am văzut succesul operaţiunii cînd am văzut că bugetul nostru a început sa crească rapid, chiar daca am micşorat impozitele cu 50 la suta. Aşa ca a fost un rezultat ce s-a văzut imediat, clar.
Banii au apărut in buget de nicăieri, dar de fapt erau banii din economia subterana care intrau in buzunarele oficialilor corupţi. Acum banii aştia vin la buget. Si desigur ca oamenii au apreciat asta Potrivit unui sondaj Gallup, 87 la suta din georgieni au spus ca nu au dat mita anul trecut nimănui. Acum 5-6 ani, procentajul ar fi fost invers. Si asta demonstrează foarte limpede cum văd oamenii reformele pe care le-am făcut. Si, consecinţa economica a fost ca am atras mai multe investiţii străine directe şi asta ne-a ajutat nu numai ca sa ne revenim după agresiunea şi invazia Rusiei, dar şi in aceasta criza economica globala. Anul acesta avem indicii clare că economia Georgiei va creşte cu cel puţin 4 procente in termeni reali, ceea ce e foarte bine in acest climat internaţional. „
L-am întrebat pe vicepremierul Georgiei, Giorgi Baramidze, care a fost şi ministru al apărarii, cine sunt cei mai apropiaţi prieteni ai Georgiei in structurile europene? Cine îi susţine cel mai mult la Bruxelles?
Giorgi Baramidze: „Toate ţările Uniunii Europene sprijina integritatea teritoriala si suveranitatea Georgiei şi reformele noastre democratice care sunt menite să aducă ţara mea în Alianţa Nord Atlantică şi in Uniunea Europeana. Dar, obiectiv, cei mai puternici avocaţi ai noştri in Uniunea Europeana sunt ţările din Centrul si estul Europei : Polonia, Romania, Bulgaria, Cehia, Ungaria, bineînţeles ţările baltice, dar şi ţările din nordul continentului - Danemarca, Suedia sunt foarte active in pledoariile lor pentru Georgia. Cred ca e foarte important sa ai aceşti avocaţi puternici, care sa ştie ce fel de probleme avem de depăşit, si care sunt problemele cu care ne confruntam - începînd de la problemele de securitate, rezolvarea conflictelor cu Rusia, dezvoltarea democratica si economica.
Speram că avînd sprijinul tuturor acestor ţări şi ajungîndu-se la consens in cadrul Uniunii, Georgia o sa poată sa facă paşi înainte nu numai in domeniul liberalizării vizelor, dar vom începe la sfîrşitul acestui an, negocierile pentru acordul de asociere cu Uniunea Europeana care va include un acord in ceea ce priveşte comerţul, care cu siguranţa ne va ajuta pentru atragerea pe mai departe a investiţiilor străine directe şi va îmbunătăţi condiţiile de viata ale cetăţenilor noştri.
Vom obţine astfel mai multe locuri de munca, mai multe posibilităţi de munca pentru georgieni, pentru că şomajul este in continuare o problema importanta pentru noi şi este una din priorităţile noastre sa putem sa oferim oamenilor locuri de munca in sectorul privat. Acesta o sa fie un proces foarte important pentru noi care ne va permite sa ne integram mai mult cu Uniunea europeana şi acest acord de asociere speram sa arate ca in viitor Georgia ar putea sa devină, cîndva membra a Uniunii Europene” - a declarat Europei Libere Giorgi Baramidze, vicepremierul georgian. Vom mai adăuga numai ca domnul Baramidze este născut in 1968 şi a studiat la Centrul Marshall din Germania și la Georgetown University din Statele Unite.