Pierderea respectului consumatorului de presă faţă de jurnalist

Europa Liberă: Cum să ieşim din cercul vicios, atunci când jurnaliştii, dar mai cu seamă patronii, fac partizanat şi, astfel, justifică presiunile şi defăimarea presei şi atitudinea discriminatorie, dacă vreţi, chiar feudală faţă de jurnalişti. Cum să facem, ca să ieşim din acest cerc vicios?

Ioana Avadani: „Cercul trebuie, evident, rupt. Nu cred că ne va folosi să spunem: hai, mai întâi, să aşteptăm ca politicenii să nu mai facă declaraţii denigratoare la adresa presei, pentru ca presă să-şi corecteze comportamentul afectat de politică. De fapt, în acest cerc vicios ambii parteneri, politicenii, pe de o parte, presa, pe cealaltă parte, îşi încalcă mandatele. Presa – atunci când se suprapolitizează. Evident politica, şi în România, ca şi în Moldova, ca şi peste tot în lume, este un subiect de interes public. Oamenii trebuie să fie informaţi despre ce se întâmplă în sfera politică. Numai că ceea ce a demonstrat anul 2009 este că deja s-a trecut de la acest interes sporit faţă de politică, la partizanat. La poziţii asumate făţiş, agresiv de o parte şi de alta a eşicherului politic.

Ioana Avădani despre starea presei

Şi dacă aceste poziţii ar fi asumate în zona de opinii, în zona de tratament editorial, ar mai fi cum ar mai fi. Dar această atitudine se manifestă de asemenea în zona ştirilor. Acolo unde eu, ca şi consumator de presă, mă aştept să iau informaţie, nu opinia cuiva. Pe de altă parte, politicienii trebuie să accepte criticele presei. Pentru că, aşa cum spune şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ei sunt cei care se bucură de cea mai slabă protecţie în ceea ce priveşte propria imagine. Iar criticile care se aduc presei, în general, nu fac bine şi nu sunt acceptabile.

Dacă ai ceva de criticat, critică un om, critică o emisiune, critică o luare de poziţie. Nu critica presa în general. Lucrul care ne-a deranjat foarte tare, este critica adresată jurnaliştilor de teren, în numele patronilor lor. Cazurile sunt destul de cunoscute, de genul: măi, tu vorbeşti? Tu, care patronul tău a făcut şi a dres. Nu există aproape nici o legătură fizică, de comunicare, între reporterul de teren, care scrie despre inundaţii, şi patronul postului de televiziune, care angajează acel reporter. Ce vină are reporterul, care îşi face onest şi corect meseria, în faptele patronului, pe care, probabil, nu l-a văzut nicio dată? De asta spun, că greşeli s-au făcut şi de o parte şi de alta. Drept pentru care, dacă vrem să rupem cercul vicios, îl rupem la mijloc. Şi într-o parte şi în alta. Soluţie unică nu există.”

Europa Liberă: Mai avem o problem: noi ne aşteptăm ca publicul, consumatorul de presă, să fie de partea jurnaliştilor. Or, de multe ori, publicul, pur şi simplu, urmăreşte spectacolul ăsta dintre politicieni şi jurnalişti. Ba mai mult – preferă varianta a treia: alternativa, cancanurile sau divertismentul. Şi atunci ce-i de făcut? I-am pierdut iremediabil?

Ioana Avadani: „Nu ştiu dacă i-am pierdut iremediabil. Nu cred. Dorinţa de informaţie, setea de informaţie este inerentă firii umane. Când nu exista presă, spuneam poveşti unii altora. Aşteptam să vină câte un călător de prin satul vecin, sau de peste mări şi ţări să ne spună ce s-a mai întâmplat. Ca fiinţe umane suntem dependente de informaţii.Ceea ce am pierdut, cel puţin în România în ultimul an, este respectul consumatorului de presă faţă de meseria de jurnalist. Lucru care poate fi explicat şi exemplificat. În ceea ce priveşte migrarea către zona tabloidă - aici cred că suntem şi victimele unui mit, să spunem. Zona tabloidă este foarte frecventată peste tot în lume. Ziarele tabloide au de departe, peste tot în lume, cel mai mare tiraj. Stârnesc cel mai mare interes.

Problema este, când pe o anumită piaţă, nu găseşti decât zonă tabloidă. Cine vrea să citească crimele, accidentele, scandalurile şi să vadă domnişoarele dezgolite o poate face, are o largă ofertă. Cine vrea să afle informaţia de substanţă, despre economie, despre politică, cine vrea să citescă o părere avizată într-un anume domeniu, are dificultăţi în a găsi această ofertă. De fapt, asta este marea noastră problemă. Publicul, ca atare, nu există, fiecare are gusturile lui. Ceea ce se numeşte în limbaj jurnalistic, public pretenţios, este destul de puţin servită în România. Şi, din păcate, această zonă din public este şi cea mai puţin vocală. Publicul nu se va plânge că nu găseşte, sau nu va ieşi în stradă, sau nu va scrie petiţii, că nu găseşte această informaţie în presa din ţară. Îşi va găsi alte surse. Iar de când cu internetul aceste alte surse sunt extrem de la îndemână.”