Cronograful rămas în urmă revine pe afiș
Între 11 și 16 mai la Chișinău se desfășoară Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf. Ediția din acest an va dura cu o zi mai mult decît celelalte ca spectatorii să poată vedea cît mai multe filme. În preselecție, au fost 200 de filme din care au fost alese în concurs 38 de filme și 14 în afara concursului.
Din cauza unui nor fierbinte de cenușă politică ce se lățise în luna aprilie a anului trecut asupra Republicii Moldova și a celor nouă valuri de represiune polițienească ce se abătuse asupra tinerei generații, cea de-a opta ediție a Cronografului a fost atunci amînată și a devenit posibilă abia în aceste zile.
Dar, cu toate că nu am găsit în programul festivalului filmele cineaștilor moldoveni despre izbucnirea revoluției moldovenești și despre înăbușirea ei în sînge, totuși am dat peste nenumărate alte filme ale regizorilor străini în care se vorbește pe larg despre teroare și despre rezistență și speranță.
Așa încît, lupta pentru libertate este una dintre temele centrale ale festivalului, după cum ne-a mărturisit și regizoarea Leontina Vatamanu, unul dintre organizatorii manifestării: „Avem filme care încearcă să aducă în discuție și să facă investigații pe teme politice, cum ar fi dictatura din Bielarus sau din Turkmenistan.”
Primul film despre care vorbește Leontina, Muzica partizanilor este făcut de o echipă de cineaști polonezi și reprezintă povestea unor rockeri din Bielarus care, prin muzica pe care o cîntă, au devenit disidenți în țara lor. Iar cel de-al doilea film, realizat de niște cineaști finlandezi, consemnează stupoarea acestora, după cum ne spune Leontina Vatamanu, „că unele dintre cele mai mari companii internaționale din lume închid ochii asupra încălcării drepturilor omului în Turkmenistan și susțin, în acest fel, volens-nolens, dictatura.”
Pe lîngă aceste documentare, tema mai e oglindită și de filmul regizoarei letone Dzintra Geka Igarka, Speranță și fluturi despre deportarea letonilor în Siberia, dar și de filmul Adelei Peeva Divorț în stil albanez care înfățișează modul în care poliția secretă distrusese atîtea cupluri de tineri fericiți.
Dar și filmul cu care s-a deschis astăzi cea de-a opta ediție a festivalului tot despre represiune și despre libertate vorbește, cu toate că o face dintr-o prismă inedită și neașteptată. Filmul se numește Iepuri la zidul Berlinului și prezintă felul în care s-au puit iepurii la zidul Berlinului și au dispărut imediat după ce acesta a fost dărîmat. Iepurii sînt, însă, doar un pretext pentru constituirea unei emoționante alegorii despre frică și curaj în timpul societăților totalitare, dar și după dispariția acestora.