„Nu am constatat reacţii negative, pentru că Rusia era interesată ca excesele separatiştilor de la Tiraspol, din Transnistria, să fie calmate; acest tratat, cred, dă la o parte acele acuzaţii, cum că România ar dori să ocupe, sau să agreseze, să anexeze.”
24 mai 2000
Actualitatea în Republica Moldova.
Petre Roman audiat în Parlament despre Tratatul politic de bază cu R. Moldova.
Dan Ionescu: Miercuri ministrul de Externe român, Petre Roman, a fost audiat de către comisiile de Politică Externă ale celor două Camere ale Parlamentului, în legătură cu Tratatul politic de bază cu Republica Moldova. Amănunte de la corespondentul nostru la Bucureşti, Dan Răspopa.
Ministrul de Externe, Petre Roma, a declarat miercuri, la finalul întâlnirilor cu parlamentarii comisiilor de Externe, că nici unul dintre senatorii şi deputaţii prezenţi la dezbateri nu au reproşuri în legătură cu Tratatul de parteneriat privilegiat şi cooperare între România şi Republica Moldova, parafat recent la Chişinău: „Eu astăzi, aici la Comisie am constatat cu bucurie, că nu s-au adus reproşuri acestui tratat. Tratatului în sine nu i se pot aduce reproşuri, pentru că obiectivele pe care ni le-am propus au fost îndeplinite în conţinutul tratatului. Sigur, există opinii pe care le-am văzut şi care le pot aprecia ca fiind dorinţi – am vrea ca tratatul să fie altceva. Atâta vreme, însă, cât e vorba de două state româneşti, subiecte de drept internaţional, recunoscute în totalitate pe plan internaţional în contextul lumii moderne, a lumii de astăzi, atâta vreme, cât acest tratat nu e un oarecare, ci este un Tratat de parteneriat privilegiat, atâta vreme, cât acest tratat arată, că România şi cu Republica Moldova sunt hotărâte să meargă împreună în integrarea în structurile europene, constat, că acest tratat este ceea ce trebuie.”
Totodată, ministrul de Externe român este de părere, că tratatul cu Rpublica Moldova ar putea fi ratificat până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare: „Eu am constatat aici, în Comisiile de Politică Externă, că există o largă voinţă de a face acest lucru acum. Eu salut acest lucru. Le mulţumesc colegilor parlamentari, salut acest lucru şi aceasta înseamnă, că într-adevăr am putea închide acest capitol al tratatului. E un tratat bun.”
Printre altele, ministrul de Externe, Petre Roman, a mai afirmat miercuri, în cadrul întâlnirii cu parlamentarii comisiilor de Politică Externă, că tratatul cu Republica Moldova a fost parafat, apelându-se, în acelaşi timp, şi la o modalitate eficientă, prin care se face trimitere la efectele tratatului Ribbentrop-Molototv: „Aşa cum a remarcat chiar unul dintre colegi, domnul Iftene Pop, această trimitere la cele două declaraţii în sine, coraborat cu faptul, că în tratat se vorbeşte despre bazarea sa pe o isitorie, civilizaţie, cultură şi limbă comună, această trimitere la cele două declaraţii, care sunt mult mai puternice decât o simplă menţionare, după părerea mea, sunt o soluţie eficientă.”
În ceea ce priveşte o eventuală reacţie a Moscovei, referitoare la parafarea Tratatatului de parteneriat privilegiat şi cooperare între România şi Republica Moldova, ministrul de Externe român a precizat: „În orice caz, nu am constatat reacţii negative, pentru că Rusia era interesată, ca excesele separatiştilor de la Tiraspol, din Transnistria, să fie calmate şi acest tratat, cred, că în mod clar dă la o parte acele acuzaţii, cum că România ar dori să ocupe, sau să agreseze, să anexeze. Lucrurile acestea sunt clar eliminate.”
De la Bucureşti, pentru Radio Europa Liberă, Dan Răspopa.